--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Noiembrie 2012, nr. 11 (271), an XXIII (serie nouă)
Filocalia - supliment
--- pagina: 14

ASCOR a organizat primul pelerinaj în noul an universitar la mănăstirile din Vâlcea şi Argeş
Eveniment
de Ana-Maria Neag

„Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună![...] că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac. ” (Psalmul 132)

Şi ce binecuvântare simţim uneori în această împreună-locuire în Biserica lui Dumnezeu. Apoi ce minunat este ca Dumnezeu să te învrednicească să te simţi un frate mic al Sfinţilor Săi sau un copil, învăluit de mângâierea Maicii Domnului.

Pentru tinerii din ASCOR Cluj, această binecuvântare s-a făcut împărtăşită într-un scurt pelerinaj organizat la început de an universitar, drumeţie duhovnicească pentru a cerceta câteva biserici şi mănăstiri din ţinuturile Vâlcei şi Argeşului.

Cozia şi Turnu – mănăstiri ce mustesc de istorie şi sfinţenie

Traversând Valea Oltului, am zărit Umbra voievoduluiMirceacelBătrân între zidurile mănăstirii Cozia(aici şi-a aflat odihna trupul său neînsufleţit), ne-am desfătat privirea cu bogăţia arhitecturală şi iconografică. Vechea pictură bizantină (secolul XIV) îmbrăţişează stilul brâncovenesc. Până nu de mult, fiind impresionată de mănăstirile din Grecia, credeam că nu poate exista construcţie arhitectonică mai frumoasă. Ei bine, uitasem cu totul de Cozia. Pe ziduri se poate sesiza aşa-numita cărămidă aparentă care creează un aspect foarte fin, iar sculptura din jurul ferestrelor, rozetele vădesc o lucrare demnă de toată preţuirea. Aceleaşi trăsături de mare însemnătate artistică se regăsesc şi la alte mănăstiri din regiune, deosebindu-se, totuşi, prin anumite particularităţi.

La Turnu, am intrat în peşterile în care s-au nevoit mai bine de 20 de ani Sfinţii Daniil şi Misail, pustnici din secolul XVII. Este impresionantă relaţia duhovnicească a acestora: Sfântul Daniil era duhovnicul, iar Sfântul Misail egumenul (în limba veche, „nacealnic”), însă i-a devenit ucenic după ce s-au retras din obştea de la Cozia. Pentru ei se pare că trăirea şi lucrarea duhovnicească erau esenţiale, mult mai valoroase decât faptul că se aflau pe o treaptă monahală sau alta.

Descoperire copleşitoare pentru tinerii pelerini – mănăstirea Dintr-un lemn

De-a dreptul surprinzătoare (cel puţin pentru unii dintre noi) şi prilej de bucurie a fost incursiunea la mănăstirea Dintr-un lemn (situată la o distanţă de 25 de km la sud de Râmnicu Vâlcea, comuna Frânceşti), unde am poposit pe înserate. Poate prea puţin cunoscut, lăcaşul păstrează un adevărat tezaur duhovnicesc şi istoric deopotrivă: biserica construită dintr-un lemn de stejar secular şi Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. O monahie tânără şi luminoasă la chip ne-a întâmpinat binevoitoare şi ne-a povestit despre acest aşezământ deosebit. Conform unei mărturii scrise de diaconul Paul de Alep, un pustnic cu viaţă îmbunătăţită ar fi găsit în scorbura unui stejar secular o icoană a Maicii Domnului (de dimensiuni mari, având 1,50 m înălţime şi 1,10m lăţime) care nevăzut îl îndeamnă: „Dorinţa mea este ca tu să zideşti aici, pentru mine, o mănăstire din acest copac”[1]. Şi minunea s-a înfăptuit, pe locul stejarului ce avea încorporată icoana a fost ridicată bisericuţa. Maica ne-a mărturisit că oamenii din împrejurimi au trăit ei înşişi minuni. Înaintea icoanei se roagă mai ales femei care nu pot dobândi copilaşi. Noi i-am mulţumit Maicii Domnului pentru că ne-a descoperit acest loc şi am plecat veseli spre Hurezi.

Liturghie în straie populare şi psalmodieri la mănăstirea Hurezi

Noapte înstelată. Maicile cântau smerit utrenia. Tiptil ne-am strecurat şi noi în biserică, pătrunşi de fiorul gândului că ne aflam în cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod şi Martir Constantin Brâncoveanu (secolul XVII). Am zărit şi cripta zidită încă din timpul vieţii sale, dar care nu a mai fost locuit niciodată de trupul Sfântului. Dar, el este aici, viu cu duhul. A doua zi, ne-am pregătit pentru Sfânta Liturghie. Ne-am împodobit cu costume tradiţionale din colecţia obştii. Deşi frumoşi în straiele străbunilor, am căutat şi împodobirea lăuntrică, participând la Liturghie prin cântare, prin rugăciune.

După slujbă, o maică ne-a condus prin împrejurimi, urcând mai apoi în clopotniţă, unde splendorile toamnei pe văile şi pădurile înconjurătoare ne-a încântat ochiul. De aici se poate vedea întreg ansamblul monahal ce se întinde pe mai mult de trei hectare, cuprinzând mănăstirea propriu-zisă, Biserica Bolniţă, Schitul Sfinţilor Apostoli şi Schitul Sfântul Ştefan, Biserica Sfinţii Îngeri. Tot la Hurezi am avut marea bucurie de a vizita muzeul în care se regăsesc multe obiecte ce ţin de cultul liturgic (potire, veşminte preoţeşti ţesute cu fir de aur şi de argint, icoane), ţesături, cărţi etc. toate foarte vechi şi de o valoare inestimabilă.

Întâlnire duhovnicească cu Sfântul Grigorie Decapolitul la mănăstirea Bistriţa Olteană

Următoarea oprire a fost Mănăstirea Bistriţa Olteană. Ne-am închinat aici înaintea moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul, citindu-i între timp şi acatistul. Uimitoare este smerenia acestui mare sfânt (tămăduitor de tot felul de boli), căci biserica în care sălăşluieşte are un apăsător stil neogotic cu pictură realistă. Doar icoana de la racla sa vădeşte acea sobrietate blândă şi mângâietoare.

În drum spre Argeş am poposit la Arnota. Intrând în bisericuţă am zărit fresca veche realizată în culori line şi mormântul voievodului Matei Basarab.

La Curtea de Argeş, Sfânta Filofteia bucură tinerii cu sărutarea moaştelor sale

Punctul final a fost Curtea de Argeş. Nu eram atât de râvnitori să cercetăm locul unde legenda spune că a fost zidită Ana lui Manole, deşi l-am descoperit undeva în exterior, în partea laterală a navei. Dorinţa noastră era să ne zidim duhovniceşte după ce un frate ne-a relatat pe scurt, la autocar, viaţa Sfintei Muceniţe Filofteia. Am ascultat-o cu plăcere chiar dacă o ştiam. Repejor, ne-am îndreptat spre biserică. Mai întâi am mers în grandioasa ctitorie domnească şi ne-am închinat la mormântului Sfântului Neagoe Basarab. Apoi, am purces într-o biserică mai mică, situată în spatele acesteia şi am făcut închinăciune înaintea micuţei racle a Sfintei Filofteia. Am cerut binecuvântare părintelui de acolo pentru a citi acatistul. Când am terminat rugăciunea, mare ne-a fost bucuria să vedem că sfânta rânduieşte să-i sărutăm degeţelele, căci părintele ne-a deschis racla.

În drum spre casă, pentru rugăciunile Sfinţilor ce ne-au ocrotit călătoria, cred că am conştientizat puţin mai profund cât har a trimis Dumnezeu şi pe pământul românesc acelora care l-au iubit şi i-au urmat.



[1] Informaţii preluate din pliantul realizat de Arhimandrit Dr. Chesarie Gheorghescu, Mănăstirea «Dintr-un lemn». Legendă şi credinţă. Bisericuţa de lemn.