--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Aprilie 2014, nr. 4 (288), an XXV (serie nouă)
Spiritualitate
--- pagina: 4

Paştile – ospăţul credinţei

de Protos. Simeon Pintea
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur citit în noaptea Sfintelor Paști la sfârșitul Utreniei îndeamnă pe toți cei ce prăznuiesc acum Învierea lui Hristos la bucurie plenară. Aceasta este bucuria comuniunii, a comuniunii noastre cu Dumnezeu și a comuniunii dintre noi, așa cum este exprimată ea în Parabola despre Cina cea mare (cf. Lc. 14, 16-24): „Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății...” Acest ospăț al credinței nu poate să fie altul, pentru creștin, decât Dumnezeiasca Liturghie prin care ne împărtășim din bogăția bunătății dumnezeiești, din Hristos cel jertfit și înviat, din care pătrunde în noi plinătatea vieții dumnezeiești, iar noi trăim experiența pregustării Împărăției veșnice. De aceea, între Sfintele Paști, Dumnezeiasca Euharistie și Împărăția lui Dumnezeu este o adâncă legătură exprimată și de următorul tropar din Canonul Învierii: „O, Paștile cele mari și preasfințite, Hristoase! O, Înțelepciunea și Cuvântul și Puterea lui Dumnezeu. Dă-ne nouă să ne împărtășim cu Tine, mai adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăției Tale.” Cu alte cuvinte, nu putem prăznui Paștile, Învierea lui Hristos, decât numai în Dumnezeiasca Liturghie, nu putem să ne bucurăm cu adevărat de Paști decât numai împărtășindu-ne din ospățul credinței, altfel existența noastră nu are sens, nu se îndreaptă spre realizarea plinătății sale din Împărăția lui Dumnezeu.

Pentru creștini, Paștile cel adevărat este Hristos. El este Mielul înjunghiat care, de la întemeierea lumii, ne trece pe toți în cartea vieții (Apoc. 13, 8). Dacă sângele mielului pascal al Vechiului Legământ a oprit pe îngerul morții de a se atinge de cei întâi născuți ai lui Israel, sângele Mielului Noului Legământ dă viață la toată făptura. Dacă paștile cele vechi au fost o trecere minunată din țara robiei și a suferinței în libertatea Canaanului, Hristos, Paștile cele noi, este trecere de la moarte la viață, trecere din robia păcatului și a diavolului în Canaanul Împărăției veșnice, trecere de la cele pământești la cele cerești. În Persoana lui Iisus Hristos cel Înviat, umanitatea este unită pentru totdeauna cu Dumnezeu, iar din umanitatea Lui îndumnezeită iradiază pentru toți puterea harului Duhului Său, care ne unește cu Tatăl. Pentru aceasta, după învierea Sa din morți, El a putut zice Ucenicilor: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ” și „iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Mt. 28, 18; 20).

Hristos cel Înviat, pe de o parte transcende timpul și spațiul, pe de altă parte, umple timpul și spațiul fiind pentru lume ținta existenței sale. Umanitatea mântuită, reprezentată de prima comunitate devenită creștină prin credința în Hristos cel înviat și prin Botez, a avut de la început experiența prezenței lui Hristos în sânul ei. Biserica a avut această experiență din totdeauna mai ales în Euharistia sa. De aceea, pentru Tradiția Ortodoxă, Euharistia este în totdeauna sărbătoare, este sărbătoarea venirii și a prezenței lui Hristos în mijlocul comunității Sale, ca la început în mijlocul Apostolilor. În Euharistie, inima comunității arde de dorul lui Hristos așa cum ardea inima celor doi Apostoli pe drumul spre Emaus și când L-au cunoscut pe Hristos cel Înviat la frângerea pâinii (Lc. 24, 32). De aceea, Euharistia este într-un sens foarte real sărbătoarea Învierii așa cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur în Liturghia sa: „Aducându-ne aminte de cele făcute pentru noi: de cruce, de mormânt, de înviere...” Acesta este motivul pentru care nu putem sărbători Paștile decât numai în Liturghie. Ziua de Paști este prin excelență ziua Liturghiei, a Euharistiei, prin care ne aducem în întregime lui Dumnezeu și ne împărtășim din Trupul și Sângele lui Hristos cel înviat. Avem, astfel, experiența trecerii noastre cu Hristos pentru o clipă din existența aceasta în realitatea Împărăției care va să vină dar, care prin prezența lui Hristos cu noi este deja acum aici.

Euharistia constituie pentru Biserică dovada sigură a învierii lui Hristos așa cum arată Sfântul Pavel: „de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar moartea Domnului vestiți până când va veni” (1 Cor. 11, 26). Apostolii și prima comunitate erau convinși că în Euharistie mâncau Trupul și Sângele lui Hristos trecut prin moarte, dar care a înviat. Dacă Trupul Lui nu ar fi înviat și ar fi rămas în moarte, Euharistia nu ar avea niciun sens, căci un trup rămas mort s-ar fi descompus total, neavând în sine puterea de viață dătătoare. În Sfânta Împărtășanie însă, avem dovada transmisă până azi de Biserică, de la Apostoli, că ei au văzut învierea Lui.

Noi primim în Sfânta Împărtășanie Trupul înviat al Domnului și astfel, ori de câte ori Biserica săvârșește Euharistia, ea trăiește experiența pascală a trecerii Sale din această lume în Împărăția cerurilor prin Hristos, care după Înviere intră în slava Sa. De aceea Euharistia nu este săvârșită numai în ziua de Paști, ci în toate Duminicile anului, numite și Ziua Domnului căci în această zi Domnul a Înviat. Iar prin extensie, Biserica trăiește aceeași experiență pascală a învierii în toate zilele în care săvârșește Euharistia. Așadar, pe de o parte putem prăznui Învierea lui Hristos de Sfintele Paști numai în Liturghie, iar pe de altă parte de câte ori săvârșim Liturghia trăim experiența pascală a învierii lui Hristos.

Cu toate că Tradiția Bisericii vede o legătură atât de strânsă între Sfintele Paști, Dumnezeiasca Euharistie și Împărăția lui Dumnezeu, observăm în veacul nostru o oarecare ruptură între această credință și viața Bisericii. Nu știm exact unde și când s-a produs, nu știm nici motivele exacte, dar cert rămâne că ea există. Vedem în Săptămâna Mare a Sfintelor Pătimiri mulțimi numeroase de creștini care aleargă la sfintele biserici pentru a-și îndeplini „datoria anuală” de a se spovedi și împărtăși. Vedem în noaptea de Paști cum se înghesuie pentru a primi Sfânta Lumină, care tocmai a sosit cu avionul de la Ierusalim. Vedem aproape toată noaptea de Paști mulțimi care vin să ia amestecul sfințit de pâine și vin, numit în popor „paști”, pentru ca să fie prima gustare în această zi de sărbătoare și ca o binecuvântare. Dar mai vedem ceva. La Liturghia pascală, atunci când Potirul ospățului credinței apare în fața comunității, prea puțini sunt aceia care se înghesuie pentru a se împărtăși sau chiar lipsesc cu desăvârșire. Sunt invocate nenumărate motive pentru a argumenta această abținere. Și totuși nu poate nimic explica cum acea comunitate, care cu câteva zile în urmă a fost găsită vrednică, acum nu mai e. Aceste constatări reprezintă o realitate dureroasă a vieții Bisericii și o oarecare superficialitate în trăirea creștină. De aceea, acum, înainte de Sfintele Paști, clerici și laici împreună ar trebui să reflectăm mai mult pentru a remedia această situație, ca atunci când în noaptea Sfintei Învieri ne vom adresa unul altuia tradiționalul „Hristos a înviat!”, aceasta să fie o mărturie a experienței învierii noastre lăuntrice dobândite prin ospățul credinței.


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>