--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iulie 2013, nr. 7 (279), an XXIV (serie nouă)
Jurnal
--- pagina: 5-6

Căutându-l pe Sfântul Ioan de Rila (pelerinaj în Bulgaria, 30 iunie – 3 iulie 2013)

de Arhid. Claudiu Ioan Grama
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Duminică, 30 iunie 2013, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, delegaţia Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, din care au mai făcut parte PC Părinte Iustin Tira, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei, PCuv. Arhim. Teofil Roman, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane şi subsemnatul, a pornit într-un pelerinaj în Bulgaria. Această vizită frăţească a fost efectuată drept răspuns la invitaţia Preasfinţitului Părinte Evloghie, Episcop de Adrianopol şi stareţ al Sfintei Mănăstiri Rila, de a participa la hramul mănăstirii ce o păstoreşte. Pe data de 1 iulie a fiecărui an este prăznuită întoarcerea moaştelor Sfântului Ioan de Rila acasă, în mănăstirea lui, în apropierea căreia a vieţuit.

Sfântul Ioan de Rila, puţin cunoscut de majoritatea credincioşilor, a trăit aproximativ între anii 867-946. El este ocrotitorul poporului bulgar şi unul dintre cei mai reprezentativi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe Bulgare, fiind recunoscut ca făcător de minuni. Este întemeietorul monahismului bulgar şi al primului aşezământ monahal din această ţară, Mănăstirea Rila. Conform sinaxarului Bisericii noastre, ajungând la 25 de ani, tânărul Ioan, a ales să trăiască în singurătate, în post şi rugăciune. Trecând prin mai multe locuri, în cele din urmă a ajuns să se stabilească într-o peşteră în apropiere de actuala Mănăstire Rila. Se pare că încă din timpul vieţii i s-a dus vestea despre sfinţenia în care îşi trăia viaţa. Se spune că însuşi Ţarul Petru I, auzind de el, l-a căutat pentru a primi povăţuiri duhovniceşti. Imediat după moarte, trupul său a fost dus la Sofia, unde au rămas până în anul 1183, când regele maghiar Bella al II-lea, cucerind Sofia, le-a mutat la Esztergom. După numai patru ani Sfintele Moaşte au fost readuse la Sofia, de unde, în anul 1199, au fost strămutate la Veliko Târnovo. După mai bine de 250 de ani, în 1469, trupul neputrezit al Sfântului Ioan a fost readus în mănăstirea sa din Munţii Rila. El este sărbătorit de trei ori pe an: 18 august, ziua de prăznuire a Sfântului, 19 octombrie, ziua de prăznuire a strămutării moaştelor lui de la Sofia la Târnovo (sărbătoare preluată şi în calendarul nostru) şi 1 iulie, când se sărbătoreşte aducerea moaştelor Sfântului Ioan de la Veliko Târnovo la mănăstirea Rila.

Ştiind aceste lucruri despre Sfântul Ioan, entuziasmaţi fiind că pentru întâia oară urma să slujim de sărbătoarea lui în Mănăstirea Rila, am străbătut drumul până acolo trecând în Bulgaria pe noul pod ce leagă Calafatul de Vidin, punctând astfel o nouă premieră.

Ca orice pelerini serioşi, ne-am făcut şi un plan al călătoriei, propunându-ne să ajungem la destinaţie în jurul orei unu din noapte. Deşi toate au decurs conform planului şi puţin după miezul nopţii am ajuns la numai câţiva kilometri de Mănăstire, voia lui Dumnezeu a fost alta. Probabil că pentru a nu ne încrede în puterea noastră de a plănui ceva (lucru de care m-am convins şi cu alte ocazii), din cauza faptului că a plouat foarte mult, un mic pârâiaş, ce în mod normal trece foarte lin pe sub şoseaua de munte, a crescut atât de mult încât drumul a fost blocat de pietrele aduse din munte, fiind astfel nevoiţi să rămânem o noapte în Metocul mănăstirii din localitatea Rila.

A doua zi, deşi nimeni nu deblocase drumul, Sfântul Ioan de Rila ne-a trimis un călăuzitor în persoana unui localnic care, cunoscând locurile, ocolind puţin drumul, ne-a ajutat să trecem. Astfel am reuşit să ajungem la timp la mănăstire.

Mănăstirea Rila, situată la o altitudine de 1147 metri, pe valea râului Rilski, din Munţii cu acelaşi nume, a fost întemeiată după unii, în secolul X, puţin după moartea pustnicului Ioan. După alţii, aşa cum am amintit mai sus, se pare că însuşi Sfântul Ioan ar fi pus bazele unui aşezământ monahal aici. Cert este că, aşa cum arată azi, după ce a trecut de-a lungul vremii prin momente şi mai bune şi mai grele, este o capodoperă a stilului arhitectonic din zonă. Cine intră în incintă, nu se poate să nu admire şi să nu rămână uluit de modul minunat în care se împletesc arcele şi coloanele, lemnul şi piatra sau culorile în care este zugrăvită. Este sub formă de cetate cu cinci laturi, în mijlocul căreia se află biserica centrală, construită între anii 1835 – 1837, bineînţeles pe locul în care a existat una mai veche. Numărul mare de chilii ce există stau mărturie a faptului că în anumite perioade ale existenţei acestei lavre, ea a avut mulţi vieţuitori.

Astfel, fiind ziua hramului, slujba a început mai târziu decât de obicei. La ora 9.00 a avut loc întâmpinarea ierarhilor, după care, în jurul orei 9.45, a început Sfânta Liturghie, aceasta fiind săvârşită de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei. Alături de Înaltpreasfinţia Sa, au mai slujit Preasfinţitul Părinte Evloghie, Episcop de Adrianipol şi stareţ al Sfintei Mănăstiri Rila, Preasfinţitul Părinte Serafim, episcop de Melnik şi soborul de preoţi români şi bulgari. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în cele două limbi atât în Sfântul Altar, cât şi la strană, unde a fost prezent un grup de psalţi de la Bucureşti. Ospitalitatea şi deschiderea de care au dat dovadă gazdele noastre ne-au încurajat să trecem foarte uşor peste micile diferenţe din rânduiala tipiconală.

A fost un moment de înălţare duhovnicească pe care nu îl vom uita niciodată. L-am avut alături, la el acasă, pe Sfântul Ioan de Rila. L-am ştiut în ceruri, mijlocitor la Tronul Ceresc, dar l-am avut alături pe pământ prin moaştele sale aşezate în faţa iconostasului sub icoana Mântuitorului. Această bucurie a fost exprimată şi de Părintele Mitropolit Andrei, în cuvântul de învăţătură de la sfârşitul Sfintei Liturghii.

În a doua parte a zilei, la propunerea Preasfinţitului Evloghie, am făcut şi o mică drumeţie. Am vizitat Metocul de la Orliţa, un loc minunat din apropiere, situat la doar 18 kilometri, pe partea dreaptă a drumului ce coboară spre localitatea Rila, loc în care au poposit o noapte moaştele Sfântului Ioan, atunci când erau aduse de la Târnovo. Acest moment este imortalizat în pictura din pridvorul bisericuţei închinate Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din curtea aşezământului. Existenţa acestui metoc este menţionată pentru prima dată în anul 1378, dar prezenţa călugărilor aici este atestată abia din anul 1469. Bisericuţa este mică, datând din secolul XV, şi este pictată în întregime. Pictura actuală datează din anul 1863, dar sub ea s-a descoperit şi un strat de pictură din secolul XIV. Ea nu este restaurată pentru că, spunea Preasfinţitul Evloghie, cei care se ocupă de monumentele istorice nu ştiu care dintre ele este mai de valoare. Astăzi, acest metoc, este o gospodărie anexă, slujindu-se în biserică foarte rar, în special în ziua hramului.

De aici, trecând pe celălalt mal al văii, prin care curge Râul Struma, râu ce străbate Bulgaria şi Grecia (în greceşte Strimonas) şi se varsă în Marea Egee, am ajuns în localitatea Skrino, un sat mic de munte, în care s-a născut şi a copilărit Sfântul Ioan de Rila. Urcând un povârniş serios, într-un loc frumos, aşa cum se şi cuvenea, în secolul XIX, s-a ridicat o mănăstire închinată acestuia. Aici, totul este minunat: de la bisericuţa centrală şi clopotniţă, până la corpul de chilii şi arhondaric. Bineînţeles că, aşa cum se văd acum, ele au fost construite acum, în zilele noastre. De apreciat este faptul că se fac încet, dar după un plan foarte bine gândit, în care au fost prevăzute ziduri de susţinere a pământului între, care au fost amenajate grădini frumoase.

Este o mănăstire în care întemeietorul ei a hotărât să se ţină rânduiala de la Sfântul Munte Athos, rânduială pe care cei doi vieţuitori o păstrează şi azi cu sfinţenie.

De aici, după ce ne-am închinat şi rugat în biserică, după ce ne-am răcorit cu un pahar de apă rece şi ne-am întărit cu o lingură de gem de căpşuni, am urcat, nu fără efort, prin pădure, până la peştera (nu e chiar adâncă) unde Sfântul Ioan, copil fiind, urca şi se ruga. Este un loc minunat, un loc în care cerul întâlneşte pământul (şi poate că asta îl atrăgea şi pe micul Ioan), un loc la confluenţa a trei munţi mici, după cum am aflat de la vlădica Evloghie (dacă aş fi fost mai atent, aş fi reţinut şi numele fiecăruia) sau un loc de belvedere, dacă ar fi să folosim un limbaj strict turistic.

Ne-am întors la Mănăstirea Rila, unde am rămas peste noapte, somnul fiindu-ne acompaniat de cântecul râului Rilski, care vuia continuu sub geamul nostru.

Dis-de-dimineaţă, după ce am asistat la Sfânta Liturghie, ne-am despărţit de Sfântul Ioan, de Mănăstirea Rila şi de cei ce ne-au fost gazde bune, PS Evloghie şi Părintele Macarie (om minunat, vorbitor de limba română şi, de acum, bun prieten) şi am pornit la drum.

Am intrat în Sofia mai uşor ca niciodată, am vizitat impunătoarea Catedrală „Alexander Nevski”, precum şi Biserica, monument istoric, „Sfânta Sofia”, pe care, pentru întâia oară o găsim frumos restaurată.

Plecând mai departe, am ajuns la ultimul punct de interes al pelerinajului nostru în Bulgaria, Mănăstirea Troyan, vestită prin frumuseţea ei, prin Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce este adăpostită în biserica mănăstirii şi, mai nou, prin faptul că Patriarhul Bulgariei, de vrednică pomenire, Maxim, la dorinţa lui, a fost înmormântat aici.

Mănăstirea Troyan, a treia ca mărime din Bulgaria, se află la poalele Munţilor Balcani, pe malul râului Cherni Osam, în imediata apropiere a localităţii Oreshak, localitate situată la 10 kilometri de oraşul Troyan.

Am fost întâmpinaţi de Preasfinţitul Părinte Grigorie, stareţul mănăstirii, un om minunat, prietenos şi o gazdă bună, care ne-a condus în biserică şi ne-a dat câteva informaţii despre binecuvântatul loc în care ne aflam. Ne-am închinat în Sfântul Altar, la Icoana Maicii Domnului şi am rostit o rugăciune pentru sufletul Patriarhului Maxim, al cărui mormânt este foarte simplu, acoperit cu pământ, aşa cum şi-a dorit, la căpătâiul căruia străjuia încă crucea de lemn pregătită în ziua morţii sale.

Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, ce se păstrează în naosul bisericii, este foarte frumoasă. Ea a ajuns să fie aşezată aici într-un mod minunat, deoarece calul care o purta, ajungând în locul respectiv, n-a vrut nicidecum să meargă mai departe. Maica Domnului, după mărturiile părintelui Filaret, care, născut fiind în zona oraşului Plovdiv, ştie foarte bine româneşte, face minuni acolo chiar şi în zilele noastre, dar numai cu cei care îi cer cu credinţă şi stăruinţă ajutorul. Cu emoţie sfântă, ne povestea că, în urmă cu doar câţiva ani, rugăciunile unei mame ce avea inima sfâşiată de durere că fiul ei era bolnav de cancer în fază terminală, au fost ascultate.

Am încheiat ziua făcând o plimbare pe malul râului, care ne fredona acelaşi cântec minunat ca şi fratele lui de la Rila.

Ştiind că aveam cale lungă de parcurs, am pornit la drum dimineaţa devreme, am străbătut Bulgaria spre est, fără a ne permite să facem multe popasuri (deşi unele locuri ne ispiteau să facem aceasta), astfel că, la orele amiezii, am sosit la Mănăstirea „Sfânta Maria” de la Techirghiol. Ajunşi aici, ne-am recules preţ de câteva clipe la mormântul părintelui Arsenie Papacioc, rostind şi o rugăciune pentru odihna sufletului său bun, ne-am închinat în bisericuţa veche de lemn, în demisolul bisericii celei noi, de zid, şi ne-am umplut de har şi nostalgie întrând în chiliuţa „marelui duhovnic de la malul mării”. Ne-au năpădit amintirile de alte dăţi, când părintele ne primea stând aşezat pe patul său şi ne binecuvânta drumul.

De aici, am pornit spre casă, prin Bucureşti, având în minte cele trei lucruri importante de care ne-am învrednicit a ne bucura în pelerinajul nostru. O aveam în gând pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe de la Mănăstirea Troyan, căreia i-am cerut să ne fie mijlocitoare către Fiul Său, pe Sfântul Ioan de la Mănăstirea Rila, căruia i-am cerut să se roage pentru noi Tatălui Ceresc şi pe părintele Arsenie Papacioc căruia i-am cerut să aibă îndrăzneală înaintea Celui pe care l-a slujit o viaţă, să ceară iertarea de păcate şi pentru noi cei ce, încă, trăim pe acest pământ.


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>