--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2014, nr. 6 (290), an XXV (serie nouă)
Historia
--- pagina: 6

Protopopul Grigore Pletosu şi reancorarea Ortodoxiei în Sângeorz-Băi după 1 decembrie 1918

de Alexandru Dărăban

Protopopul Grigore Pletosu este o figură marcantă atât a vieţii bisericeşti transilvănene, cât şi a celei culturale. El este ctitorul sediului Protopopiatului Bistriţa şi al Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi“, în curtea căreia este şi înmormântat. Născut la 9 iunie 1848, în localitatea Chintelnic, judeţul Bistriţa-Năsăud, protopopul Grigore Pletosu a trecut la cele veşnice la 4 noiembrie 1934, în Bistriţa. A studiat la Institutul Teologic din Sibiu şi la Facultăţile de Filosofie ale Universităţilor din Leipzig şi Budapesta. A fost ales protopop al Bistriţei în 1909. De asemenea, a fost profesor de română, filosofie şi religie şi a predat primului Patriarh al României Miron Cristea, Mitropolitului Nicolae Bălan şi poetului George Coşbuc.

În rândurile ce urmează voi încerca să scot în evidenţă implicarea protopopului Pletosu în ceea ce priveşte renaşterea ortodoxiei în partea superioară a Văii Someşului Mare (ne referim la satele Nepos, Feldru, Sângeorz-Băi, Maieru, Anieş, Rodna, Şanţ şi Valea Mare), precum şi întreaga Valea Ilvelor (Ilva-Mică, Leşu, Poiana-Ilvei, Măgura-Ilvei, Ilva-Mare şi Lunca-Ilvei). Centrul de renaştere a fost Sângeorz-Băi, avându-l în centrul atenţiei pe ieromonahul athonit Ioachim (Ioan, numele de botez) Bâznog, fiu al acestei comune. Trebuie să reamintim faptul că pe aceste meleaguri, după unirea cu Biserica Romei, nu mai exista nicio parohie ortodoxă, dar nici a vreunui preot ortodox.

Reîntors în satul natal, ieromonahul Ioachim Bâznog a început a face demersurile necesare pentru reînfiinţarea parohiei ortodoxe, dar şi construirea unei noi biserici. A cumpărat, mai întâi, un teren în zona Băilor, dar nu va fi lăsat de autorităţile locale (administrative şi bisericeşti greco-catolice). Văzând piedicile ce i se pun, s-a hotărât să construiască biserica pe pământul moştenit de la părinţii lui, undeva în partea de dincolo de Someşul Mare, actuala stradă a Cerbului. Înştiinţează despre acest lucru forurile superioare bisericeşti ortodoxe (Consistoriul de la Cluj şi Protopopiatul Bistriţa), dar şi cele administrative centrale de la Bucureşti (Ministerul Cultelor şi cel de Interne).

Administraţia locală sângeorzană se sesizează despre ceea ce intenţiona călugărul să facă, se întrunesc într-o şedinţă, în urma căreia se hotărăsc să trimită un memoriu Episcopiei Ortodoxe din Cluj, precum şi autorităţilor judeţene, în care se menţionau, printre altele, următoarele:

„- acest călugăr mişcă totul ca să ridice şi să formeze în comună o parohie şi biserică ortodoxă;

- că trăieşte în concubinaj cu o femeie şi că are copii cu ea[1];

- nu este de folos două biserici româneşti într-un sat;

- acest călugăr a fost acuzat cu negoţ cu fete furnizate turcilor ;

- îi lipsesc elementele culturii şi învăţăturii;

- nu-i va fi îngăduit să fie alt preot românesc;

- este duşmanul legii creştine, duşmanul neamului românesc...”[2].

În urma celor sesizate, Consistoriul Episcopal de la Cluj îl delegă pe protopopul ortodox de Bistriţa, Grigore Pletosu, pentru a se deplasa la faţa locului şi a verifica cele reclamate de Primăria comunei Sângeorzul Român. Acesta întreprinde o anchetă în 20 noiembrie 1921, raportând următoarele:

1. Am citat la Oficiul reprezentanţei comunale pe ieromonahul Ioachim Bâznog; aici i s-au citit acuzele cuprinse în procesul-verbal a reprezentanţei din Sângeorz, apoi i s-a făcut interogatoriul şi i s-a luat fasiunea verbală la toate punctele. Am citat şi pe propunătorul în reprezentanţa comunei, Maxim Siminic, dar acela nu s-a prezentat. Am mai luat informaţii şi din alte părţi şi am ajuns la concluzia că toată chestia este pusă la cale din partea celor doi preoţi greco-catolici din Sângeorz, prin secretarul comunal pe tema şi de frica prozelitismului. Greco-catolicii precum sunt ei peste tot şi, cu deosebire netoleranţi faţă de tot ce este ortodox, nu pot suferi ca prin comunele lor să se clădească biserici, nici chiar private, cum e şi cazul chestiunii. Şi cum ieromonahul Bâsnog este născut în Sângeorz, aşa au crezut să împiedice ca el să-şi poată ridica un paraclis pentru trebuinţă.

Aşa, în această latură a chestiunii, el este nevinovat şi inofensiv, prozelitism nu face căci are teren în Sângeorz, unde greco-catolicii nu sunt dintre cei mai evlavioşi.

2. În ceea ce priveşte vinovăţia sa sub raportul traiului său şi sunt cu o anume femeie care are copii şi sunt născuţi în diferite locuri, Veneratul Consistoriu va dicta şi-i va impune inducerea în matricole a copiilor născuţi pe numele femeii „Salvan”.

3. Învinuirea ce i se face că ar fi furnizat de prin satele de pe Someş fete pentru turci nu s-a putut dovedi. Lucrul se reduce că el le-a îndrumat să meargă la mănăstiri; două-trei au fost, care însă pe urmă s-au reîntors acasă.

4. Autorizaţie pentru niciun lucru administrativ n-a primit şi nu are de la nimeni, decât a primit voia şi concesia ca să-şi poată ridica biserica primită pomană de la parohia Cuşma (lângă Bistriţa, s.n.) pe locul său propriu pentru trebuinţele sale şi ale fratelui său, preot în parohia Săcel, în Marmaţia (azi, în judeţul Maramureş). În schimb, el a cumpărat în Sângeorz, la Băi, o casă şi terenul aferent, pentru trebuinţele clerului ce ar avea nevoie de băi (de tratament).

Pe temeiul acestora propun reprezentanţei din Sângeorzul Român să se rescrie că ieromonahul Ioachim Bâznog, născut în Sângeorzul Român nu are din partea autorităţilor bisericeşti nicio autorizaţie administrativă bisericească ori pastorală; biserica ce-şi ridică pe spesele sale este concesionată ca paraclis privat. El, însă, fie că va fi citat înaintea Consistoriului, fie pe calea oficiului protopopesc să fie îndrumat la o viaţă corespunzătoare.

Bistriţa, 20 noiembrie 1921[3].

Datorită stăruinţei ieromonahului, Veneratul Consistoriu îi răspunde afirmativ însărcinând oficiul protopopesc cu recomandarea Î.P.S Episcop Nicolae Ivan ca „să ise facă hârtiile pentru biserică”[4].



[1] Este adevărat că a crescut cinci copii, ducând şi o susţinută muncă de filantropie, în condiţiile vremurilor de atunci. A fost ajutat în această muncă de maica Olimpiada (fostă Nazaria) Salvan, originară din satul Nepos, tunsă în monahism la Mânăstirea Agapia. Ca „ recunoştinţă”, doi dintre copii îi vor intenta proces în anul 1942 pentru a dobândi aşa-zisa avere a călugărului. Alţi doi dintre copii vor dobândi în timpul regimului comunist, în anul 1958, casa aferentă terenului din Băi, care era în patrimoniul Episcopiei, cu mijloace necurate, deoarece unul dintre ei era un comunist înfocat (din tezaurul oral al credincioşilor sângeorzeni care păstrează şi astăzi în memoria lor aceste fapte).

[2] Alexandru Dărăban, Ieromonahul Ioachim Bâznog din Sângeorz-Băi, Bistriţa, Editura Charmides, 2009, pp. 41-44; Arhiva Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului (A.A.V.F.C.), Adresa Primăriei din Sângeorzul Român către Episcopia Ortodoxă din Cluj cu nr. 128/1921. A se vedea şi Alexandru Dărăban, Ieromonahii Antonie şi Ioachim Bâznog, Brăila, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2013, pp. 114-119.

[3] Ibidem, Document 255/01.1921

[4] Ibidem, Document 79/1922, Răspuns cu nr. 537/25.02.1922