'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

În perioada interbelică școlile ocrotite și stimulate de Biserica Ortodoxă au fost numeroase, iar în urbea noastră două erau foarte cunoscute: Școala de fete „Doamna Stanca” și Liceul de băieți „Simion Ștefan”. De aceea, unul dintre marii pedagogi ortodocși din anii ‘30 spunea că „învățământul religios, în școala românească a făcut reale progrese. Căci deși greutățile școalei de după războiu au fost mai mari, atmosfera școalei i-a solicitat mai mult progres în direcția aceasta. După cum am văzut la ameliorarea stării învățământului religios a contribuit atât stăruința preoțimei ortodoxe române din întreaga țară, cât mai ales și organizarea școalelor minoritare din Ardeal, unde învățământul religios n-a putu fi atins, pe motiv de respect confesional, din partea Statului român”(pr. prof. dr. Mihail Bulacu, Pedagogia Creștină, 1935, ediție anastatică Școala Brâncovenească, Constanța, 2009, p. 85). Din nefericire, anul 1948, prin deciziile luate de conducerea vremii, a lovit puternic în școlile pomenite de pr. Bulacu, acestea fiind închise.

După căderea cortinei comuniste și instaurarea regimurile democratice românești au început și marile transformări în sectorul românesc de învățământ. În tăvălugul acesta s-a trezit târât și învățământul vocațional teologic. Au apărut o seamă de modificări în structura Seminariilor, de la numărul acestora până la perioada de școlarizare a unui elev, de la regimul de internat până la programa școalară, toate acestea indicând o direcție nouă în abordarea învățământului.

Nici Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca n-a scăpat de aceste transformări. Chiar dacă face parte din cele 6 Seminarii, să le spunem istorice, prin strategiile manageriale n-a rămas doar în zona învățământului vocațional, ci s-a extins și spre zona învățământului confesional. Primul pas a fost făcut de echipa managerială condusă de pr.arhid.Marius Picu din 2007-2008, cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu, când s-a cerut autorizarea ARACIP pentru ciclul liceal, filieră teoretică, profilul filologie. Intenția inițială se pare că a fost aceea de a se cere autorizarea și pe științe socio-umane, pe atunci foarte căutate de candidați, dar, din motive pe care nu le cunoaștem, s-a rămas doar la primul profil. Proiectul a fost privit cu multă speranță de unii și cu suspiciune de alții. O parte vedeau în acest proiect reînvierea învățământului confesional sub umbrela temporară a Seminarului, alții vedeau distrugerea învățământului vocațional prin introducerea unor clase de fete. La un bilanț de patru ani, se poate spune clar că ideea a avut izbândă, liceenii de la clasa de filologie trecând prin transformări spirituale și educative de excepție.

Anul școlar 2011-2012 a venit, prin echipa condusă de pr.lect.univ.dr. Cristian Sebastian Sonea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cu un nou proiect și mai îndrăzneț, dar extrem de util, creerea condițiilor de autorizare a ciclului primar. Nici acest proiect n-a fost privit cu multă încredere de unii, dar în foarte scurt timp îndoielile s-au disipat. S-a intrat în forță cu patru clase, două pe nivel, două de pregătitoare și două de clasa I, fiind și primul an în care în sistemul românesc de învățământ a fost introdusă clasa pregătitoare. Anul 2012-2013 a decurs excelent pentru micul „Colegiu Național Ortodox”, cum a fost supranumit, iar rezultatele și grija cadrelor didactice pentru educația copiilor a făcut ca școala să fie foarte căutată, aflându-ne în postura de a nu putea accepta toate doasarele înscrise pentru anul 2013-2014.

Tot în acest an școlar prin noua echipă managerială s-au cerut două inspecții ARACIP, una dintre ele consumându-se în luna februarie, iar cealaltă urmând să se desfășoare în luna iunie. E vorba de autorizarea ciclului gimnazial și de acreditarea filologiei. Procesul de acreditare și autorizare ARACIP este unul extrem de anevoios și solicită implicare efectivă din partea echipei. E vorba de mii de pagini care trebuie să demonstreze că cererile școlii se întemeiază pe o diagnoză reală și se pliază pe nevoile comunității, că managementul școlar este bine și responsabil făcut, că școala este competitivă și aduce plus valoare etc.

Dacă tot a venit vorba de nevoile comunității se pretează să facem o paranteză. Obișnuim să vorbim despre nevoi în termeni economico-financiari și de marketing. De cele mai multe ori doar nevoile materiale sunt considerate a fi importante, făcându-se parcă abstracție de faptul că omul este o ființă dihotomică, ale cărei nevoi sunt deosebit de complexe, materiale și spirituale, iar școlile din ultimul secol au făcut un desiderat din creșterea elevului în perspectiva viitorului producător de venit. Acesta este motivul pentru care școala confesională ce crește sub protecția Seminarului Teologic atinge câteva nevoi pe care celelalte școli nu le au neapărat în vedere: nevoia de rugăciune și nevoia de echilibru spiritual. Oferta curriculară demonstrează clar că școala de tip confesional este la fel de bogată ca a unei școli normale, cu singura excepție că dascălii sunt fără excepție creștini, credincioși și într-o legătură continuă cu Biserica. Acest lucru conferă un avantaj de netăgăduit și anume că educația morală este garantată.

Gurile rele vorbesc despre o îndoctrinare a copiilor în aceste școli, căutând astfel să diminueze importanța învățământului de tip confesional. Numai că tipul acesta de abordare e tendențios, rău intenționat și neacoperit cu fapte reale. Școlile confesionale nu sunt nici școli de partid, nici organizații oculte. Sunt variante la școlile care s-au transformat în piețe libere de comercializare a substanțelor ilicite, de promovare a gogomăniei și infatuării puilor de baroni, în scenă de dans indecent, în ring de box și loc de jigniri pentru profesori. O simplă frunzărire a ziarelor o demonstrează.

În finalul acestui eseu am dori să spunem că dacă Dumnezeu va îngădui și nu va veni vreun nou val de dicatatură și totalitarism, proiectul școlilor confesionale își va arăta eficiența. El nu va înlocui învățământul de masă, dar va fi o alternativă pentru toți care nu-și doresc numai știință, pentru cei care nu vor să aibă în casă cyber-copii în cel mai bun caz sau, în cel mai rău, copii dependenți de droguri, violenți și nesimțiți din cauza cârdășiilor de la școală. Dezideratul școlii noastre este „Nimic fără Dumnezeu! Pentru educație și bun simț!