'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Sunt în istoria poporului român momente de mare importanţă istorică, de prestigiu, pe care n-avem dreptul să le uităm. Un astfel de eveniment este 1 Decembrie 1918, anul fericitei împliniri îndelung aşteptate, de dorul căreia „ne-au răposat şi moşii şi strămoşii”.

La 1 Decembrie 1918, în cetatea lui Mihai Viteazul şi a pătimirii lui Horea, Cloşca şi Crişan, prin voinţa întregului popor român din Transilvania, reprezentat prin cei peste o sută de mii de participanţi, s-a înfăptuit marea Unire. Şi-au împlinit visul de aur, pentru care şi-au dat viaţa martirii neamului. Românii de pretutindeni se îndreptau spre cetatea Neamului românesc, sub faldurile tricolorului, pentru a se uni cu „Fraţii” de peste Carpaţi.

Din presa vremii aflăm că, alături de întreaga suflare românească, şi Moţii şi-au adus contribuţia lor la împlinirea acestui măreţ act istoric. Ziaristul Alexandru Lupeanu Melin - martor ocular - scria: ”Iată s-a pornit curgerea satelor din tot cuprinsul ţinuturilor româneşti. Cei dintâi sunt «Moţii» lui Iancu şi muntenii lui Horea. Vin în sumane albe, cu căciuli ţuguiate, cu puştile pe umăr, cu ochii arzători. Ei, moţii, sunt primii care urcă pe meterezele cetăţii şi sfidează zările, cu bărbăţia lor de şoimi deşteptaţi la libertate”.

1 Decembrie 1918 rămâne ziua istorică pentru întregul neam, ziua bucuriei româneşti, împlinirea marelui ideal. Clipa cea mare a veacurilor de istorie românească. România Mare nu a fost o ofrandă, ci un drept câştigat cu înţelepciune şi jertfe. S-a spulberat atunci un imperiu cunoscut sub tristul nume de „temniţă a popoarelor”. Temniţă pe care au simţit-o până la sânge şi moţii.

Făuritori de istorie, luptători cu arma sau condeiul pentru prosperitatea neamului românesc, Moţii au fost trup şi suflet alături de Ţară. Şi de data aceasta moţii aveau un cuvânt de spus.

„Manifestul” adresat de Amos Frâncu în acele zile fierbinţi glăsuia astfel: „Fraţilor! Moţilor! Adunaţi-vă la Câmpeni, Abrud, Zlatna, Gilău, Huedin, Hălmagiu. Acolo lăsaţi gărzi şi pază şi porniţi la Bălgrad”, chemare ce a fost urmată pretutindeni cu entuziasm.

La începutul lui noiembrie 1918, în târguri şi comune, în sate din Ţara Moţilor au avut loc adunări populare şi au ales prin vot universal Consiliile comunale şi cercuale. S-au înfiinţat gărzi naţionale puternice, constituite cu precădere din soldaţi, ofiţeri şi subofiţeri întorşi de pe front, căliţi în focul războiului. S-au ales deputaţi şi delegaţi de drept reprezentând cercurile electorale şi reuniunile învăţătorilor, femeilor şi meseriaşilor.

Toate localităţile din Ţara Moţilor au fost bine reprezentate. Peste 50 de delegaţii au fost împuternicite cu credenţionale şi protocoale.

Un rol deosebit în pregătirea afectivă a moţilor de pe Valea Arieşului pentru „Duminica cea Mare” l-a avut locotenentul Dr. Emil Dandea, care a străbătut localităţile Ţârii Moţilor. În raportul adresat Comitetului Naţional Cluj (20 noiembrie 1918) descrie entuziasmul cu care a fost primit la Bistra, Cîmpeni, Vidra de Sus, la casa Iancului.

Mulţime de moţi a întâmpinat pe reprezentanţii Senatului român cu steaguri tricolore, prapori-porţi de triumf, flori şi brad. întâlnirea moţilor de pe Arieş cu Dr. Emil Dandea, fiu al Apusenilor, s-a transformat într-o mare sărbătoare de trăire românească.

Moţii au început să se îndrepte spre Alba lulia cu câteva zile înainte de ţinerea Adunării. Timpul era nefavorabil. Moţii căliţi cu vitregiile timpului, cu ierni grele, cu lupta grea pentru supravieţuire, mergeau ca la o mare sărbătoare.

Unii au mers cu căruţele, alţii călări pe căluţii de munte, alţii pe jos. Au trecut Dealul Mare cu cântecul pe buze, în răsunetul tulnicelor. Cântau „Marşul lui Iancu”, „Deşteaptă-te române”, „Pe-al nostru steag stă scris Unire”, apoi strigau: „Să trăiască România Mare”.

În Sfatul Naţional Român ales a doua zi, în şedinţa ţinută în sala Tribunalului, moţii au fost reprezentaţi prin Lucreţiu Pop şi Alexandru Borza din Abrud, Zosim Chirtop, Gheorghe Popescu şi Romulus Furdui din Cîmpeni, Toma Cioara din Roşia Montană, Alexandru Ciura şi Tiron Albani.

Un fapt deosebit legat de moţi din ziua Marii Uniri este următorul: Gărzii Naţionale Române, formată din moţi şi condusă de locotenentul Dr. Vesa Avram din Sohodol, i-a revenit cinstea să i se încredinţeze asigurarea pazei – liniştea cetăţii –. Li se cuvenea ca unor vrednici descendenţi ai luptătorilor revoluţionari din timpul Horea şi Iancu.

Moţii şi-au îndeplinit în mod onorabil această misiune, fapt ce merită a fi mai mult cunoscut, iar locotenentul Dr. Vesa Avram aşezat între fiii de seamă ai neamului, a acelui timp istoric.

Am încercat, „pătruns de o sfântă emoţie”, a aduce în actualitate doar câteva aspecte legate de moţi şi ziua Marii Uniri. Poetul Grigore Alexandrescu spunea: „Gloria străbună/ Pe străbuni cinsteşte”. O datorie sfântă avem să nu uităm marile evenimente ale neamului românesc, marii bărbaţi care au împărţit „istoria în două”, care şi-au pus pieptul în calea furtunii pentru realizarea celui mai măreţ act istoric al românilor: Marea Unire.

Ziua de 1 Decembrie a intrat în calendarul de suflet al istoriei noastre. Ea ne-a dat unitatea naţională şi puterea morală de a face din România o ţară frumoasă şi fericită.

Amintirea şi cinstirea zilei de 1 Decembrie 1918, alături de întreaga suflare românească, este şi pentru noi, moţii, un popas de reculegere sufletească, de adâncă trăire a unor sentimente cu adevărat patriotice, româneşti. Să nu uităm să avem mereu înaintea ochilor sufleteşti cuvintele mereu actuale scrise de marele cărturar patriot Alexandru Vlahuţă: „într-o ţară aşa de frumoasă, cu un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: Sunt român!”