--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2014, nr. 6 (290), an XXV (serie nouă)
Recenzie
--- pagina: 4

Iuliu Marius Morariu, Stări, momente şi personalităţi ale Ortodoxiei transilvănene, Editura Academica Brâncuşi, Târgu Jiu, 2013, 180 p.

de Pr. Ioan Emanuel Căşvean

Lucrarea de faţă vine ca un respiro în sfera istoriografiei autohtone prin oxigenarea unui spaţiu, poate neglijat sau tratat cu pauperitate, întregind aşadar optica analitică asupra unor vaste areale din spaţiul transilvănean al ultimelor trei secole, care vizează în genere aspecte ale vieţii sociale cu precădere, manifestată în zona eclezială. De bună seamă, preocuparea academică a autorului, dl. Iuliu Marius Morariu, generează un real interes atât prin metodologia de cercetare pe care o aplică, dar şi prin acurateţea discursului logic pe care îl abordează, în procesul de refacere a contextelor istorice care dau o adevărată savoare lecturii pe care o îmbălsămează cu rafinament polemic, chiar filosofic pe alături, transpuse în folosul unui etos care stă la baza mobilizării efortului gnoseologic de cercetare, care prin masivitatea bibliografiei consultate, generează o adevărată asceză intelectuală, oferită în dar cititorului.

Din întreg cuprinsul lucrării, compuse la rândul ei din studii si cercetări autonome, precum şi din numeroase participări la diferite simpozioane naţionale, autorul propune o adevărată epopee ancorată însă în lumea reală, asupra istoriei, o demitizare a spaţiului transilvănean şi a istoriei sale răstignite de diferite simptomuri politice ale diferitelor ocupaţii (austro-ungare etc.), alături de recviemul văzut ca ieşire din situaţiile pe prigoană: martiriul – întrucât prima parte (mai bine de 5 studii) îi este dedicată cu devotament lui Tănase Todoran, centuagenarului martirizat la Salva, precum şi o adevărată analiză a fenomenului pe care energia şi vigoarea prezenţei sale ca actor la scrierea istoriei l-a generat.

Ceea ce defineşte caracterul de noutate al lucrării de faţă este ieşirea din optica pe care analiza istorica o posedă, aceea de temporalitate de mundan, mai ales prin abordarea personalităţii lui Tănase Todoran şi a martiriului, receptat în memoria colectivă prin prisma transtemporalităţii. Autorul prezintă în studiul: Tănase Todoran în memoria urmaşilor, analiză transtemporală II, (p. 51), importanţa demersului anamnetic în făurirea unui model pentru generaţiile posterioare, pe care atât spaţiul eclezial, cât şi cel laic trebuie să îl ofere celor tineri. Demersul acesta, deşi anevoios este receptat prin ridicarea lui la rangul de erou al neamului, cât şi de sfânt martir al Bisericii, autorul venind cu argumente din izvoare, dar şi din studii ample (care au fost cercetate în cadrul dosarului de canonizare), care conchid asupra martiriului, acesta fiind unul pentru credinţă, combătând astfel anumite polemici ale unor istorici uniţi, dar evidenţiind câteva dintre tezele acestora care posedă veridicitate istorică. Apoi analiza fenomenologică a martirajului expus, evoluează în sfera folclorică fiind evocată Balada lui Tănase Todoran ca promotor al răscoalei de la Salva din secolul XVIII.

Un alt moment asupra căruia autorul poposeşte într-o manieră edificatoare o reprezintă acţiunea distructivă a baronului Buccow, care a generat nu doar opresiune în rândul iobagilor, cât şi o adevărată mişcare de rezistenţă în rândul elitei ecleziale: monahismul, un real nucleu strategic şi apologetic concentrat în aproximativ peste 200 de mânăstiri, fapt care îl determină pe Generalul Buccow să acţioneze cu cruzime, fără a emana obiectivitate, ci mai degrabă o stare paranoică. Însă şi aici autorul încercă cu elocvenţă să caute firul roşu al adevărului istoric ce e favorabil apologeticii răsăritene, prin utilizarea unei bibliografii generoase şi printr-un stil temperat, fapt care transpune cititorul într-o poziţie confortabilă, aceea a refacerii memoriei colective a perioadei de tânguire pe care Transilvania ultimelor trei veacuri a conturat-o în geografia ei spirituală. Apoi autorul se preocupă de starea românilor din Transilvania în perioada 1894-1918, marcată aprig de atitudini şovine din partea maghiarilor susţinuţi financiar, clandestin sau vizibil de Budapesta, pe care autorul o numeşte stare de fapt a românilor transilvăneni, adică o pedagogie a durerii (p. 103).

Întregul demers analitic al autorului ar fi parcă incomplet fără reliefarea unor portrete ale personalităţii elitei transilvane, încarnate în figuri de marcă a ceea ce numim azi nu doar modele, ci şi formatori de opinie, cărturari emeriţi dar şi patrioţi de seamă, care fără efortul ascetic al autorului ar rămâne în bezna memoriei, în inconştientul naţional colectiv.

Prima figură asupra căreia gravitează interesul dl. Iuliu Marius Morariu este Protopopul Martir Aurel Munteanu al Huedinului, asupra căruia autorul forează în Arhiva Arhiepiscopiei Clujului. Activitatea scrisă a Protoiereului demască, în viziunea studiului menţionat, un adevărat spirit iluminist care militează pentru mase şi pentru ieşirea din ignoranţă. El sfârşeşte datorită extremiştilor şovini care îl ucid la data de 10 septembrie 1940 (p. 113) Alături de figura protoiereului de Huedin, autorul reliefează pe baza izvoarelor arhivistice şi a celor edite cercetate, portretul preotului şi profesorului Grigore Pletosu, primul critic literar al poetului George Coşbuc, al întâiului patriarh, Miron Cristea, mentorul viitorului mitropolit Nicolae Bălan. Ca şi în cazul celorlalte profile analizate, autorul caută nu doar o reliefare a activităţii cărturăreşti, ci şi imboldul interior care generează acest simptom masiv al predilecţiei înspre cultură, atât în cadrul vastei sale activităţi astriste, cât şi în întreg demersul său intelectual (pp. 120-121), precum şi spiritul său autentic patriotic! Grigore Pletosu fiind prezent ca delegat oficial la Alba Iulia în 1918, numărându-se printre semnatarii actului istoric al Unirii.

Nu este neglijată nici zona Maramureşului istoric, cu precădere din perioada ocupaţiei hortyiste, prin care ne sunt transpuse, cu acrivia cercetătorului, dramele pe care românii le-au metabolizat prin lupta de menţinerea graniţelor Ardealului, luptă consumată expres în plan diplomatic dar şi uman, prin faptul că au fost atacate zonele nevralgice ale neamului, printre care şi Biserica, lupte care se aseamănă perioadei paleocreştine, pe care ierarhia alături de popor le resimţea temeinic (p. 156). Atrocităţile trăite nu pot fi descrise prin puterea cuvântului, însă descrierea pe care autorul o realizează prin prisma izvoarelor, atinge cu uşurinţă oscilaţia între intensitatea dramelor greceşti şi scenariile lugubrului regizor Alfred Hitchcock, aşadar un moment sângeros al neamului care ne face încă o dată să ne uităm cu încredere la trecutul înviat pentru a descifra cu uşurinţă prezentul ambiguu.

În concluzie, cartea de faţă se impune cu uşurinţă în pantheonul lucrărilor de specialitate atât datorită metodologiei de cercetare, cât mai ales tematicii extrem de actuale şi de edificatoare în ceea ce priveşte zone ale trăirii umane transpuse în nimic mai mult decât: stări, momente şi Personalităţi ale Ortodoxiei transilvane, care prin felul lor autentic şi liber au dat totul pentru istorie, iar istoria ni le prezintă ca modele pentru posteritate.