--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Aprilie 2014, nr. 4 (288), an XXV (serie nouă)
Tableta lunii
--- pagina: 3

Domnul învăţător!

de Alexandru Nemoianu

Pare de necrezut, dar iată că veşnic tânărul Vasile (cunoscut în casa Boldea, ai cărei membri au fost naşi părinţilor săi, drept „domnul Vasilică”) a împlinit patriarhala vârstă de optzeci de ani, conform cuvântului Scripturii, rezervată doar „celor tari”. O vârstă frumoasă, o vârstă deplină, o vârstă de aur. Dar această vârstă este atinsă de un om care şi despre care se poate spune, cu toată convingerea, „că nu a trăit degeaba”. Scoborâtor dintr-o străveche familie grănicerească din Pătaş, preoţi din tată în fiu şi fruntaşi din generaţie în generaţie, domnul învăţător Vasile Popovici s-a arătat demn urmaş al înaintaşilor săi. Să amintim că încă la începutul veacului trecut, bunicul domniei-sale, preotul Vasile Popovici, a publicat o monografie a satului Pătaş. Prima monografie a unui sat almăjan şi monografie care rămâne model al tuturor monografiilor de sat almăjan ce au urmat.

Domnul învăţător, „domnul Vasilică”, a avut de înfruntat crunta realitate a comunismului şi, în aceste împrejurări, a trebuit să îşi aşeze viaţa. Dacă privim în urmă, vom vedea că el a făcut o alegere egal înţeleaptă şi curajoasă. Nu s-au despărţit de vatra străbună. I-a rămas credincios, şi credincios pe viaţă. De fapt, şi-a jertfit posibilitatea de „mărire”, a pus viaţa proprie sub interesul locului său şi a neamului său. Domnul Vasilică a devenit un învăţător exemplar. El a învăţat să scrie şi să citească mii şi mii de almăjeni, dar, în plus, el i-a învăţat să fie oameni buni şi oameni de omenie. Şi această împlinire nu poate fi preţuită în valori omeneşti. Iar, dincolo de asta, „domnul Vasilică” a fost mereu gata cu ajutor şi sfat fiecăruia. Uşa frumoasei sale gospodării a fost şi este deschisă tuturor celor care doresc să îi calce pragul. Iar cei care o fac găsesc acolo bunătate, înţelepciune şi dragoste adevărată. Ca amănunt semnificativ, trebuie să amintesc că „domnul Vasilică” a fost şi a rămas maestru, după cunoştinţa mea, fără egal, în arta pescuitului. De la el a învăţat unul dintre fraţii mei această artă şi aceluiaşi frate domnul învăţător i-a dăruit un „ches” de peşte, făcut din coajă de cireş. Iar, în vremea când aveam poate opt sau nouă ani, domnul învăţător m-a dăruit cu ceva ce nu voi uita niciodată, cu păstrăv afumat. Dar se adevereşte şi în „cazul” domnului Vasilică adevărul că „întotdeauna în spatele unui mare bărbat stă o femeie”. Iar, în acest caz, este vorba de „doamna Lina”, soţia domnului învăţător Vasile Popovici. Una dintre cele mai autentice şi mai elegante românce, în înţelesul cel mai deplin al cuvântului. A fost un privilegiu special faptul că i-am cunoscut şi că ei m-au onorat, îngăduindu-mi să-i numesc prieteni. Fie ca Bunul Dumnezeu să îi acopere cu darul şi mila Lui, acum şi întotdeauna.