--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Aprilie 2014, nr. 4 (288), an XXV (serie nouă)
Filocalia - supliment
--- pagina: 13

Tinerii din ASCOR au mărşăluit pentru viaţă

de Tatiana Onilov
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Peste o mie de clujeni au participat anul acesta la Marşul pentru viaţă organizat în cea de-a două decadă a lunii martie. Amplul eveniment, printre organizatorii principali ai căruia a fost şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR), filiala Cluj-Napoca, s-a vrut a fi un manifest pro viaţă, pro naştere de prunci şi pro adopţie a copiilor. Totodată, participanţii şi-au asumat rolul de a fi glasul celor care nu au glas, a copiilor nenăscuţi care au fost avortaţi sau care urmează să fie ucişi în pântecele mamei lor.

Marşul pentru viaţă a încheiat o serie de evenimente desfăşurate în perioada 17-23 martie în cadrul Săptămânii pentru Viaţa. Conferinţe, filme documentare şi artistice, dezbateri şi întâlniri cu medici ginecologi şi consilieri, momente artistice pentru încurajarea vieţii şi multe discuţii pentru a informa publicul despre gravitatea şi consecinţele avortului au avut loc timp de şapte zile în capitala Transilvaniei. Potrivit organizatorilor din cadrul ASCOR, evenimentele pro viaţă s-au desfăşurat în perioada 17-23 martie tocmai pentru ca acestea să fie cât mai aproape de sărbătorirea marelui praznic al Buneivestiri, cel al zămislirii şi al întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Evenimentul care a avut însă cea mai mare vizibilitate şi cel mai mare ecou a fost Marşul pentru viaţă, organizat simultan în aproape 40 de oraşe din România. În Cluj-Napoca, pentru susţinerea acestei cauze s-au implicat atât organizaţiile de tineri creştini ortodocşi (ASCOR), Liga Tinerilor Creştin-Ortodocşi Români Filiala Dej, Oastea Domnului din Cluj, Parohia Sfântul Ioan Gura de Aur şi tineri greco-catolici ce activează în cadrul Asociaţiei Tineretului Român Unit (ASTRU), cât şi mai multe organizaţii pro viaţă precum Pro Vita, Life Fm, Life Nations.

Marşul pentru viaţă a început cu binecuvântarea ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi cu un cuvânt de încurajare pentru organizatori, pentru participanţi, dar şi pentru toţi cei care vor să lupte pentru a promova mesajul „pro viaţă”. ÎPS Andrei Andreicuţ a afirmat că: „noi, cei care credem în Dumnezeu, suntem pentru viaţă şi împotriva uciderii. Una din poruncile lui Dumnezeu este «Să nu ucizi!»”. În încheiere, ierarhul ortodox i-a îndemnat pe toţi tinerii căsătoriţi să aibă cel puţin trei copii: „unul pentru mama, unul pentru tata şi unul pentru ţară”. De asemenea, ÎPS Andrei Andreicuţ şi-a exprimat nădejdea „ca acest proiect, cu ajutorul lui Dumnezeu, să aibă impact şi să fie primit în sufletele celor care vor auzi, vor vedea manifestul pentru viaţă, pentru că viaţa este cel mai mare dar”. Un cuvânt de susţinere a adresat şi PS Vasile Someşanul, care, ulterior, s-a alăturat manifestanţilor pro viaţă. Binecuvântări şi sprijin atât cu cuvântul, cât şi cu prezenţa, a oferit şi Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj şi Gherla, Florentin Crihălmeanu.

Directorul Clinicii Pro Vita, medicul David Ile, a îndemnat toţi ginecologii să fie oameni care dau viaţă şi nu părtaşi la uciderea pruncilor în pântecele mamelor lor. „Să ştiţi că anul trecut am participat la un război civil neanunţat. Aproape 103.000 de prunci au fost omorâţi. Iar pe parcursul a 60 de ani, în România s-au înregistrat peste 22 de milioane de copii omorâţi prin avort. Din atâţia prunci ucişi câţi ar fi fost personalităţi asemenea lui Blaga, Eminescu sau Enescu? Din păcate, valorile românilor ajung într-o pungă de plastic. Prin manifestul de astăzi am venit să comunicăm acestei naţiuni că avortul nu este o opţiune”, a conchis doctorul care de 16 ani promovează viaţa în cadrul Clinicii Pro Vita, unde femeile pot primi sfaturi şi consiliere înainte de a face avort sau după ce au trecut prin această experienţă dureroasă.

Tot în prima parte a evenimentului, au mai luat cuvânt tineri care au povestit despre experienţa lor şi a mamelor lor care, la sfatul medicilor, din pricina unor aparente malformaţii şi din cauza unei dezvoltări embrionare a fătului care ar fi dus la viitoare handicapuri ale copilului, au fost încurajate şi îndemnate să facă avort. Lucru care nu s-a petrecut, datorită curajului unor femei care şi-au asumat o astfel de sarcină, care şi-au iubit copilul indiferent de cum s-ar fi născut, dar căruia au vrut să-i dea viaţă şi pe care nu şi l-au putut închipui să ajungă un morman de oase aruncat într-o pungă de plastic. Cu atât mai mult, cu cât de cele mai multe ori pronosticurile medicilor s-au adeverit a fi eronate sau chiar anulate de producerea unei minuni cu pruncii care ar fi fost sortiţi pieirii. Copiii care au vorbit despre aceste mame le-au mulţumit că i-au lăsat să vadă lumina zilei şi să se bucure de viaţă.

După cuvântările şi mărturiile invitaţilor, copii, tineri, studenţi, familii cu copii, vârstnici şi toţi cei care au vrut să dea „o voce celor care nu au voce” au pornit în coloane organizate şi au manifestat timp de o oră şi jumătate pe câteva străzi din centrul Clujului.

Aşa cum spun organizatorii, scopul principal al Marşului pentru Viaţă a fost acela de a susţine dreptul la viaţă a tuturor oamenilor, începând cu momentul concepţiei şi până la moartea naturală. Totodată, prin acest manifest, s-a dorit şi încurajarea perpetuării valorilor familiei tradiţionale, în cadrul căreia naşterea de prunci este văzută ca un dar al lui Dumnezeu, o binecuvântare şi o posibilitate de a participa la renaşterea neamului românesc.


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>