--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iulie 2013, nr. 7 (279), an XXIV (serie nouă)
Breviter
--- pagina: 5

Parabole

de Aurel Sasu
La târgul de carte din aprilie, am întâlnit un preot. Vechi amic. Domnia-sa, dăruit cu har, a scris, acum câţiva ani, un volum de predici. L-am citit încântat să întâlnesc inteligenţa născută, iar nu făcută a atâtor comentatori de toată mâna. O doctorandă, cucerită la rându-i de înţelepciunea părintelui, i-a dedicat o cronică plină de elogii. Într-una din revistele la care instituţia îşi obligă angajaţii să facă abonamentul cuvenit supravieţuirii culturale. Surpriză: la câteva luni, tânărul slujitor al Domnului era străin de receptarea cărţii în, să spun astfel, propria publicaţie periodică. O priveşte, probabil, o pune pe un raft şi trăieşte fericit cu sentimentul datoriei împlinite. Mutatis mutandis, mă gândeam la ziarul Lumina, al Patriarhiei Române. La viaţa lui clandestină şi umilă, în pridvoare de biserici, nebăgat în seamă, alături de rozarii, tămâie, pomelnice şi lumânări. Ştie cineva că există? Aproape nimeni! Că e un instrument de credinţă popularizată? Doamne fereşte! Că e susţinut din banul săracului? Cine să ne-o spună? Câte enigme nu trăieşte omul în pacea lui neîmpăcată! O soţie iubitoare se întoarce de la biserică, într-o mare zi de sărbătoare. N-o mai întâlnisem de câţiva ani. Se rugase, cred, pentru ea, pentru familie şi pentru soţul, de decenii, trăind aproape singur în împărăţia muntelui. Unde, fără voia lui, l-a ajuns din urmă minunea unei vârste, aniversate public. Amintesc evenimentul împovărat de vina unei depărtări neaşteptate. Aniversare, se panichează doamna? Nu-mi amintesc! Sigur, bolboroseala despre iubire, fie şi într-un colţ de biserică, nu înseamnă că, obligatoriu, vorba lui Rilke, respirăm aceleaşi spaţii. A doua zi de Paşti, privesc pe geam. Doi cerşetori caută în gunoaie bucata de pâine zilnică. Au găsit-o, probabil. Se aşează pe bordura străzii. Ea alăptează un prunc. El rupe firimituri şi hrăneşte un stol de porumbei. Sunt fericiţi? Îi luminează aceeaşi lumină şi-i poartă prin lume aceeaşi Înviere a lui Hristos. Am deschis geamul şi i-am strigat. Am luat un cartof, l-am despicat şi-am pus în acel improvizat loc de siguranţă zece lei. Apoi l-am aruncat. Omul l-a prins, mi-a mulţumit şi s-a întors la bordura sărăciei lui. Abia în acea clipă mi‑am dat seama că fericirea este câştigul unei apropieri pierdute.