'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Dacă privim cu corectitudine lucrurile constatăm că în acest început de veac nu există o singură naraţiune morală general acceptată, înlăuntrul căreia să putem localiza societatea. Nu există un singur discurs moral, general acceptat, prin care societatea să-şi poată plasa în chip plauzibil membrii în interiorul unei singure comunităţi morale. Aceasta nu înseamnă însă a pretinde că nu poate exista o comunicare de-a curmezişul comunităţii morale.

Din nou, oamenii pot diferi numai în cazul în care ierarhizează diferit valorile fundamentale. Chiar dacă suntem cu totul dedicaţi unei viziuni morale particulare cu conţinut, cred că îi putem înţelege pe cei pe care-i recunoaştem străini din punct de vedere moral, în parte prin identificarea a ceea ce socotim a fi stranietatea ierarhiei valorilor şi principiilor lor morale.

Problema bioeticienilor contemporani se referă la limbajul pe care trebuie să îl aleagă pentru a se face înţeleşi. Majoritatea oamenilor de astăzi nu mai au cultură creştină. Deşi animaţi de o dorinţă de viaţă spirituală, ei nu se raportează la creştinism, pe care nu îl cunosc în profunzime şi care le pare fie sociologic, fie coercitiv. Ei se îndreaptă spre alte limbaje, adesea foarte simpliste. În această situaţie datoria noastră credem, este aceea de a fi prezenţi în realitate, străduindu-ne să trăim pentru Adevăr. Este vorba de o luptă care se dovedeşte a fi adesea foarte grea.

Sunt zece ani de dezbateri, iar interogaţiile par să nu se mai sfârşească. Iată câteva dintre ele: Etica medicală are vocaţia să domine bioetica? Bioetica rămâne în continuare o afacere a specialiştilor? Reprezintă ea singurul cadru instituţional în care specialităţile se pot confrunta între ele? Are ea vocaţia de a face dreptate acolo unde biologia creează breşe în arsenalul juridic? Reprezintă bioetica naşterea unei noi morale sau din contră calea de revenire la morala religioasă? Care dintre specialişti ar trebui să-şi revendice statutul de bioeticieni?

Discursul bioetic din ţara noastră a fost sistematizat în ultimii ani în cadrul a două reputate reuniuni ştiinţifice care prin consecvenţă, calitatea dezbaterilor şi numărul mare de participanţi au reuşit să se impună în lumea academică şi să-şi dobândească notorietate internaţională. Este vorba de Seminarul Internaţional de Medicină şi Teologie de la Bistriţa, patronat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului şi Facultatea de Teologie Ortodoxă UBB Cluj-Napoca, care a parcurs deja unsprezece ediţii, soldate cu editarea a tot atâtea volume de texte, apărute la Editura „Renaşterea” şi intitulate generic „Medicii şi Biserica”.

Conferinţa Naţională de Bioetică, centrată în jurul bioeticienilor ieşeni, ajunsă în acest an la a VIII-a ediţie, reprezintă celălalt for de dezbatere pe probleme de bioetică din ţara noastră şi unde ideea de „transdisciplinaritate” a reuşit să fie impusă definitiv.

În ce priveşte înfiinţarea catedrei de bioetică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a UBB Cluj-Napoca, s-a avut în vedere faptul că ceea ce este secular accesibil ca nevoi relevante este supus schimbării sociale, iar o creştinătate care-şi integrează diaconia în discursul care continuă să reevalueze astfel de nevoi, forţează teologia să-şi adapteze antropologia şi astfel orientarea sa pastorală la preferinţele valorice ale lumii, mai degrabă decât să permită teologiei sale să ghideze transformarea creştină a lumii. Cu acest discurs, regretatul Arhiepiscop al Clujului, Bartolomeu Anania a reuşit să-i convingă pe rectorii Liviu Pascu de la UMF Cluj şi Andrei Marga de la UBB Cluj, ca înfiinţarea catedrei de bioetică să se facă în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă. Cu sprijinul decanilor din vremea aceea prof. dr. Nicolae Miu de la Medicină şi părintele prof. Vasile Leb de la Teologie dorinţa Înaltului a fost pusă deîndată în practică. După doar câţiva ani, părintele prof. Ioan Chirilă reuşeşte să înfiinţeze Centrul de Bioetică al UBB Cluj-Napoca şi să editeze periodic revista de specialitate „Studia Universitatis Babeş Bolyai - Bioethica”, care pe lângă „Revista Română de Bioetică”, editată de Colegiul Medicilor Iaşi, şi cotată ISI de către „Thomson Scientific” începând cu 1 ianuarie 2007, îşi modelează discursul bioetic ca pe o „încercare de rămânere în sens”.

Convins de oportunitatea demersului nostru, IPS Andrei Andreicuţ a sugerat la începutul acestui an universitar, menţinerea dialogului dintre ştiinţă şi teologie în formula deja probată şi agreată de către studenţi, idee acceptată de altfel cu multă deschidere de către Pr. prof. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă .

Iată, dacă uneori am fost sceptic, iar alteori poate prea încrezător, acum, când împărtăşesc aceste gânduri, pot să afirm cu convingere că în ciuda discursului secular din paradigma postmodernă, bioeticienii români trăiesc cu convingerea că religiapoate fi totuşi luată din nou în serios în calitate de cea mai profundă dimensiune a existenţei umane şi a societăţii, văzută însă în corelaţie cu nu mai puţin importantele domenii economic, psihologic, juridic, social, politic şi estetic. Asistăm astfel la un dialog critic, bazat pe respect reciproc menit să reconcilieze diferitele opinii în care bioeticienii vor trebui totuşi să aibă mare grijă, întrucât asemenea Sfinţilor Părinţi, ei vor fi nevoiţi să emită judecăţi care în cele din urmă pot fi transformate în dogme.