--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Ianuarie 2014, nr. 1 (285), an XXV (serie nouă)
In memoriam
--- pagina: 10

Părintele Profesor Gheorghe Şoima – Un apostol al cântecului religios şi popular –

de Pr. Eugen Goia

Muzica este un grai al sufletului. Ea stârneşte în noi

nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde”

(Ludwig van Beethoven)

La noi la români întâi se aude cântecul.

Şi apoi răsare soarele.

(Nicolae Iorga)

Există în tradiţia bisericească practica popasurilor culturale, religioase şi artistice, în care sunt aduse în memoria prezentului viaţa şi realizările unor personalităţi a căror contribuţie la îmbogăţirea patrimoniului cultural, artistic şi religios, este de necontestat.

Printre aceste personalităţi se numără părintele profesor Gheorghe Şoima, care a lăsat în urma sa nu numai lucrări de o inegalabilă valoare muzicală, dar şi discipoli credincioşi, care au încercat să se apropie de urmele paşilor săi.

Evocarea profesorilor noştri dragi, destinaţi de Dumnezeu să fie „creatori de oameni” ne umple sufletul şi inima de bucurie, îmi trezeşte sentimente de mândrie. Ori de câte ori îmi amintesc de părintele prof. Gheorghe Şoima, de anii de studenţie de la Institutul Teologic din Sibiu, îmi răsar înaintea ochilor chipurile venerabile ale profesorilor noştri, oameni de cultură şi de inimă. Ei au fost modelele noastre de viaţă. Sufletul nostru, în intimitatea lui, îi păstrează neîntinaţi. Icoana lor este ceva sfânt pentru noi.

Dintr-un colţ al inimii, o şoaptă de rugăciune şi o lacrimă de recunoştinţă se îndreaptă pentru fiecare profesor în parte. Modeşti, cinstiţi, corecţi, cu suflet mare. dascăli de vocaţie cu o cultură enciclopedică au fost profesorii noştri. I-am iubit. I-am stimat. Am încercat, acolo unde Dumnezeu ne-a rînduit, să ne îndeplinim misiunea încredinţată şi să le urmăm exemplul.

Cu stimă şi recunoştinţă, cu modeste şi slabe cuvinte dorim să-l aducem în actualitate pe părintele prof. Gheorghe Şoima. S-a născut în oraşul Sibiu la 13 februarie 1911, într-o familie de muncitori. Termină liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, Academia Teologică Andreiană şi Conservatorul de muzică din Bucureşti.

În anul 1941 este numit profesor la Academia Teologică din Sibiu. Aici va realiza cea mai lungă, mai stabilă şi fertilă activitate de profesor, unde timp de 35 de ani va pregăti tot atâtea generaţii de studenţi, viitori preoţi.

Părintele prof. Gheoghe Şoima a fost un om de-o mare bogăţie lăuntrică şi de o rară fineţe şi sensibilitate sufletească. Aceasta am simţit-o tot timpul studenţiei noastre. El i-a iubit pe studenţi şi se simţea bine în mijlocul lor. Lucra cu studenţii cu multă răbdare şi înţelegere, dar nu tolera indiferenţa şi indisciplina, care în muzică sunt extrem de dăunătoare.

Modul deschis în care se prezenta uneori la cursuri, cerînd iertare pentru faptul că din pricini binecuvântate n-a reuşit să se pregătească cum ar fi dorit pentru cursul pe care-l avea, a lăsat o dâră luminoasă în sufletele studenţilor teologi pe care i-a avut. O notă constantă a părintelui prof. Gheorghe Şoima a fost aceea de a se adresa studenţilor în orice împrejurare cu apelativul „Domnule student”. Îţi impunea respect. Întreaga viaţă i-a fost o lecţie de omenie împărtăşită studenţilor. Aprecia modestia, cinstea şi punctualitatea. Studenţii l-au iubit. Îi datorează iniţierea lor în tainele muzicii, a educaţiei lor în spiritul omeniei, hărniciei şi al cinstei.

De asemenea, la orele sale, profesorul Şoima insista foarte mult asupra recitalului liturgic, subliniind permanent că: „Este bine şi necesar ca preotul să aibă şi voce, dar că el nu este un artist de operă, ci rugător şi îndemnător la rugăciune. Preotul, ca şi diaconul, sunt purtători de cuvânt ai obştei creştine care, împreună, se roagă, obşte care nu se regăseşte în modul teatralizat de slujire al unor clerici. Dacă ai voce, s-o încălzeşti, să vibreze, căci vibrând tu, ca şi slujitor, vei face şi pe cei care te ascultă să vibreze.”

O altă latură importantă a activităţii sale a fost aceea de dirijor. Printre corurile care i-au simţit puterea dirijorală se numără corurile: Reuniunii meseriaşilor din Sibiu, Flamura roşie, Intreprinderea Poligrafică, Învăţământ şi corurile din Răşinari, Sălişte, Alămor ş.a.

Cea mai lungă activitate de dirijor a avut-o la corul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, unde a continuat să activeze până în ultima zi, când a ţinut şi ultima repetiţie. Aceasta s-a întâmplat la 26 noiembrie 1985. A iubit mult corul Catedralei Mitropolitane din Sibiu şi i s-a dedicat cu toată fiinţa lui.

Din lucrările sale amintim doar: Despre rugăciune, Sibiu 1942, Funcţiunile muzicii liturgice 1945; Muzica element de înfrăţire a popoarelor, Sibiu 1947, Folclorul muzical religios, Sibiu 1950, Scrieri de teologie şi muzicologie, Sibiu 1985, şi alte articole apărute în Revista Teologică, Mitropolia Ardealului, Telegraful Român, Îndrumătorul bisericesc, toate la Sibiu.

Din compoziţiile sale, de o paletă variată, compoziţii corale, religioase, colinde, simfonii, amintim: Liturghia în „La major”, Podoaba casei tale, În biserica măririi Tale, Rugăciune pe versuri de Mihai Eminescu, Fluierul cel păstoresc, Odă în memoria lui Gheorghe Lazăr, Tatăl Nostru, Cuvine-se cu adevărat, Rugăciunea Sfântului Efrem Siru.

A compus şi cântece laice: În munţii Cibinului şi alte lucrări, în care sufletul bogat se revarsă în acorduri şi imagini de-o rară frumuseţe artistică.

Părintele prof. Gheorghe Şoima a fost preot, compozitor, dirijor şi un eminent profesor, un apostol al cântecului românesc care a sădit în studenţii săi dragostea pentru cântecul religios şi popular. A compus mult, a compus frumos şi curat pe texte religioase şi laice. Aparţine generaţiei muzicienilor Gheorghe Dima, Ion Vidu, Iacob Mureşanu, care au militat pentru dezvoltarea culturii muzicale în Ardeal.

Părintele prof. Gheorghe Şoima a fost o mare personalitate muzicală completă, care a făcut cinste Bisericii şi Şcolii noastre teologice şi poporului român din care se trage.

Şi-a zidit, prin muncă, un monument nepieritor în sufletul studenţilor teologi, în sufletul celor ce s-au bucurat de realizările sale muzicale.

A fost un om bun, bun de tot... Poate mai ales datorită acestei bunătăţi părinteşti, în sufletul multor studenţi se reaprinde dragostea noastră recunoscătoare.

Acesta a fost părintele prof. Gheorghe Şoima: un om de care s-au bucurat oamenii”.

Spre folosul nostru sufletesc, în semn de recunoştinţă, să-i cântăm cântările, curatele şi frumoasele sale cântări bisericeşti şi laice. El va rămâne pildă vie şi de ceea ce a însemnat chezăşia unui prestigiu demn de nobleţea idealurilor sale de frumos şi adevăr, pe care le-a cultivat întotdeauna.

Părintele prof. Gheorghe Şoima şi-a încrustat numele, cu cinste şi smerenie în pantheonul veşniciei cântecului pământului românesc.

Sufletul său bun se află în Împărăţia lui Dumnezeu, în ceata celor care l-au lăudat pe Dumnezeu prin cântare şi rugăciune.