--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2013, nr. 6 (278), an XXIV (serie nouă)
Arta Sacra
--- pagina: 9

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel: Icoana comuniunii creştine

de Marcel Muntean
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Corifei ai Sfinţilor Apostoli şi urmaşi ai lui Hristos, prin sacrificiul lor, Sfinţii Petru şi Pavel sunt prăznuiţi în aceeaşi zi de 29 iunie, atât în Biserica Ortodoxă cât şi în cea Romano-Catolică. Contemporani cu Mesia, au propovăduit Evanghelia în părţi diferite ale lumii antice, fiind martirizaţi la Roma în anul 67, în timpul împăratului Nero.

Sfântul Apostol Petru, fiul lui Iona, era pescar din Betsaida, localitate de lângă Marea Galileii. Numele său era Simon, dar Hristos îl va numi Chefa (adică Petru, ce se traduce piatră). Pescar la lacul Ghenizaret, el va fi chemat de Mântuitorul spre a deveni pescar de oameni. Apostolul Petru L-a propovăduit pe Domnul în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică, Babilon şi la Roma. Conform tradiţiei, fost răstignit cu capul în jos.

Sfântul Apostol Pavel a fost un iudeu foarte învăţat, originar din Tarsul Ciliciei şi se numea Saul. A ucenicit lângă marele Gamaliel, unul dintre cei mai înţelepţi dascăli din vremea sa. Dacă la început a fost unul dintre cei mai înfocaţi persecutori ai creştinilor, după întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului şi convertirea sa la dreapta credinţă, el a devenit unul dintre cei mai înfocaţi propovăduitori ai Împărăţiei lui Hristos. Apostolul Pavel a efectuat trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole ce sunt cuprinse în Sfânta Scriptură. A fost ucis prin decapitare, şi nu prin răstignire, deoarece era cetăţean roman.

În iconografie, reprezentările lor coboară până în veacul al II-lea şi al III-lea. În acest sens, amintim o medalie romană de la Muzeul Vaticanului în care cei doi sfinţi sunt redaţi faţă în faţă. Preluând tipologia compoziţiei şi a figurilor într-un basorelief de la Aqueileria, creatatorul surprinde cu realism portretele lor, ce reproduc chipuri executate, fără îndoială, din observaţie directă[1]. Aceleaşi trăsături se pot observa şi pe peretele unui cubicul din secolul al III-lea, aflat în Catacomba Sfinţilor Petru şi Marcellinus din Roma. Cea mai veche frescă a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavela fost descoperită în catacombele Sfintei Tecla, din sudul Romei.Această reprezentare datează din secolul al IV-lea şi a fost scoasă la iveală pe 19 iunie 2009, datorită lucrărilor de restaurare într-o nişă (cubiculum) - o cameră mortuară - se crede a fi mormântul unei nobile femei romane. Catacombele Sfintei Tecla sunt situate la o distanţă de 500 de metri de Basilica San Paolo fuori le Mura (Catedrala Sfântul Pavel în afara zidurilor), unde este şi mormântul Sfântului Pavel. Fresca are în centru Bunul Păstor, iar în cele patru colţuri ale plafonului patru portrete, pe care arheologii le-au identificat ca fiind cele ale Sfinţilor Petru, Pavel, Andrei şi Ioan. Astfel, o multitudine de mijloace şi tehnici artistice îi redau atât în spaţiul monumental eclezial, cât şi în icoane portabile, statui, ronde-bosse-uri, medalii, tapiserii, vitralii, ori picturi religioase.

Erminia lui Dionisie ni-i înfăţişează în anumite scene din viaţa şi minunile lor, dându-ne, totodată, elemente definitorii ce ţin de descrierea chipului fiecăruia în parte, spre a fi urmat de iconografi. Referitor la chipul apostolilor, este evidentă menţionarea călugărului athonit: Petru este „cam cărunt, sprâncene înalte, nasul cam lungăreţ, barba rotundă, iar Pavel este cu capul pleşuv, alb la faţă, nasul puţin curbat, barba încreţită”[2].

Printre icoanele de referinţă avem Îmbrăţişarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, temă iconografică păstrată de Tradiţia creştină încă de la începutul creştinismului. Aceastã compoziţie, rar întâlnită, este de o deosebită frumuseţe, căldură şi unitate. Cei doi apostoli pot fi uşor recunoscuţi. În partea stângă este pictat Sfântul Petru având faţa ovală, figura sa remarcându-se prin blândeţea expresiei şi mai cu seamă prin părul capului alb, cârlionţat în bucle mici, unite cu barba scurtă şi rotundă. Sfântul Pavel, ce îşi atinge obrazul de cel al prietenului său, este pictat conform unor mărturii iconografice vechi, dintre care amintim aici un basorelief de pe sarcofagul lui Junius Bassus, din secolul al IV-lea şi păstrat în criptele Vaticanului. În toate icoanele, Sfântul Pavel apare astfel: figura prelungă, fruntea înaltã brăzdată de trei cute orizontale, nasul relativ pronunţat şi curmat la îmbinarea cu fruntea. Ochii sunt mari şi migdalaţi, larg deschişi în orbite adâncite. Desenul precumpănitor datorat ariei de influenţã a artei Comnenilor structurează detaliile, iar culoarea cu accente de ocru domină ansamblul.

În icoana cretană, ce cu siguranţă aparţine sfârşitului de veac al XVI-lea, artistul ni-i înfăţişeazã bust. Ei sunt aşezaţi într-o poziţie analogă celei prezentate înainte, doar că în acest caz Apostolul Petru este zugrăvit mai sus. Privirea lor pare să fie mai concis îndreptată unul către altul. Sfântul Petru, înveşmântat într-o tunică albastră, poartă un himation verde deschis. Cu mâna dreaptă îl susţine pe Sfântul Pavel. Apostolul Neamurilor, cu tunica identică, are pe deasupra lui un himation roşu violet[3]. Într-un gest similar, are mâna stângă ridicată pe umărul mai vârstnicului Petru. Ambii sfinţi se îmbrăţişeazã frăţeşte, ţinând la rândul lor mâinile la gâtul celuilalt. Simetria imaginii iconice, fondul de aur, atitudinea irină, expresia blajină, plină de nobleţe, constituie elementele constitutive ale icoanei.

Privind icoana Îmbrăţişării Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ne întrebăm: de ce tocmai aceşti doi Sfinţi Apostoli apar îmbrăţişaţi şi nu alţii? Apostolul Petru era cel mai în vârstă dintre toţi, lucru care impunea un oarecare respect din partea celorlalţi apostoli; în timp ce Apostolul Pavel, fiind cel mai nou Apostol, s-a dovedit a fi cel mai aprins de râvnă pentru Hristos. Le spunea el galatenilor: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii până ce Hristos va lua chip în voi!(Gal. 4, 19) Am putea crede că acestea ar fi motivele, însă nu este adevărat întru totul. Între cei doi apostoli, la un moment dat, apăruse o dispută privind propovăduirea Evangheliei lui Hristos pentru lumea păgână. Ceea ce vrea să ne sugereze tema acestei icoane este faptul că niciodată ucenicii sau apostolii nu au stat supăraţi ori în dispute. Chiar dacă uneori au existat păreri diferite, acestea s-au unit în scurt timp, pentru întărirea comuniunii creştine. Fiind zugrăviţi cu obrajii apropiaţi, acest lucru indică o mare unitate în cele propovăduite, până şi în gânduri. Icoana indică unitatea creştinilor în slujirea Cuvântului lui Dumnezeu. Niciodată părerile proprii, izolate de ceilalţi şi rupte de Biserica lui Hristos, nu vor zidi Trupul cel tainic al Domnului. Nimic nu se face de unul singur, nimic separat. Adevărul şi puterea lucrării cuvântului Evangheliei stă în comuniunea creştinilor între ei şi în Hristos. De aceea, icoana Îmbrăţişării este o icoană a comuniunii, pentru căaduce în mintea închinătorului ideea unităţii şi împăcării.

Sfinţii Apostoli susţinători ai Bisericii

Ultima reprezentare a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ni-i înfăţişează alături, în picioare, susţinând Sfânta Biserică întemeiată de Mântuitorul Hristos. În concordanţă cu imaginea Bisericii din mijlocul lor, putem aduce mărturie cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Deci dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duhul (Ef. 2, 19-22). Acest tip iconografic se cunoaşte şi sub denumirea de Soborul Sfinţilor Apostoli. Pe fundalul auriu al icoanei sunt reprezentaţi Apostolul Petru, care are o mantie ocru galben şi un himation de culoare închisă şi Apostolul Pavel, ce se regăseşte înveşmântat în aceeaşi combinaţie armonioasă de roşu-violet şi albastru. Se remarcă, de asemenea, existenţa elementelor devenite simboluri ale lor: cheile şi rotulusul închis pentru Petru şi Sfânta Evanghelie pentru Pavel. Fondul de culoarea verde întunecat, plasat la picioarele lor, simbolizează spaţiul pământesc. În interiorul bisericii pictate într-o formă miniaturală, se observă Sfânta Masă, având pe ea Sfintele Taine. În partea de sus a icoanei, Hristos este redat bust, în cerurile prea înalte (simbolizate de cele trei semicercuri simetrice), binecuvântând cu ambele mâini. Strălucirea gamei cromatice definită de auriu, roşu-violet şi albastru, este temperată de verde, ocru şi gri, culori ce conferă icoanei multă frumuseţe şi prestanţă.

Aşezarea lor într-un singur spaţiu şi mai cu seamă expresia lor transfigurată, de o rară profunzime nu rămâne doar o capodoperă a artei universale; mesajul este creştin cu precădere, circumstanţa lor ne îndeamnă la cugetare, comuniune, rugăciune, smerenie şi unitate a credinţei.

„Petru, vârfule al măriţilor Apostoli şi piatra credinţei, şi Pavele, dumnezeiescule retor şi luminător al Sfintelor Biserici, cei ce staţi înaintea scaunului cel dumnezeiesc, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi (Stihire la Vecernia sărbătorii).



[1]Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, trad. Anca Popescu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2003, pp. 131, 132.

[2] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, Bucureşti, 2000, p. 148, 149.

[3] Constantine Cavrnos, Ghid de iconografie bizantină, Ed. Sophia, București, 2005, p. 23.


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>