'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Curba lui Gauss este reprezentarea grafică a (probabilităţii) repartizării unor valori în funcţie de o medie standard. Ea poartă numele matematicianului german Karl Friedrich Gauss (1777-1855), care a descoperit-o şi, datorită formei, i se spune “clopotul lui Gauss” sau “pălăria lui Gauss”, aducând cu pălăriile-bicorn din timpul lui Napoleon. Interpretarea acestei curbe, tradusă într-un limbaj comun, este următoarea: dintr-o mulțime oarecare, fie ea de clerici, de studenți, de pictori sau chiar de academicieni, 10% fac cinste acelui domeniu, excelează, sunt deschizători de drumuri, 10% sunt neaveniți, fac de rușine breasla, sunt „catastrofe”, iar 80% ocupă cealaltă zonă a spectrului rămas.

Curba lui Gauss e funcțională și în iad. Cuviosul Paisie Aghioritul declară: „Îmi spune gândul că numai zece la sută din morţii vinovaţi se află în stare demonică şi, acolo unde sunt, Îl hulesc pe Dumnezeu precum fac diavolii. Nu cer ajutor, dar nici nu vor să primească ajutor. Ce poate să mai facă Dumnezeu cu unii ca aceştia? Se aseamănă unui copil care se depărtează de tatăl său, îi risipeşte toată averea, iar pe deasupra îl mai şi înjură. Ei, atunci ce să-i mai facă tatăl său? Însă ceilalţi vinovaţi, care au puțină mărime de suflet, îşi simt vinovăţia lor, se căiesc şi suferă pentru păcatele lor. Cer ca să fíe ajutaţi şi, într-adevăr, sunt ajutaţi de rugăciunile credincioşilor”.

Aceeași lege a lui Gauss acționează și în lumea sublunară. După Edmondo de Amicis „Prietenia este precum căsătoriile: una din zece este din dragoste”. Și recunoștința pare a-și avea reședința în această nișă de 10%. Odată Iisus intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, și care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?” (Lc. 17, 12-18) Îți vine în minte remarca lui George Bernard Shaw: „Din zece soldaţi, nouă sunt brute înnăscute” sau cea a lui Paul Aubuchon: „Într-o mulţime, oricui îi stă în putere să arunce cu noroi. Nouă din zece au tendinţa de a o face”. După un proverb francez „Din zece persoane care vorbesc de noi, nouă vorbesc de rău, iar singura care ne vorbeşte de bine o spune adesea rău”. Lucian Boia pare a fi, procentual vorbind, și mai pesimist: „La o mie de persoane care citesc o carte, zece până la o sută de mii vor citi un ziar, iar unul până la zece milioane vor privi la televizor. Un Voltaire al anului 2000 ar trebui să apară la televiziune, altminteri n-ar mai fi Voltaire. Dar nu e deloc sigur că televiziunea i-ar permite “fanteziile” pe care monarhia absolută - de voie, de nevoie - a trebuit să i le tolereze. Aici se transmit mesaje strict orientate şi controlate” (Mitul democrației).

Pascal Bruckner enunță principiul speranţei statistice, valabil pentru Don Juani, care se ataşează de numere, niciodată de persoane: „Din zece femei pe care le agaţă, ştie că măcar una va consimţi să ia cu el o cafea. Şi din zece care vor lua o cafea în tovărăşia lui, una sau două, obosite de hărţuială, numai dacă nu îşi vâră coada dracul nu vor accepta să meargă mai departe” (Hoții de frumusețe). Aceste femei care acceptă cafelele, ba chiar să meargă mai departe nu sunt potrivite pentru a deveni vestale. Zeița Vesta era slujită în templul său de un grup de zece fecioare, care aveau datoria să păstreze nestins focul sacru la altar. De la numele zeiței a derivat pentru aceste fecioare numele de vestale. Ele trebuiau să respecte reguli severe, între care aceea de a-și păstra fecioria. Dacă greşeau, pierzându-şi-o, erau zidite de vii într-un mormânt subteran. Dacă în Pilda celor zece fecioare (Mt. 25, 1-13), cinci dintre ele erau înțelepte, iar cinci nebune, în ziua de astăzi dacă aceste procente s-ar fi menținut, alta ar fi fața lumii. Chiar și una din zece să fie fecioară înțeleaptă și Dumnezeu tot nu și-ar întoarce fața de la noi. Parcurgând capitolul 18 din Cartea Facerii îl descoperim pe Avraam ca pe un iscusit negociator, încercând să-L convingă pe „Teroristul” Dumnezeu să renunțe la distrugerea Sodomei. Pornind de la un număr de cincizeci de drepţi pentru care Cel Preaînalt să cruțe cetatea, Avraam reușește să plece îndurarea divină până la zece drepți. „Şi a mai zis Avraam: “Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?” Iar Domnul i-a zis: “Pentru cei zece nu o voi pierde”. Şi terminând Domnul de a mai grăi cu Avraam; S-a dus” (Fc. 18, 23-33). Mai marii acestei lumi, corecți politic, care se socotesc înțelepți ori drepți, ar trebui să mai reflecteze asupra noii moralități sodomice (brrr, ce oximoron!) pe care vor să o impună. Henry Kissinger, unul dintre cei ce trăiesc la curtea lor, consideră că „Nouăzeci la sută din politicieni strică reputaţia celorlalţi zece la sută”. Totuși, dacă îi luăm la puricat și pe ceilalți, se pare că acel 10% se volatilizează. În Roma antică și evul mediu, când soldații nu se purtau vitejește, comandanții treceau la decimare: unitatea militară în cauză era pedepsită, executând pe fiecare al zecelea soldat pe care îl decideau sorții. Cum ar trebui procedat cu cei ce conduc destinele unei națiuni și o trădează fără scrupule, căci decimarea nu rezolvă aproape nimic? Dan Puric își amintește: „Am intrat într-o zi într-o biserică. Era o biserică micuţă, improvizată, pentru că se lucra la biserica mare. Eram cu soţia şi, din cauza mirosului abundent de lumânări, tămâie, soţia a leşinat. M-am speriat, am luat-o în braţe şi-am ieşit cu ea afară, pe iarbă. Nu ştiam cum să o trezesc, mă speriasem, era, poate, o cădere de calciu, ştiu eu ce. S-a trezit şi mi-a spus: dă-mi ceva să mănânc. Unde să fug eu duminica, când totul era închis? Am intrat în biserică, era în timpul Liturghiei, şi, în biserică, am găsit pâinile cu lumânări, dar şi-un pluton de babe care le păzea, şi am rugat din suflet să-mi dea şi mie o bucăţică de pâine, că cineva se simte rău. - Nu-ţi dau, că nu e sfinţită, mi-a răspuns baba, cu autoritate, de parcă era parlamentar. / - Dar, vă rog din suflet, eram disperat, doar o bucăţică... / - Nu, că nu e sfinţită.Tot aşa mi-au răspuns toate cele 10 babe: - Nu-ţi dau, că nu e sfinţită. Până s-a trezit unul şi-a zis: - Dă, fă, pâine, că-ţi trag una de te sfinţesc pe loc. Acela este creştinul adevărat", conchide Puric. (Despre Omul Frumos)

Interiorizând întâmplarea, privind în plan lăuntric la politicianul și la baba din noi, găsim oare un 10% bun acolo? Dacă nu, ar trebui să-L rugăm pe Dumnezeu-Duhul Sfânt, pe Dumnezeu Sfințitorul să ne tragă una să ne sfințească pe loc! E rușinos și înfiorător la ce nivel de decădere spirituală au ajuns creștinii. Acel 10% pare a se fi subțiat el însuși la 10% din el și a fi devenit de câteva secole 1%. Abdul-Paşa, guvernator al Salonicului între anii 1821-1823, a luat 500 de tineri din Sfântul Munte. Unii dintre aceştia erau fraţi începători, iar alţii au mers acolo să se ascundă. Fugeau în Sfântul Munte, ca să se salveze, pentru că turcii adunau copiii tineri ca să-i facă ieniceri. Abdul-Paşa pe tinerii pe care-i lua şi nu se lepădau de Hristos îi spânzura în Turnul din Uranopolis. Dintre atâţia câţi a luat din Sfântul Munte numai 5 au mărturisit, în timp ce ceilalţi s-au lepădat de Hristos şi au devenit ieniceri. Relatând acest episod revelator, Cuviosul Paisie Aghioritul conchide că „E nevoie de vitejie; nu e nici de joacă, nici de glumă. Dacă cineva e mişel şi iubitor de sine, nu are putere dumnezeiască înăuntrul său, şi atunci cum va înfrunta o astfel de greutate?... Astăzi, pentru ca omul să poată înfrunta greutăţile ce le întâmpină, trebuie să aibă înăuntrul său pe Hristos, de la Care să ia mângâiere dumnezeiască pentru a avea o oarecare râvnă. Altfel, într-o clipă grea ce va face?” Dar cum să simți acea mângâiere când nici măcar nu te spovedești? O dată, după ce s-a întors din lume în Sfântul Munte, Părintele Paisie le-a spus monahilor: „Astăzi păcatul a devenit modă. Dintre cei care au venit să-mi ceară sfatul, nici măcar 10% nu erau spovediţi. Eu simt nevoia să mă spovedesc în fiecare zi, iar aceştia nu găsesc păcate!” Și atunci ce să mai spui de ceilalți?

Cercetările actuale au arătat că subconştientul conține toate mecanismele automate care mențin și reglează buna funcționare a organismului (cum ar fi respirația sau circulația sângelui) și tot ceea ce (fie bun, fie rău), învățând, devine un reflex, putând fi transferat pilotului automat. Conștientul reprezintă acea latură a ființei noastre care sesizează raţionalitatea şi raţiunile lumii și controlează prin voință și rațiune o parte din activitățile umane, estimate la aproximativ o zecime din total. El folosește șabloane, care după suficientă exersare pot crea reflexul. Supraconştientul sau conștiința este acel miez cel mai profund al ființei noastre, acel centru tainic, faţa întoarsă către Dumnezeu, organul prin care sesizăm realităţile spirituale, supra-naturale, acel loc unde se aude glasul lui Dumnezeu, dar unde și demonii caută să se insinueze prin gânduri. Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: „Poate oare cineva să-şi țină toate gândurile în frâu şi să nu dea nici unul duşmanului?”. Bătrânul a răspuns: „Există unii care țin zece şi dau unul”. Acelaşi frate a pus aceeaşi întrebare avvei Sisoe, şi el îi zice : „Da, există unii care nu lasă nimic duşmanului”. Tăcuții Părinți ai Pustiei știu că „Faţă de tăcere, chiar cuvântul înţelept e vorbărie” și că grăirile înţelepciunii se învaţă în liniștea tăcerii. De aceea, propune un înțelept, închină a zecea parte a vieţii tale Tăcerii și îţi va arăta cu degetul drumul Înţelepciunii. Cel ce a pășit pe acest drum e fericit de un proverb românesc: „Ferice de cel căruia îi spui o vorbă şi pricepe zece, dar vai de acela căruia îi spui zece şi nu pricepe nici una”. Vai umanității de astăzi! Vai, căci arealul de 80% e mânat de forțe oculte spre catastrofica nișă de 10%. Pălăria lui Gauss e gata-gata să cadă, doar mila lui Dumnezeu și rugăciunea tot mai strâmtoratei nișe a adevăraților creștini (care din 10% la cât s-a fi îngustat ?) o mai ține să nu se rostogolească în colbul acestui veac „nestatornic și vitreg” (Sofronie Saharov)!