'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

În ziua de 16 februarie 2014, s-a stins din viață, părintele Tomi Dumitru, preot paroh la Parohia Năsăud I, între anii 1975-2010.

Acum când primăvara se pregătește să îmbrace în veșmintele cele mai frumoase, alese și noi întreaga natură, s-a îmbrăcat pentru ultima dată în sfintele odăjdii și fratele nostru, părintele Dumitru, nu pentru o Sântă Liturghie aici pe pământ ci pentru a liturghisi în ceruri, acolo unde este o veșnică sărbătoare, o veșnice înviere.

A plecat dintre noi un OM, cum l-a descris în Cartea de onoare un apropiat, un preot respectat și respectuos, harnic, altruist și mult răbdător. S-a consumat pe sine, cum spune Sf. Ap. Pavel, a ars asemenea unei lumânări ca să lumineze pe alții și luminând s-a stins la apusul zilei de duminică – ziua Învierii.

De pe buzele dânsului nu s-a putut auzi niciodată cuvântul - Nu se poate! Om cu cuvânt greu, căruia i-a plăcut dreptatea, asemenea mitropolitului Bartolomeu, uneori supărând prin cuvântul său.

S-a implicat în orice acțiune pentru care a fost solicitat, atât de către organele bisericești superioare cât și de către cele civile, cu care a întreținut relații deosebite.

Mândru de misiunea pe care și-a ales-o, spunea asemenea marelui Șaguna: De 100 de ori de m-aș naște tot preot m-aș face! A slujit cu mult devotament, a fost foarte atent la punctualitate, aș putea să-l asemăn cu un ceas elvețian, precis și fără nici o întârziere la toate lucrurile pe care le avea de făcut.

A ținut mult la Biserica lui Dumnezeu, a dorit ca această catedrală care a fost sufletul lui, să fie emblema bisericilor din Țara Năsăudului. Pentru ea și-ar fi dat și viața dacă ar fi fost nevoie, de aceea a luptat mult cu greutățile vremii spre a-i da o înfățișare ca la o mireasă a lui Hristos. Acest lucru ne obligă pe noi urmașii lui, să ducem mai departe acest crez.

A fost sus pe Sinai asemenea lui Moise în duh de rugăciune dar a fost și pe Golgota. A trecut prin duminica Floriilor asemenea lui Hristos căruia i-au fost aduse aclamații – Osana - dar a trecut și prin Vinerea Patimilor auzind glasuri: Răstignește-l! Nu e totuna să-i faci preotului icoană sau să-l răstignești!

A mai avut o calitate: aceea că Dumnezeu l-a înzestrat cu o voce minunată și o sensibilitate muzicală deosebită. ”Iubite-voi Doamne!” Din glasul lui nu va mai răsuna în această catedrală, dar sunt convins că ecoul va vibra mult timp în sufletele credincioșilor care-l ascultau cu atâta drag. Glasul părintelui Tomi și răspunsurile date de corul catedralei, cor pe care l-a format, îți dădeau impresia că ești la un concert, pătruns de Duhul lui Dumnezeu, pentru că preotul este omul care coboară sacrul în profan. M. Eliade

Ar putea fi numit Tată al năsăudenilor, gândindu-ne la cei 36 de ani de slujire la Năsăud, la toți cei botezași, cununași dar și la cei pe care i-a condus pe ultimul drum.

A fost un exemplu de viață de familie, familia sfinției sale fiind respectată de credincioși, bucurându-se nespus de cei 2 copii Angelica și Dumitru-Tică, dar mai mult de cele 4 nepoate care au crescut în casa lui: Anda, Delia, Sonia și Sofia.

Dintre multele sale realizări amintim renovarea capitală a bisericii parohiale cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, pictură interior, tencuială exterior, împrejmuire gard, capela mortuară construită între anii 1983-1986, pictată integral interior, pentru care a fost pedepsit de autoritățile vremii cu șederea la Mănăstirea Nicula o lună de zile, ridicarea casei parohiale, înființarea corului Deisis, pe 4 voci.

A intrat în istoria cu file îngălbenite a orașului Năsăud, prin aportul adus în conducerea urbei, fiind 14 ani în legislativul năsăudean.

Pentru toate aceste realizări, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, i-a acordat cea mai înaltă distincție a unui preot de mir: Crucea patriarhală – 20 mai 1993, iar conducea orașului Năsăud i-a acordat titlul de Cetățean de onoare – 13 mai 2010.