'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Pregătirea aperceptivă

Sfânta Euharistie este o temă fascinantă și deosebit de importantă pentru creștinismul ortodox. Cu cât știm mai multe despre ea cu atât avem posibilitatea de a ne pregăti mai bine și a ne apropia mai sincer de Hristos. Aspectele teoretice, într-adevăr, sunt importante, dar ele rămân niște abstracțiuni dacă nu sunt puse în practică.

Anunţarea temei

Astăzi vom vorbi despre importanța citirii Canonului de Împărtășanie și despre conținutul său teologic.

Tratarea temei

Una din datoriile creștinului este de a merge la sfânta biserică. Pentru a fi considerat un practicant e nevoie de o frecventare duminicală a Sfintei Liturghii. Dar, acestea sunt aspecte formale a ceea ce înseamnă implicarea în viața Bisericii, în duhul creștin. La acestea se adaugă obligatoriu aspectele de trăire reală, de interiorizare a credinței, la care contribuie, decisiv, ritmicitatea euharistică.

Suntem obișnuiți să intrăm în biserică, să participăm la Sfânta Liturghie ca simpli spectatori, considerând prezența noastră suficientă. Adică, ne place să avem locul nostru, să ascultăm cântarea, să urmărim predica. Am transformat toate aceste practici într-o sumă a efortului pe care ar trebui să-l depunem în vederea mântuirii. Toate acestea sunt importante, repet, însă, pentru a fi creștini deplini, suntem nevoiți să ne străduim mai mult.

Duminica trecută, am putut observa cât de importantă este Sfânta Euharistie, câtă nevoie avem de Ea, ce dar mare este de la Dumnezeu. Ea este șansa noastră, medicamentul pentru eternitate, este Hristos care s-a jertfit pentru noi, or, în aceste condiții, pregătirea noastră trebuie să fie una cu totul și cu totul specială. Sfinții Părinți ne-au lăsat moștenire Canonul Sfintei Împărtășanii.

Unde găsim acest canon?

De obicei îl găsim în cartea numită Ceaslov, carte la care avem cu toții acces, dar și în alte cărți de cult. Acum aș dori să evidențiez doar cărțile pe care credinciosul de rând le poate procura. Așadar, Ceaslovul, Cărțile de rugăciuni, majoritatea au la final Canonul pentru împărtășanie, ne sunt cel mai la îndemână.

Când trebuie citit canonul?

De fiecare dată când mergem la Sfânta Liturghie și dorim să ne împărtășim. Preoții sunt obligați să-l citească înaintea săvârșirii fiecărei Sfinte Jertfe.

Cum trebuie citit canonul?

Atât în Liturghier cât și în Ceaslov ne sunt oferite câteva indicații. Prima parte din canon se citește seara, înainte de Împărtășanie, în timp ce a doua parte dimineața. Suntem atenționați când intrăm în partea a doua a canonului, cu următoarele cuvinte: „Trupul Stăpânului vrând să-L primești spre hrană, Fii cu frică să nu te arzi, că foc este; Sângele Lui vrând să-L bei spre împărtășire, Mergi și cu cei ce te-au mâhnit sau i-ai mâhnit te împacă, Și așa îndrăznește de ia Hrana sfântă. Vrând să te-mpărtășești cu Jertfa de Taină, Cu al Stăpânului Trup făcător de viață, Întru acest chip te roagă cu cutremur.”

Ce mesaj are canonul pentru creștin? Prin citirea canonului, prin încercarea de a-l interioriza, de a-l face activ, creștinul se transpune în starea de penitent, de pocăit, de om ce-și plânge păcatele și se socotește nevrednic pentru a se apropia de Hristos. „Eu, nevrednicul”; „nu sunt vrednic să mă împărtășesc”, „fă-mă vrednic”, iată doar câteva expresii care pun în lumină frumusețea trăirii ortodoxe, o frumusețe ce rezultă din smerenie. Creștinul ortodox niciodată nu se va simți suficient de bine pregătit pentru a se împărtăși, dar cu umilință, cu inimă frântă și frică de Dumnezeu se apropie de potir și-L roagă pe Mântuitorul să-l facă părtaș la Împărăția Sa. „Fă-mă vrednic de aceea” sau „Ci vezi, Doamne, smerenia mea și-mi iartă toate păcatele mele; vezi, că s-au înmulțit mai mult decât perii capului meu fărădelegile mele”, spunem în Canon prin Sfântul Simeon Metrafrastul.

De la un capăt la altul al canonului, ca un fir roșu, se evidențiază motivul pentru care ne împărtășim: „spre iertarea păcatelor, spre împărtășirea cu Duhul Sfânt, spre viața de veci” sau cum spune Sfântul Vasile cel Mare: „și să-mi fie mie Sfintele Taine spre tămăduire și curățire, spre luminare și pază, spre mântuirea și sfințirea sufletului și a trupului; spre izgonirea a toată nălucirea, a faptei rele și a lucrării diavolești (…) spre înmulțirea faptei bune și a desăvârșirii”.

Această purificare este necesară pentru ca harul să poată lucra nestingherit, pentru ca omul să se poată uni cu Hristos, pentru ca omul să devină „hristos”.

Conștiința stării de păcătoșenie ne face să-L rugăm: „Știu, Doamne, că mă împărtășesc cu nevrednicie cu preacuratul Tău Trup și cu scump Sângele Tău, și vinovat sunt, și osândă mie însumi mănânc și beau, neputându-mi da seama, precum se cuvine, de Trupul și Sângele Tău, Hristoase, Dumnezeul meu”. Aceste rugăciuni au menirea de a ne trezi, de a ne pune înainte importanța actului de a ne împărtăși. Nici nu ne dăm seama ce înseamnă să-l primim pe Hristos în noi, dar, nevoia absolută de El, ne face să ne apropiem.

Canonul este cu atât mai important cu cât nu ne permite să ne semețim, să ne mândrim. Sunt creștini care au o viață activă, se plimbă pe cărările sfințeniei, și în orice moment pot cădea în mândria omului care-și face foarte bine treaba. Canonul este asemeni unui clopot care ne atenționează cu privire la starea noastră reală și la vrednicia noastră.

Întorcându-ne la stihurile canonului ne oprim puțin la următoarele: „Mergi și cu cei ce te-au mâhnit sau i-ai mâhnit te împacă, Și așa îndrăznește de ia Hrana sfântă”. Probabil este cel mai greu lucru pe care trebuie să-l facem. Dar, atunci când vom încerca să ne argumentăm nevinovăția, când vom judeca cu asprime pe cel care ne-a greșit și vom găsi toate motivele din lume să nu-l iertăm, să ne gândim la miza actului de iertare: unirea cu Hristos. Oare, dacă ne vom concentra asupra darului pe care-l vom primi, un dar inestimabil, nu va merita să iertăm din toată inima? Prin urmare, canonul nu este doar un șir de rugăciuni pe care trebuie să le spunem. Este un complex de factori interni și externi, care de la interiorizarea rugăciunii până la dialogul întru iertare cu cel care ne-a făcut rău sau căruia i-am făcut rău, se împlinește sau este invalidat.

Creștinul îi cere Domnului: „cu sufletul și cu trupul să mă sfințesc, Stăpâne, să mă luminez, să mă mântuiesc, să-Ți fiu locaș prin împărtășirea cu Sfintele Taine, avându-Te pe Tine locuitor întru mine, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt”. Cum putem fi locaș a lui Dumnezeu dacă în noi zace ura, neiertarea? Cum poate sălășlui Hristos într-o casă posedată? Nu suntem noi, cu atât mai mult, motivați să iertăm când știm, prin citirea canonului, care este planul lui Dumnezeu cu noi? Când știm că putem deveni gazde al Oaspetelui ceresc?

Canonul are 12 rugăciuni semnate de sfinți ca: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Simeon Metafrastul, Ioan Damaschinul și Simeon Noul Teolog, oameni care în pofida sfițeniei lor au înălțat către Dumnezeu rugăciuni din care rezultă conștiința păcătoșeniei lor. Dacă ei s-au rugat așa, cu atât mai mult noi!

Recapitularea

Se va face pe scurt recapitularea ideilor principale

Generalizarea

Canonul intră într-o schemă mai amplă de rugăciune a creștinului ortodox. Așa cum este important canonul împărtășaniei pentru apropierea de Trupul Domnului, importante sunt și celelalte rugăciuni pe care le găsim în Ceaslov și în cărțile de rugăciuni: Canonul îngerului păzitor, Canonul Domnului Iisus, Rugăciunile de dimineață, Rugăciunile de seară, pentru a sublinia doar câteva dintre ele. La acestea se pot adăuga și altele.

Actualizarea

E atât de bine să ne împărtășim! Presiunea zilnică la care suntem supuși nu poate fi rezolvată cu medicamente, stresul cotidian, această boală a omului modern, nu poate fi vindecată decât cu Hristos. El lucrează în noi cu aceeași iubire cu care S-a jertfit pe Cruce, dar are nevoie de concursul nostru. Are nevoie de pocăința noastră, de efortul nostru în lucrul cu harul, de iertarea noastră, de iubirea noastră. Toate acestea se împlinesc în măsura în care Canonul Împărtășaniei nu e numai citit, ci e trăit, nu e numai parcurs automat, din reflex, că așa trebuie, ci e pus în practică. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne depășim slăbiciunile. Amin!