--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2013, nr. 6 (278), an XXIV (serie nouă)
Patristica
--- pagina: 8

Sfântul Niceta de Remesiana (366-414)

de Vasile Rojneac
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Alături de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, la data de 24 iunie, Biserica mai face pomenirea „celui între Sfinți Părintele nostru Niceta, Episcop de Remesiana”. Acest prestigios ierarh al Bisericii primare a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, fiind originar din Dacia Mediterranea și a păstorit în calitate de episcop Eparhia Remesiana (astăzi localitatea Bela Palanka din Serbia) între anii 366 și 414.

Prima parte a vieții sale a rămas necunoscută, urmând ca din anul 366 să-l întâlnim menționat în izvoarele de specialitate de către episcopul Paulinus de Nola (353-431), de preotul Ghenadie de Marsilia (492-505), de istoricul bisericesc Cassiodorus (490-583) și de papa Inocențiu I (402-417).

De la Paulin de Nola aflăm că Sfântul Niceta era episcopul daco-romanilor din Remesiana și că a propovăduit Evanghelia lui Hristos în limba latină, printre popoarele barbare din dreapta și stânga Dunării, în ținuturile dacilor, bessilor, sciților și goților, fiind un izvor nesecat de ortodoxie și contribuind prin misiunea sa la încreștinarea și romanizarea acelor popoare. În anii 398 și 402, Sfântul Niceta va face două vizite Sfântului Paulin, la Nola, oraș situat în Italia. Între cei doi se va lega o prietenie strânsă, pe care Paulin o va descrie în două poeme (Carmen XVII și XXVII), pe care i le dedică la întoarcere în patria sa. Din ele aflăm despre viața și activitatea Sfântului Niceta care, prin personalitatea sa și prin viața plină de sfințenie, a uimit atât Occidentul cât și Orientul creștin: „Prin tine, într-un ținut tăcut al lumii / Barbarii învață să cânte, cu inimă / Romană, pe Hristos și să trăiască pururi / În pace blândă”[1].

În aceste două vizite la Nola, Sfântul Niceta a avut bucuria de a se închina la moaștele Sfântului Felix, ocrotitorul acelui oraș, moment surprins de Paulin în cel de-al doilea poem: „Eu te salut, o zi iubită, a mea lumină, te salut, / O sărbătoare ce-acum vii cu atâta strălucire, / Fiindcă la praznicul lui Felix, l-aduci și pe Niceta, / Pentru ca să am azi, din dragoste pentru amândoi, / O dublă sărbătoare, când a plecat din trup martirul / Și s-a urcat la ceruri și-a revenit la noi, nevătămat / Păstorul și mulțumire ne-a făcut, și l-am primit, / Ca pe-un Hristos ce locuiește în trup umil”[2].

Dar Sfântul Niceta a avut și o rodnică activitate teologică, elaborând scrieri de o valoare inestimabilă pentru teologie. Ca teolog și om de cultură, scrierile sale fac referire la aproape toate registrele teologiei contemporane: triadologie, hristologie, pneumatologie, morală, simbolistică și muzică bisericească, precum ne informează preotul Ghenadie de Marsilia, care face referire la ilustrul episcop: „Niceta, Episcop al cetății Remesianei, a compus într-o limbă simplă și elegantă șase cărticele de învățătură pentru aspiranții la Botez. Între acestea, cea dintâi conține felul în care trebuie să se poarte aspiranții, care doresc să ajungă la harul Botezului. Cea de-a doua este despre rătăcirile păgânilor... Cartea a treia tratează despre credința într-o singură maiestate, a patra este împotriva horoscopului, a cincea despre Simbol, a șasea despre jertfa mielului pascal. A compus și o cărticică adresată unei fecioare căzute, ca stimulent al corectării pentru toate cele aflate în cădere”[3]. Alături de aceste opere, critica de specialitate îi mai atribuie lui Niceta și două omilii, care fac referire la viața liturgică sacramentală din acele ținuturi: Despre privegherile robilor lui Dumnezeu și Despre folosul cântării.

Prin opera și predicile sale, Sfântul Niceta va încerca să mențină în jurisdicția sa dreapta credință, luptând aprig împotriva arianismului și pnevmatomahilor, care negau dumnezeirea Fiului și a Sfântului Duh, oferind credincioșilor săi daco-romani, învățătura Ortodoxiei pure, așa cum a fost formulată la primul Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325. Despre el, istoricul Casiodorus vorbeşte cu admirație: „Dacă cineva dorește cu tot dinadinsul să afle pe scurt despre Tatăl și Fiul și Sfântul Duh și nu vrea să se ostenească cu o lectură lungă, să citească cartea Episcopului Niceta (-us) pe care a scris-o despre credință și, pătruns de limpezimea învățăturii cerești, va ajunge la contemplarea divină datorită scurtimii avantajoase... O, tărie neprețuită, prin care s-a deschis cerul Creatorului, a strălucit, deschisă pentru inimile credincioșilor Sfânta Treime, iar păgânii, care luaseră în stăpânire o cinstire ce nu le aparținea, s-au retras opriți de adevăratul Stăpân”[4].

Episcopul Niceta este și autorul celebrului imn „Pe Tine Dumnezeule Te lăudăm”, o creație doxologică, adresată Sfintei Treimi, pe care criticii și istoricii literari o numesc „Luceafărul” literaturii daco-romane[5].

Pentru ultima dată, la 13 decembrie 414, episcopul Niceta este pomenit de către papa Inocențiu I, într-o epistolă[6] adresată clericilor daco-romani de la sud de Dunăre, de unde putem constata că încă Sfântul Niceta mai trăia, anul morții lui neputând fi stabilit, din lipsă de dovezi. Pentru Biserică Universală, Episcopul Niceta de Remesiana rămâne unul din cei mai mari stâlpi ai Ortodoxiei, care și-a pus viața în slujba lui Dumnezeu, un mărturisitor al Evangheliei lui Hristos, unul întocmai cu apostolii, care cu undița credinței a pescuit sufletele barbarilor și le-a închinat lui Hristos Dumnezeu.

Pentru viața sa trăită în sfințenie, pentru mărturisirea adevărului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin Actul Sinodal emis la 20 iunie 1992, a hotărât canonizarea Episcopului Niceta de Remesiana, precum și a altor sfinți din spațiul carpato-danubiano-pontic, și prăznuirea lui la data de 24 iunie a fiecărui an[7].

„Prin glasul tău cel păstoresc, turma cea încredințată ție de la Hristos o ai povățuit și ținuturile Dunării cu biserici le-ai împodobit. Pentru aceasta, darul înțelepciunii ai primit, și înțelegerea tainelor lui Hristos, Duhul Sfânt ți le-a descoperit. Deci, te rugăm să mijlocești la milostivul Dumnezeu mântuirea sufletelor noastre”[8].



[1] Paulinus de Nola, Carmen XVII, în J.P. Migne, PL, LXI, 421-422D, trad. din limba latină de Traian Diaconescu, în „ST” IV (2008), nr. 4, p. 263.

[2] Paulinus de Nola, Carmen XXVII, în J. P. Migne, PL, LXI, 627-628D.

[3] Ghenadius, De viris illustribus, XXII, Ediția E.C. Richardson, în „TU”, XIV, 1, 1896, p. 70, apud. Ovidiu Pop, Niceta de Remesiana-Monografie, Ed. Universității din București, 2007, p. 53.

[4] Casiodorus, De institione divinarum Litterarum, XVI, în J. P. Migne, PL, LXX, 1132C.

[5] Mihail Diaconescu, Istoria literaturii daco-romane, Ed. Alcor Edimpex, București, 1999, p. 639.

[6] Inocentii I Papae, Epistola XVII, în J.P. Migne, PL, XX, 527A.

[7] „Act Sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române privind canonizarea unor Sfinți Români”,în BOR, CX (1992), nr. 7-10, pp. 13-16.

[8] Mineiul pe Iunie, Ed. IBMBOR, București, 2012, p. 294.


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>