--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Noiembrie 2012, nr. 11 (271), an XXIII (serie nouă)
Arta Sacra
--- pagina: 9

Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, ocrotitorul României, în iconografie

de Marcel Muntean

Frate cu Sfântul Simon Petru, Sfântul Andrei era fiul pescarului Iona, fiind din Betsaida, localitate aşezată pe ţărmul lacului Ghenizaret. La început a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, pregătindu-se pentru venirea lui Mesia. De la Sfântul Ioan Înaintemergătorul a auzit cuvintele transcrise de Sfântul Evanghelist Ioan: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. (Ioan 1, 29)Mai apoi, când îl va descoperi pe Mântuitor, tot el i se va adresa lui Simon Petru: Am găsit pe Mesia (Ioan, 1, 41). Momentul definitoriu şi întâlnirea cu Hristos s-au realizat atunci când împreună cu fratele său, Sfântul Andrei arunca mrejele în mare, iar El le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El (Matei 4, 19-20 şi Marcu 1, 16-18). Apostolul Andrei, cel ce L-a aflat pe Mesia, a colindat lumea, ajungând până la noi, creştinându-ne. A fost printre marii misionari ai epocii începuturilor Bisericii, activitatea lui fiind menţionată în Noul Testament, prin texte cu conţinut general (Marcu 16, 20), confirmată în scrierile istorice din primele patru secole şi descrisă amănunţit în izvoarele hagiografice. Avem două menţionări în Sfânta Evanghelie, unde Apostolul Andrei este prezentat cu numele: la înmulţirea pâinilor (Ioan 6, 8-9) şi după învierea lui Lazăr, când aflat în Betania îl vesteşte pe Domnul elinilor (Ioan 12, 20-22).

Dionisie din Furna, în Erminia sa, menţionează modul în care trebuie pictat în spaţiul bisericilor: Andrei, bătrân, cu părul încârlionţat, cu barba despărţită în două părţi, ţinând în mână o cruce şi o hârtie înfăşurată.[1] În ceea ce priveşte martiriul său, este de asemenea însemnat: [Sfântul] apostol Andrei [cel întâi chemat], fiind răstignit cu capul în jos [de locuitorii din Ahaea subt un măslin], (pe o cruce rezemată pe un braţ:), se săvârşeşte.[2]

În spaţiul Bisericii Ortodoxe Sfântul Apostol Andrei este pictat în registrul al doilea pe iconostas, în rândul Sfinţilor Apostoli, pe tamburul cupolei centrale de pe naos şi în scenele complexe din viaţa lui Iisus, ca de exemplu: Chemarea Apostolilor, Înmulţirea Pâinilor, Predica de pe munte, Minunile, Patimile, Înălţarea, Cincizecimea, Judecata de Apoi. În icoanele împărăteşti, atunci când este icoană de hram, este reprezentat bust, binecuvântând, cu un filacter în mână. De multe ori este zugrăvit cu aceleaşi atribute, purtându-şi crucea martiriului său şi având plasa de peşti la picioarele sale.

Un mozaic din veacul al VI-lea ni-l înfăţişează pe Sfântul Apostol Andrei ca pe un bărbat maturizat, cu trăsături ascetice, cu ochii vii, pătrunzători, cu o privire ce degajă atât mângâiere cât şi forţă. Un chip ce seamănă cu Sfântul Ioan Botezătorul, cu părul răvăşit şi cu barba în râuri. Poziţionarea expresivă a părului şi a bărbii desfăşurate în două părţi simetrice sunt detalii ce ţin de tipologia Sfântului, ele fiind amintite de Dionisie. Este expresia unui Sfânt Andrei învingător cu arma cuvântului şi al harului dumnezeiesc, un Sfânt Andrei vertical şi puternic.

În spaţiul artei sacre apusene, Sfântul Apostol Andrei este reprezentat în cele mai vechi opere, asemeni celorlalţi apostoli, în special în lucrări sculpturale. Astfel, îl vedem în sculptura de la Muzeul din Rolin (Franţa), stând în picioare şi având un filacter desfăşurat. Chipul său degajă o expresie de dragoste divină, iar poziţia trupului şi a membrelor, capul uşor înclinat, descriu o mişcare domoală şi liniştită. Începând din secolul al X-lea, la Autun, i-a fost asociată crucea în formă de X, numită Crucea Sfântului Andrei. Acest tip iconografic s-a generalizat în veacul al XIV-lea[3]. Chiar dacă fizionomia chipului său se va transforma în decursul veacurilor, acest exemplu din spaţiul artei romanice, ni-l redă având o poziţionare armonioasă, caracterizată prin blândeţe şi simplitate.

În fresca athonită, Teofan Cretanul îl reprezintă stând în picioare, având în mâna stângă un filacter înfăşurat, în vreme ce mâna dreaptă o are deschisă semn al propovăduirii sale, gestul fiind asemănător ce cel al demnitarilor antici. Culorile armonioase în acorduri de ocru-galben, verde, gri închis, roşu-oxid cu accente de alb, compun silueta verticală a Apostolului, ce pare a fi luată din registrul superior al cupolei. Expresia chipului său, cu ochii adumbriţi de sprâncenele uşor îndreptate în jos şi cu barba lungă, denotă multă blândeţe, bunătate, înţelegere şi sfinţenie.

În cel de-al doilea exemplu, provenit tot din Grecia, Sfântul Apostol Andrei este reprezentat din faţă, cu părul şi barba de culoarea albă, înveşmântat în hiton în nuanţă de roşu şi mantie verde închis. Şi în acest caz, mâna dreaptă este poziţionată în gestul binecuvântării, iar cealaltă este îndreptată în jos, ţinând un sfetoc.

Această ultimă imagine prezentată este o icoană ce aparţine pictorului grec Fotis Kontoglou şi îl redă pe Sfântul Apostol aşa cum de cele mai multe ori ar fi de dorit să-l vedem în sfintele biserici. Simplitatea covârşitoare a armoniei cromatice reduse la alb, ocru-galben, negru şi roşu-oxid, redau icoanei măreţia ei ancenstrală. Liniile şi, mai cu seamă, desenul sunt ample, ele fiind totodată îndatorate stilului cretan. Detaliile nu sunt neglijate, accentul artistului punându-se pe portret. Descoperim un apostol împăcat cu sine, cu sentimentul datoriei împlinite adânc întipărit în priviri, cu trupul aproape străveziu, uscat de suferinţe, posturi şi drumuri obositoare. Nici o altă imagine a sa nu impresionează, nu trezeşte mai mult respect şi evlavie. Mâna binecuvântând ne conduce spre centrul icoanei, care sunt ochii sfântului. Ei ne privesc pătrunzător şi puternic, dar şi cu căldură, intrând într-un dialog permanent şi transcendental cu noi, şi prin ei, cu Dumnezeu.

Perceput ca încreştinător al poporului nostru, este de la sine înţeles motivul pentru care trebuie să-i acordăm acestui sfânt cinstea cuvenită, să aprofundăm rolul misionar pe care l-a avut în această parte de lume. Prin Apostolul Andrei, Iisus Hristos ne-a vorbit nouă. Fiul lui Iona din Betsaida Galileii, fratele lui Petru, a venit să ne transfigureze şi să ne arate cerul cu toată frumuseţea lui. Aşa cum se adresa Sfântul Pavel creştinilor din Asia Proconsulară, poate şi Sfântul Andrei a spus creştinilor din Scythia Minor: Deci dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu. (Efeseni 2, 19)



[1] Erminia picturii bizantine, Ed. Mitropolia Banatului, Oradea, 1979, p.197.

[2] Ibidem, p. 249.

[3] David Hugh Farmer, Oxford Dicţionar al Sfinţilor, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999, p. 48.