--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Decembrie 2013, nr. 12 (284), an XXIV (serie nouă)
Filocalia - supliment
--- pagina: 14

Tradiţii populare şi voie bună la agapa de dinaintea postului Crăciunului

de Tatiana Onilov

În ultima duminică de dinaintea postului Crăciunului, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR), filiala Cluj-Napoca, împreună cu membrii comunităţii Bisericii Studenţilor din campusul universitar Haşdeu, aidoma vremurilor de odinioară, au organizat o şezătoare. Ceea ce s-a vrut a fi agapa de lăsare a secului înainte de postul Crăciunului, s-a transformat într-o întâlnire frumoasă ancorată în tradiţiile populare româneşti.

Masa de sărbătoare a fost bogată şi copioasă. După ospăţul şi deliciul papilelor gustative, a urmat un adevărat spectacol de dansuri populare, desfăşurat de participanţii la cursul de dansuri populare organizat de ASCOR. Toţi dansatorii, aşa cum e datina, au fost îmbrăcaţi în costume tradiţionale. Înainte de programul artistic, Oana Raluca Băilă, vicepreşedinta ASCOR, a explicat foarte detaliat şi frumos semnificaţia costumului popular, a descifrat simbolurile care se întâlnesc mai ales pe costumul popular din zona Maramureşului, care şi până în ziua de azi şi-a păstrat denumirea de „Cheptar cu Raiul” sau „costum cu Raiul”, acesta fiind un model unic, specific doar acestei zone din România.

Explicarea simbolurilor de pe costumul popular

Astfel, potrivit celor spuse de Oana Raluca, pe pieptar, este stilizat şi redat Raiul. Există un loc al Altarului, în mijlocul pieptarului fiind cusut Pomul Vieţii străjuit de doi Arhangheli. Pe costum, Arhanghelii sunt reprezentaţi de două păsărele care păzesc acest Pom. Reprezentarea dată este situată în mod intenţionat pe piept, în preajma inimii, fiind ca o pecete pe centrul omului. În versurile unui colind, recitate de Oana Raluca, sunt redate şi alte înţelesuri biblice care pot fi decriptate la o analiză mai amănunţită a cusăturilor şi ornamentelor de pe un costum popular. „Jur pre jurul poalelor scrisă-i marea tulbure. / […] / La mâneci şi la chiotori scrise-s sfinte sărbători, / La gât şi la mâneci scrise-s sfinte dumineci.” Oana Raluca spune că în zona maramureşeană se păstrează zadiile vinete, care acum nu se mai poartă. „Zadiile, şorţurile din faţă, au culoarea vânătă şi această culoare reprezintă marea tulbure, aşa cum se spune şi în colindă. Versurile duc cu gândul la textul biblic, la Facere, atunci când Dumnezeu a despărţit apele de uscat. Şi exact aşa este reprezentat şi pe costumul maramureşean: pieptarul cu Raiul, zadiile vinete, adică apele, iar dedesubt, în josul zadiilor, la poale, există o fâşie de ţesătură pe care este brodată o câmpie cu flori, adică locul unde a fost adus Adam după cădere. Toate lucrurile acestea nu au fost întâmplătoare, ci vin dintr-o experienţă şi dintr-o trăirea în şi cu Dumnezeu a ţăranului român”, mai completează Oana Raluca.

Ateliere tradiţionale desfăşurate de ASCOR pentru redescoperirea valorilor poporului român

Oana Raluca Băilă este cea care pe parcursul a mai multor ani, de când e membră ASCOR, a reuşit să le descopere tinerilor frumuseţea şi importanţa portului popular, dar şi să organizeze mai multe ateliere tradiţionale. Acestea se desfăşoară pe tot parcursul anului universitar. Toamna şi iarna, doritorii au posibilitatea să participe la atelierul de colinde, la cel de crestături în lemn şi, de anul acesta, la cursul de dansuri populare. În timpul postului Paştelui Oana Raluca explică şi demonstrează cum pot fi încondeiate cu motive tradiţionale ouăle pentru masa de sărbătoare. Atunci când are ocazia, tânăra iubitoare de tradiţii vorbeşte despre obârşia datinilor româneşti, despre modul simplu de viaţă al ţăranului român. „Ţăranul român, oricât de simplu era, în tot ce făcea, în primul rând s-a înconjurat de frumos. Şi acolo unde există o viaţă ancorată în frumos e imposibil să nu fie şi Dumnezeu. Ca şi cum frumosul sunt urmele lui Dumnezeu lăsate în lume”, cugetă Oana Raluca. Ea mai spune că ţăranul român trăia o viaţă cu gândul mereu la Dumnezeu. „Chiar dacă viaţa lui nu era precum cea a unui călugăr, cu rugăciuni neîntrerupte, dar, prin faptul că a ştiut să se înconjoare de frumos, aceasta l-a ajutat să-şi amintească mereu de Dumnezeu. Totul avea elemente simbolice, de la patul de lemn cu încrustări, de la lada lui de zestre cu frumoase cioplituri şi simboluri, la lingura cu care mâncau sau la fusul care torcea lână pentru alte obiecte deosebite. Casele colorate vioi, ţesăturile de o nobleţe şi o fineţe deosebite, totul înălţa sufletul spre o altă lume”, subliniază Oana Raluca.

Satele maramureşene – tezaure de tradiţii şi folclor

Şi pentru că ştie că în satele maramureşene mai sunt oameni care păstrează obiecte preţioase lucrate manual, inclusiv şi costume populare de o valoare incontestabilă, din anul doi de facultate Oana Raluca a demarat activitatea de căutare şi de adunare a straielor tradiţionale strămoşeşti. Pe timpul verii, împreună cu mai mulţi tineri iubitori de tradiţii, merge în căutarea zadiilor, pieptarelor, cămăşilor populare. Aşa s-a întâmplat să găsească piese foarte rare, pe cale de dispariţie, la femei care păstrau aceste comori în lăzile de zestre. „Una dintre cămăşile mele cele mai frumoase şi mai valoroase este cămaşa cu păsărele. Cele două păsărele care străjuiesc Pomul Vieţii. Există pieptar cu păsărele, sunt zadii cu păsărele, dar cămăşi cu păsărele nu mai văzusem până atunci. Am putut să o cumpărăm şi este una dintre achiziţiile cele mai valoroase”, relatează cu bucurie Oana Raluca. De la început, tinerii au reuşit să adune 10-12 costume. Acum, în patrimoniul comunităţii din Hasdeu există în jur de 30 de costume.

Straiele populare sunt îmbrăcate nu doar în zi de sărbătoare, ci şi cu prilejul organizării pelerinajelor, a procesiunilor şi a evenimentelor deosebite, aşa cum a fost agapa de dinaintea începerii postului Crăciunului. Tinerii au purtat cu multă mândrie iile, cămăşile, zadiile, pieptarele tradiţionale, au dansat hore şi tropăite în costumele păstrătoare de datini şi au încercat să readucă, pe cât a fost cu putinţă, atmosfera sărbătorilor din satele româneşti, când pentru fete şi băieţi nu era bucurie mai mare decât a se întâlni pe un tărâm frumos al împărtăşirii bucuriei.