--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2014, nr. 6 (290), an XXV (serie nouă)
Spiritualitate
--- pagina: 5

Folosul Psaltirii

de Protos. Simeon Pintea

În zilele noastre, adesea se promovează o atitudine magică asupra Psaltirii. De multe ori ea este interzisă de a fi citită. Sau, alte ori, citirea Psaltirii sub forma unei rețete anume rânduite (toată într-o singură zi sau trei Psaltiri etc.) induce în conștiința creștinilor cuprinși de necazuri și ispite, o rezolvare rapidă și sigură a problemelor prin constrângerea lui Dumnezeu. Se mai vorbește și despre așa zisa „Psaltire întoarsă”, un fel de rețetă obscură care nici nu mai seamănă măcar cu rugăciunea creștină. Din toate aceste concepții greșite s-au născut și anumite idei total opuse iubirii creștine: cu psaltirea poți face rău dușmanilor, poți blestema sau poți chiar omorî. Toate aceste aberații i-au determinat pe unii creștini chiar să se teamă de Psaltire, concepţie izvorât, cu siguranță, şi din necunoaşterea conținutului Psaltirii sau a folosului duhovnicesc izvorât din lectura și meditarea Psalmilor într-o manieră creștină. Am enumerat toate aceste concepții deoarece în slujirea pastorală, prin contactul cu diferiți oameni, ne întâlnim adesea cu asemenea idei. În acest articol, intenţionăm să dovedim, folosindu-ne de învățătura Sfinților Părinți și a Bisericii referitoare la Psaltire, că aceste concepții sunt greșite, și să îndemnăm la o citire rugătoare și meditativă a Psalmilor în duh ortodox.

Rămâne de lămurit încă o problemă, cea a Psalmilor „de blestem”. Sunt câțiva psalmi în conținutul cărora ar părea că rugătorul îl blesteamă pe dușmanul său, ceea ce este împotriva duhului creștin (cf. Lc. 6, 27-28). Cum trebuie să citim acești Psalmi? Pentru a răspunde la această întrebare vom recurge doar la un singur exemplu, la interpretarea pe care Sfântul Apostol Petru o face Psalmului 108 (FA 1, 16-20). Psalmul 108 este un blestem greu, rostit de cel drept asupra celui păcătos care îl prigonește: „Pune peste dânsul pe cel păcătos și diavolul să stea de-a dreapta lui. Când se va judeca să iasă osândit iar rugăciunea lui să se prefacă în păcat. Să fie zilele lu puține și dregătoria lui să o ia altul...” (Ps. 108, 5-7). Sfântul Apostol Petru vede, în acest psalm, de fapt, o profeție despre Iuda care a căzut din cinstea de Apostol și și-a agonisit osândă veșnică prin aceea că L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos: „trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus [...] Căci este scris în cartea Psalmilor: «Facă-se casa lui pustie și să nu aibă cine să locuiască în ea! Și slujirea lui s-o ia altul»ˮ (FA 1, 16; 20). Așadar, citind Psalmul 108 nu îi blestemăm pe vrăjmașii noștri, ci repetăm profeția pe care Duhul Sfânt a făcut-o despre omul care și-a agonisit blestem sieși prin vinderea lui Dumnezeu. Psalmul trebuie să ne pună într-o stare de veghe ca să nu cădem și noi în osânda aceluia. De aceea, el se continuă cu rugăciunea: „Dar Tu, Doamne, fă cu mine milă, pentru numele Tău, că bună este mila Ta” (Ps. 108, 20). De altfel, aceste cuvinte sunt rugăciunea lui Iisus Hristos Însuși, înălțată Tatălui, așa cum spune fericitul Augustin: în psalmi vorbește întotdeauna numai Hristos – odată ca Logos, altă dată ca Cel întrupat. „Și fiindcă sunt cuvintele Lui, ele sunt și cuvintele și rugăciunile Bisericii – Trupul Lui. «În cartea Psalmilor vorbesc, se roagă și plâng numai Iisus Hristos și Biserica Lui». «Aceste mădulare […] multe unite prin legătura iubirii și a păcii sub un singur cap – de către Mântuitorul nostru, alcătuiesc, după cum știţi… un singur om». Vocea psalmilor răsună ca vocea unui singur om. El se roagă pentru toți, pentru că «toți sunt una întru El»”.

Sfântul Vasile cel Mare enumeră foloasele pe care le obținem când ne rugăm din Psaltire: „psalmul este liniște sufletelor, conducător al păcii, potolește tulburarea și vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului și înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, unește pe cei de departe, împacă pe cei învrăjbiți. Cine se mai poate socoti vrăjmaș al celui cu care a înălțat același glas spre Dumnezeu? Cântatul psalmilor aduce deci cel mai mare bun: dragostea […]. Psalmul pune pe fugă pe demoni și aduce pe îngeri într-ajutor; este armă pentru frica de noapte; odihnă pentru ostenelile zilei; este întărirea pruncilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foarte potrivită femeilor. Psalmul populează pustiurile […] este carte elementară de învățătură pentru cei ce intră în viață; creștere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii, psalmul înveselește sărbătorile; psalmul naște tristețea după Dumnezeu; psalmul scoate lacrimi și din inimă de piatră; psalmul este lucrul îngerilor, viețuire cerească, parfum duhovnicesc”. Cred că nu mai trebuie adăugat nimic celor de mai de sus, e de ajuns să spunem că Psaltirea se poate citi de oricine și chiar e bine să ne deprindem cu ea încă din copilărie, căci aduce mult folos duhovnicesc. Sfântul Vasile demontează aici, de asemenea, orice concepție pseudo-creștină, de tipul că s-ar putea face rău cuiva prin citirea Psaltirii; din contră, Psaltirea „împacă pe cei învrăjbiți”. De asemenea, nici cel care citește psalmii nu pătimește vreun rău, căci „Psalmul pune pe fugă pe demoni și aduce pe îngeri într-ajutor”.

Sfinții Părinți vorbesc în cuvinte elogioase despre cartea Psalmilor. Ei consideră Psalmii o sinteză a Scripturilor: „Altele ne învață Profeții, altele Cărțile istorice, altele Legea și altele felul de sfătuire al Pildelor. Cartea Psalmilor, însă, cuprinde ce este folositor din toate: profețește cele viitoare, ne aduce aminte de faptele istorice, dă legi pentru viață, ne învață cele pe care trebuie să le facem […] pe scurt, Cartea Psalmilor este o vistierie obștească de învățături bune, dând fiecăruia, după sârguința lui, ce i se potrivește”.

În această manieră se cuvine să citim Psalmii: cu conștiința că prin ei grăiește Iisus Hristos, și rostindu-i ne unim cu El în rugăciunea Sa adresată Tatălui, dar şi realizând că toate marile atitudini lăuntrice pe care Hristos Şi le-a însușit – cererea încrezătoare, renunțarea, complacerea în voința divină, părăsirea, durerea și singurătatea, mulțumirea și lauda – le retrăiește întru noi. Iar faptul că aceste minunate rugăciuni au fost rostite cândva de El Însuși, ar trebui să fie încă un îndemn pentru a citi Psalmii, căci ce poate fi mai minunat decât să rostești cuvintele pe care Fiul lui Dumnezeu le-a rostit. Acestea sunt cuvinte ale vieții veșnice (cf. In. 6, 68).