'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Demisolul Bisericii Studenţilor din Campusul Universitar Haşdeu adăposteşte în aceste săptămâni o expoziţie de icoane ce descriu spiritul Postului Mare şi al Praznicului Învierii, dar şi al altor teme. Autorii sunt artişti iconari din comunitatea Bisericii Studenţilor şi membri din ASCOR, mulţi dintre ei având o viaţă liturgică activă. Unii sunt consacraţi picturii icoanelor, alţii o practică doar din suflet, alături de profesia lor principală, alta, de zi cu zi.

Icoanele descoperă privitorilor puţin din sufletul şi trăirea artiştilor: fie o mână sigură, experimentată, profesionistă, pentru care pictura nu mai trebuie învăţată, ci recreată ca într-un act de creativitate şi progres artistic continuu; fie o mână debutantă, inocentă, parcă nesigură, dar de-săvârşită ca act de descoperire şi inventare; fie o tuşă smerită, retrasă, dar plină de dragoste, ca o icoană mai mult a sufletului decât a chipului; fie linia elegantă, fină, diafană, cu contururi ce se topesc ca într-o oglindă, încercând să cuprindă frumuseţea cea preafrumoasă şi de necuprins a chipurilor dumnezeieşti. Fără pretenţia vreunei ierarhii, redăm aici doar câteva nume dintre cele care semnează icoanele: Adela Puiac, doamna preoteasă Corina Negreanu, Adela Stoicovici, Codruţa Căluşer, Silvia Lucia Scurtu, Mihaela Dreve, Maria Gherasim, Veronica Ţaţa, Simona Andruşcă, Rodica Brate, Ioana Turcu, Ioana Ursu, Livia Miron ş.a.

Vernisajul expoziţiei a început cu binecuvântarea ÎPS Andrei Andreicuţ, care a amintit: „ce altă preocupare duhovnicească este mai frumoasă decât pictura icoanelor?”. A urmat apoi discursul doamnei iconograf Teodora Roşca, autoarea mai multor icoane expuse în cadrul expoziţiei. Discursul artistei a pus în valoare importanţa icoanei şi a modului aparte de realizare a ei. De asemenea, Teodora Roşca, în cuvântarea din timpul evenimentului, a atins şi drama creştinilor sirieni, care, în zilele noastre, sunt în situaţia de a lupta şi de a-şi apăra credinţa chiar şi prin martiriu, aidoma creştinilor din primele secole.

La finalul manifestării artistice Corul „Sfântul Lavrentie” al Bisericii Studenţilor, dirijat de Doina Costin, a interpretat două cântări deosebite. Una dintre acestea, „Tânguirea Născătoarei de Dumnezeu”, este o compoziţie din secolul al XIX-lea, armonizată recent de o monahie din Belarus şi adaptată în româneşte de dirijoarea corului, după versurile Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos. Redăm mai jos cuvintele:

„Astăzi, lângă Cruce, Preacurata Fecioară plâns tânguitor şi glas înduioşător aduce: «- O, Lumină strălucită, Zorii zilei veşnice, unde a apus frumuseţea cea neapusă a chipului Tău? Preabunule, Fiul meu, Milostive preadulce, unde este chipul mult dorit, preafrumoasă Lumina mea? O, Înţelepciune, Dulceaţa Bisericii, ce văd ochii mei: preaslăvită, înfricoşată vedere. O, Lumină Mare, preadulce Iisuse, unde s-a ascuns strălucirea Ta, Fiul meu preaiubit? Vai mie, Lumina mea, Iubitorule de oameni, cum Te voi vedea, Împărate Hristoase, pe cruce răstignit? O, soare preastrălucit, ascunde-ţi lumina ta, văzând pe al tău Ziditor cum pătimeşte pe nedrept. O, Iosife fericite, coboară trupul lui Iisus, pune-L în mormânt nou săpat în piatră. Unde-i chipul Tău preadulce, Iubitorule de oameni? Cum voi îngropa pe Fiul meu cel fără de moarte şi veşnic?» «- Nu te tângui, Maica Mea, că voi învia din morţi. Te voi înălţa mai presus decât cele cereşti şi pământeşti.» «- Înviază, Doamne, Fiul meu, din mormânt a treia zi, înalţă-Te la Tatăl în cer, Judecătorul pământului. Atunci toată făptura din cer şi pe pământ Ţi se va închina şi va proslăvi pe Împăratul şi Ziditorul.»”

(„Tânguirea Născătoarei de Dumnezeu”, traducere şi adaptare de Doina Costin).

Seara a fost încheiată de recitalul la chitară clasică al lui Alecu Ciapi, tânărul din comunitatea Bisericii Studenţilor care, pe parcursul anilor, a fost distins cu multe premii naţionale şi internaţionale.

Expoziţia poate fi vizitată până pe parcursul lunii mai.