'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

În fiecare an, Biserica noastră Ortodoxă, dar şi cea Romano-catolică, îl prăznuieşte la 1 iunie pe Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful (cca 100–165), o personalitate, unică în felul ei, a creştinismului secolului al II-lea. Destinul şi opera sa au fascinat, contrariat şi intrigat pe filosofii, teologii şi istoricii teologiei până în zilele noastre. O explicaţie în acest sens o poate oferi dubla sa identitate de creştin filosof şi filosof creştin, căreia i s-a adăugat aceea de martir pentru Hristos. Pe bună dreptate Sfântul Iustin a fost numit de editorul prezentului volum „un martir paradoxal”, deoarece filosoful creştin Iustin a fost martirizat sub domnia unui împărat filosof (Marcus Aurelius) în urma conflictului cu un alt filosof (Crescent) într-un proces în care a fost judecat şi condamnat la moarte împreună cu alţi şase creştini de către un filosof stoic ajuns prefect al Romei (Quintus Rusticus).

Dacă pentru teologi Sfântul Iustin este cunoscut ca un mare apologet şi filosof creştin datorită celor două lucrări fundamentale ale sale, Dialogul cu iudeul Trifon şi Apologiile I-II în favoarea creştinilor, publicate la Bucureşti în colecţiile Izvoarele Ortodoxiei (1941) şi Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB 2, 1980), pentru mulţimea credincioşilor viaţa, personalitatea şi scrierile sale rămâneau până mai ieri încă puţin cunoscute. De aceea textele reunite în acest volum, apărut într-o elegantă ţinută grafică, sub forma unui multiplu dosar – confesiv, hagiografic şi liturgic – au menirea de a oferi oricărui creştin de astăzi o introducere profesionistă, bine documentată şi redactată, în orizontul bio-bibliografic al Sfântului Iustin filosoful – martir.

Publicat nu întâmplător în anul omagial al Sfântului Botez (2011), la scurtă vreme după publicarea cărţii lui Bogdan Tătaru - Cazaban, Sfântul Martir Iustin Filosoful, O introducere (Ed. Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2010, 154 p.), cuprinsul prezentului volum este alcătuit din cinci dosare care întrunesc următoarele texte: Dialog cu iudeul Tryphon sau Mărturisirile unui filozof convertit la Hristos (pp. 9-23); Apologia II sau Mărturisirile unui filozof apologet al lui Hristos (pp. 24-41); Actele martiriului Sfântului Iustin şi al celor dimpreună cu el, în 3 variante diferite (pp. 45-60); Slujba Vecerniei şi a Utreniei sau Lauda Bisericii adusă Sfântului Iustin Filozoful şi Martirul, după 2 variante greceşti (pp. 65-82); Sfântul Iustin Filozoful şi Martirul în ortodoxia veche românească, unde sunt reproduse mai întâi stihirile imnografice şi sinaxarul Sfântului din prima ediţie românească a Mineiului lunii iunie, apărut la Râmnic în anul 1780, şi apoi fragmentul hagiografiei iustiniene cuprins în tomul Vieţile Sfinţilor, publicat la Mănăstirea Neamţ în anul 1813 (pp. 87-116); şi Itinerar hagiografic: de la sfinţii Iustin Martirul şi Iustin Filozoful la Iustin Filozoful-Martir (p.121-170). Acest capitol reprezintă de fapt studiul analitic documentat şi pertinent al părintelui Ioan I. Ică jr întâi asupra scindării stranii a memoriei eclesiale a Sfântului Iustin – prezent în sinaxare dedublat într-un Iustin filosoful otrăvit şi un Iustin martirul decapitat, pledând pentru unitatea constitutivă a destinului şi gândirii Sf. Iustin filozoful-martir – apoi a prezentării contextului metafizic al epocii lui Iustin, pentru ca în cele din urmă să evidenţieze coordonatelor esenţiale ale gândirii sale filosofice: denunţarea idolatriei, căutarea şi mărturisirea Adevărului Celui Viu, Hristosul, Logosul întrupat, răstignit şi înviat cu preţul ultim al persecuţiei şi al martiriului.

În încheiere redau, spre exemplificare, un fragment sugestiv al crezului Sf. Iustin, care sper să constituie un imbold spre lectura cărţii de faţă: „Mărturisesc că sunt creştin şi mă rog şi mă lupt din toate puterile să fiu astfel, nu pentru că învăţăturile lui Platon sunt străine de cele ale lui Hristos, ci pentru că ele nu le sunt cu totul asemănătoare, cum nu sunt nici cele ale celorlalţi, ale stoicilor, poeţilor şi prozatorilor (...) căci după Dumnezeu venerăm şi iubim Logosul de la Dumnezeul nenăscut şi negrăit, pentru că El S-a făcut om pentru noi, ca făcându-se părtaş al patimilor noastre să le facă vindecare”.