--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Aprilie 2014, nr. 4 (288), an XXV (serie nouă)
Omagiu
--- pagina: 10

Omagiu

de Ion Lazăr

Domnul profesor Ioan Lazăr a fost omagiat pentru întreaga sa activitate artistică, în calitate de tenor al Operei Române din Cluj, în seara zilei de 19 februarie 2014, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, în prezenţa reprezentanţilor acestei prestigioase instituţii de cultură românească. Cu acest prilej, domnia sa a rostit alocuţiunea de mai jos. (F.-C. G.)

Iubiţi spectatori,

M-am bucurat mult, când Conducerea Operei Naţionale Române din Cluj a fost de acord ca, la începutul prezentului spectacol de Suor Angelica şi Cavalleria rusticana, să puteţi viziona şi dumneavoastră măcar câteva fragmente filmate din strădaniile artistice de odinioară, ale generaţiei noastre.

În acelaşi timp aş vrea să mulţumesc din toată inima Bunului Dumnezeu, Care m-a ajutat ca, şi după retragerea la pensie, să mai pot face câte ceva folositor pentru Ţara şi neamul nostru.

În munca mea, pe lângă alte surse, am fost călăuzit de două mari personalităţi ale istoriei şi culturii naţionale: Nicolae Bălcescu şi Nicolae Iorga.

După o activitate ştiinţifică fără egal, Nicolae Iorga a reuşit să concentreze într-o singură frază un adevăr tulburător şi cu valoare de testament profetic: Citez „Dacă vitregia soartei va face să ne pierdem vreodată ISTORIA şi CREDINŢA, vom dispărea ca neam”. Observăm că n-a spus aurul, argintul, petrolul, uraniul, nici părţi importante din trupul ţării, ci credinţa şi istoria, cele două comori existenţiale.

Pentru apărarea vechilor tradiţii şi a dreptei-credinţe m-am străduit încă de la primele pagini încredinţate tiparului, în urmă cu două decenii; iar prin cartea Meandrele istoriei, pe care am prezentat-o astă seară, am dorit să fac doar unele îndreptări esenţiale, referitoare la obârşia neamului, a limbii şi adevăraţilor noştri strămoşi.

A rânduit Dumnezeu ca în oraşul Cluj, Biserica, Teatrul şi Opera Naţională, reprezentând templele credinţei şi culturii, ca părţi esenţiale ale istoriei, să stea făţă în faţă; străjuite de alţi doi mari eroi şi patrioţi români: Mihai Eminescu şi Avram Iancu.

Dacă privim însă cu atenţie la cei care frecventează cele două temple, observăm cu adâncă durere că actuala generaţie de tineri elevi şi studenţi lipseşte aproape cu desăvârşire. Cei mai mulţi dintre ei îşi irosesc viaţa şi sănătatea prin baruri, discoteci, cluburi de noapte sau la jocuri pe calculator. Ei, tinerii reprezintă viitorul Ţării; ei vor fi acea verigă importantă a continuităţii, identităţii şi dăinuirii Neamului nostru pe aceeaşi vatră străbună a Daciei edenice.

Pentru ca avertismentul profetic al lui Nicolae Iorga să nu devină realitate, noi, cei mai vârstnici, până încă nu-i prea târziu, va trebui să facem tot ceea ce omeneşte este posibil, să-i smulgem din ghearele ucigaşe ale desfrâului şi să-i readucem alături de noi, atât în Sfânta Biserică, cât şi în sala de spectacole. Acesta este mesajul şi îndemnul meu cel mai important, rostit la vârsta senectuţii, de la înălţimea acestui amvon al culturii noastre naţionale.

Mult mai încrezător, Nicolae Bălcescu, încă din vremea studiilor la Paris, spunea: „Românii nu vor pieri! Românii nu pot pieri! Ei sunt cea mai veche naţie în Europa care şi-a păstrat neclintit naţionalitatea ei şi o existenţă politică. O mână providenţială a priveghiat asupră-i şi a scăpat-o din toate primejdiile.

Nu ziceţi, suntem slabi! Când Dumnezeu dă o misiune, dă şi puterea de-a o împlini. Nu ziceţi, suntem puţini! Ei erau numai doisprezece – acei Apostoli care reformară lumea. Dar ei au izbutit căci aveau în inimile lor pe HRISTOS, adică dragostea şi jertfirea.”

Cu aceeaşi nădejde şi credinţă nestrămutată în ajutorul şi ocrotirea lui Dumnezeu Cel Atotputernic, vă îmbrăţişez pe toţi; artişti şi spectatori, cu toată căldura, sinceritatea, prietenia şi dragostea mea.

DOAMNE, AJUTĂ-NE !