--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2013, nr. 6 (278), an XXIV (serie nouă)
Filocalia - supliment
--- pagina: 13-14

Copiii şi Liturghia

de Romina Sopoian

De câţiva ani, pentru că numărul copiilor care vin la Biserica din Complexul Studenţesc Haşdeu a crescut considerabil, la demisolul locaşului sfânt se organizează o grădiniţă pentru micuţii comunităţii. Educatoarele, tinere voluntare, alături de studenţii iubitori de copii care oferă o mână de ajutor pentru buna desfăşurare a tuturor activităţilor din timpul Liturghiei de duminică, înconjoară copiii cu multă dragoste, atenţie şi pregătire.

Romina Sopoian: Marcela, spune-mi, te rog, cum s-a conturat ideea organizării unei grădiniţe la demisolul Bisericuţei Studenţilor, cum a început totul¬?

Marcela Mihalca: Ideea a venit de la nişte părinţi, probabil obosiţi, care ar fi dorit să ajungă şi ei la slujbele de duminică.

RS: Poate şi din cauza faptului că această comunitate s-a tot mărit, sunt mulţi copii, studenţii au devenit părinţi, familiile lor au tot crescut...

MM: Da, aşa este. Ca urmare, atunci când copiii asistau la Liturghie în Biserică, nu la demisol, era foarte mare gălăgie în timpul slujbelor. Părintele Ciprian a auzit nişte propuneri din partea părinţilor şi aşa au demarat încet lucrurile. La început am fost destul de reticentă, mă gândeam „grădiniţă la Biserică...”, „parcă mai bine reuşesc părinţii să-şi stăpânească copiii”.

RS: Sunteţi mai multe persoane implicate?

MM:Da. La început am fost mai multe persoane care lucram deja ca educatoare, aşa că Părintele ne-a întrebat dacă am vrea să ajutăm. Am vrut. Nu aş fi venit eu cu ideea.

RS: S-au schimbat lucrurile în timp?

MM:În timp grădiniţa a ajuns să se dezvolte destul de mult. S-au mai schimbat educatoarele, au apărut şi idei noi, am modificat şi structura. La început era doar o educatoare, plus părinţii în calitate de voluntari. Ulterior, tot din motive organizatorice, pentru linişte, pentru o mai bună administrare, am preferat să avem voluntari dintre studenţi. Tinerii sunt foarte deschişi. Sunt mulţi şi vor să ne ajute. S-a mai produs o schimbare: înainte ca voluntarii să se implice mai mult, aveam o singură grupă. Acum sunt două: o grupă pentru copiii care au peste trei ani jumate, cei care stau singuri, doar cu voluntarii şi cu educatoarele şi o grupă sub trei ani jumate, pentru copii mai micuţi, care stau cu părinţii, fiind asistaţi de un singur voluntar.

RS: Deci demisolul este propriu-zis împărţit în două secţiuni, nu?

MM:Da. Una pentru copiii micuţi care stau cu părinţii şi cu un voluntar care are grijă să le mai dea jucării şi cealaltă parte în care se încearcă să se desfăşoare activităţi educative, cum ar fi, de exemplu, prezentarea vieţilor unor sfinţi.

RS: Cum v-aţi gândit să structuraţi cele două ore de Liturghie? Există momente mai importante când participă şi copilaşii?

MM:Până când copilaşii se adună treptat la Bisericuţă, de obicei până la Sfânta Evanghelie, fiecare se aşează la măsuţă şi se joacă pe centre, alegându-şi activităţile conform preferinţelor prestabilite. În timpul predicii, după ce s-au adunat toţi, începem să le spunem o poveste, le mai arătăm imagini, le dăm o informaţie legată de Biserică, de sfinţi, de credinţa ortodoxă, încercăm să le explicăm de ce sunt ei acolo.

RS: Ce urmează în program?

MM:După poveste, le dăm de obicei o fişă de colorat sau o temă de lucru bazată pe povestea auzită, dorind ca activităţile să aibă continuitate. Mai târziu urmează momentele importante din cadrul Liturghiei, precum Heruvicul, Preschimbarea darurilor, când toţi copiii se adună şi îl aşteaptă pe Părintele Ciprian să cădească, după care mergem din nou la locurile noastre. Acestea sunt nişte obiceiuri împământenite, rânduială pe care şi copiii o respectă; la Sărutarea Păcii îşi dau şi ei Sărutarea Păcii, la Tatăl Nostru se ridică, la Cuvine-se cântă şi ei, iar în clipele care preced Împărtăşania spunem rugăciunile de dinainte de Împărtăşanie. La final facem “trenuleţul” şi mergem să ne împărtăşim. Încercăm să fim mai atenţi înainte de Împărtăşanie. Încercăm să nu ne certăm prea mult. Avem şi recompense pentru cei care au fost cuminţi: simboluri, cartoane ştampilate sau compostate sub diferite forme, mici atenţii… De fapt, obiecte confecţionate şi modelate tot la grădiniţă

RS: Care este reacţia copiilor?

MM:Copiii sunt foarte deschişi şi ştiu multe, chiar foarte multe; de acasă, de la bunici, de la fraţii mai mari. Acum vin şi copii mai măricei, cu vârste până la 9-10 ani. Înainte, copiii mai mari nu prea stăteau. De când încercăm să desfăşurăm activităţile într-un cadru mai organizat, unde nu mai vin copii foarte micuţi care nu fac atâta gălăgie, sunt mai deschişi şi copiii mai mari.

RS: Cât de mult vă pregătiţi înainte de fiecare „grădiniţă de duminică”?

MM:De obicei, sâmbăta, noi, educatoarele, mergem să ascuţim creioanele, să pregătim materialele, fişele, iar pe voluntari îi chemăm doar duminica. Dimineaţa pregătim măsuţele, perdeaua, şi aşezăm materialele aşa cum ne-am gândit anterior. Bineînţeles că şi după Liturghie avem puţină treabă, pentru că trebuie să lăsăm totul în ordine. O dată la două luni facem şi o curăţenie generală, deoarece materialele se amestecă foarte mult, fiind mai multe educatoare şi mai mulţi părinţi implicaţi.

RS: Care este atitudinea şi manifestarea părinţilor vizavi de activităţile desfăşurate la grădiniţă?

MM:Ei sunt destul de înţelegători, au acceptat schimbările care au apărut pe parcurs, necesare pentru îmbunătăţirea programului. Cred că sunt mulţumiţi. Adică, îşi aduc copiii şi îi lasă singuri, iar ei urcă în bisericuţă la Liturghie. Copiii devin mai responsabili şi mai conştienţi de ceea ce se întâmplă la Sfânta Liturghie, pentru că e totuşi important.

RS: Câţi oameni sunt în prezent în echipă?

MM:Acum avem patru educatoare şi mulţi, mulţi voluntari care vin prin rotaţie. Pe viitor vrem să facem nişte activităţi şi sâmbăta.

RS: Cum reuşiţi să împărţiţi grupele pe diferite categorii de vârstă? Nu e mai dificil aşa?

MM:Într-un fel, da. Dar, pe de altă parte, nici noi nu avem aşteptări egale de la toată lumea. Celui de patru ani îi mulţumeşti dacă îţi răspunde, celui de şapte ani dacă le spune şi celorlalţi o poveste sau un fragment din viaţa unui Sfânt despre care ştie mai multe amănunte. Copiii sunt cuminţi şi respectă cerinţele noastre, iar regulile grădiniţei de la demisol nu sunt atât de stricte încât să le creeze probleme. Copiii mai mari, după cum am mai spus, ne ajută foarte mult: la strânsul jucăriilor, la povestitul unei scene biblice, la relatarea unei poveşti cu Sfinţi... Tot timpul se implică, iar acum, văzându-i pe cei mari, şi cei mici vor să fie mai activi. E puterea exemplului.

RS: Pe timp de vară aveţi acelaşi program?

MM:Programul de vară este mai relaxant pentru că vremea e bună, copiii stau mai mult pe afară şi atunci nu mai facem două grupe, organizăm doar una, nu mai punem perdea, îi lăsăm şi pe părinţi să se implice în activităţi, chemăm şi voluntari, şi astfel totul e mult mai degajat.

RS: Până la urmă, ceea ce încercaţi să faceţi este să îi ajutaţi pe copii să asimileze toate informaţiile într-un mod cât mai natural, sub forma unui joc...

MM:Da, şi ţinem foarte mult să le şi placă. Dacă vor să vină, e foarte bine! Dacă nu, nu îi obligă nimeni. E nevoie şi de puţină relaxare, trebuie să îi lăsăm să se manifeste şi aşa cum vor ei.

De Ziua Copilului, la demisolul Bisericii Studenţilor s-au desfăşurat multe evenimente dedicate micuţilor din cadrul acestei tinere comunităţi. Ca de obicei, pentru a-i ajuta părinţilor, tinerele educatoare, împreună cu mulţi membri ASCOR, au avut grijă ca totul să iasă bine: expoziţia de bisericuţe confecţionate de copii să fie aranjată, scena unde au evoluat prea junii artişti să fie pregătită, iar dulciurile şi cadourile gata de a fi oferite.