--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2014, nr. 6 (290), an XXV (serie nouă)
Sinaxar
--- pagina: 8

Despre Priveghere

de Cezar Login

Dreapta credinţă îşi găseşte întotdeauna expresia în dreapta cinstire. Dar la fel de adevărat este şi reversul acestei afirmaţii: dumnezeieştile slujbe (dreapta cinstire) sunt expresia vie a ortodoxiei, iar atunci când modul de celebrare sau dreapta cinstire dă semne „de oboseală” avem de-a face, în realitate, cu o şubrezire a credinţei. În acest sens, părintele Alexander Schmemann afirma că „de la început, Biserica mărturiseşte cu tărie că legea credinţei (lex credendi) şi legea rugăciunii (lex orandi) sunt nedespărţite şi una serveşte de temelie celeilalte”. Similar, la noi, părintele Ion Bria scria că „noi ne rugăm şi celebrăm aşa cum credem şi mărturisim […] În cultul ortodox, mărturisirea credinţei (lex credendi) şi exegeza teologică au fost conjugate cu doxologia şi contemplaţia (lex orandi)”. Iar această expresie doxologică are două dimensiuni majore: Dumnezeiasca Liturghie şi laudele zilnice sau Liturghia timpului.

Marea majoritate a credincioşilor sunt familiarizaţi cu Liturghia Euharistică. Nu la fel stau lucrurile în privinţa laudelor zilnice. Din acest motiv vom încerca să explicăm pe scurt, istoric, practic, dar şi duhovniceşte, Liturghia timpului, adică acele slujbe care sfinţesc fiecare moment al zilei şi care, într-o mare măsură, ne pregătesc pentru Dumnezeiasca Liturghie. Aşa vom putea pătrunde cu mai multă uşurinţă sensul slujbelor la care luăm parte cu atât de multă plăcere, la care înălţăm rugăciuni către Dumnezeu, slujbe pe care, în egală măsură, trebuie să încercăm să le înţelegem nu doar în ceea ce priveşte conţinutul cântărilor, imnografia, ci şi în desfăşurarea lor care, alături de imnuri, ne descoperă sensul deplin; într-un cuvânt, să vedem valoarea pastorală şi catehetică a Liturghiei timpului. Şi, nu în ultimul rând, este vorba de o invitaţie! O invitaţie să participăm nu doar la Dumnezeiasca Liturghie, ci şi la slujbele care ne pregătesc pentru ea.

Prima slujbă descrisă amănunţit în Liturghierul românesc este Privegherea, care este celebrată sâmbăta seara şi în ajunul sărbătorilor. Astăzi, Privegherea include Vecernia Mare, Litia Vecerniei, Binecuvântarea pâinilor, Utrenia, Litia Utreniei şi Ceasul I. În Biserica Ortodoxă Română, privegherea se săvârşeşte cel mai frecvent în mânăstiri şi în catedrale, locaşuri de cult unde dumnezeieştile slujbe sunt celebrate în toată amploarea lor. Există, însă, şi biserici parohiale unde pot fi întâlnite ocazional astfel de celebrări, mai ales în ajunul marilor praznice împărăteşti.

La origine, privegherile erau gândite să dureze toată noaptea – o priveghere în adevăratul sens al termenului. Astăzi, însă, o astfel de celebrare – cu excepţia notabilă a Sfântului Munte – durează aproximativ două-trei ore; deci nu mai este vorba de o slujbă de toată noapte, ci, în aparenţă, avem doar un vestigiu al unei privegheri. Şi atunci, oare şi-au pierdut privegherile actualitatea? Nu! Chiar dacă au o întindere mult mai mică, rămân actuale. Şi încercăm să argumentăm răspunsul.

În primul rând, în limba română termenul „tehnic” de priveghere traduce două cuvinte greceşti: agrypnia şi pannychis. Primul dintre aceşti termeni, agrypnia, tradus ad litteram prin „lipsa somnului”, desemnează o slujbă care se întinde pe toată lungimea nopţii şi, prin urmare, este o celebrare tipic monastică. Credincioşii mireni, în mod curent, nu îşi pot lăsa la o parte toate îndatoririle casnice sau legate de familie şi să petreacă, cel puţin o dată pe săptămână, o noapte întreagă la biserică. Nici nu pot merge la biserică de şapte ori pe zi. Este o realitate. Aşa ceva este posibil doar în mânăstiri. Şi nici măcar acolo astăzi slujba de tip agrypnia nu mai durează toată noaptea.

Termenul de pannychis, însă, deşi este tradus tot prin „întreaga noapte”, se referă la o slujbă de tip „catedral”, cântată, solemnă, dinamică, aşa cum se săvârşea într-o biserică de oraş, mai precis în catedralele din marile oraşe ale lumii vechi, cum este cazul catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol, care nu era o mânăstire, ci prototipul bisericilor de mir. În ciuda numelui său, slujba pannychis nu dura mai mult de o oră; era o slujbă de seară târzie. Aceasta a dat naştere Pavecerniţei şi, foarte probabil, părţii centrale a Utreniei de azi. Deci, privegherea actuală nu include doar o singură slujbă de seară, ci mai multe.

În al doilea rând, fără a intra în detalii istorice sau tehnice excesive, este necesar să facem o scurtă incursiune în istoria privegherilor. Prima parte, Vecernia, a cărei denumire provine de la cuvântul slavon vecer, care înseamnă seară, nu ridică probleme deosebite. Este firesc să fie celebrată după-masa, spre seară, moment în care aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut şi ne pregătim pentru noaptea ce vine.

În cadrul privegherii, Vecernia este urmată de slujba cunoscută în cărţile noastre de cult sub denumirea de Litie. În realitate, Litia include două celebrări distincte, independente. Prima ei parte este o procesiune; o procesiune din sfântul altar până în partea din spate a bisericii, în pronaos şi înapoi, până în mijlocul bisericii, în naos, sub policandru, în timpul cântării stihoavnei. De aici îşi trage numele slujba din Liturghier. Termenul grecesc liti se traduce tocmai prin procesiune însoţită de rugăciuni stăruitoare; şi cu o procesiune avem de-a face, deşi, în practică, adeseori este deformată, procesiunea mergând direct în mijlocul bisericii şi rămânând acolo, pierzându-şi astfel sensul teologic de procesiune penitenţială, de simbol al alungării noastre din rai, dar şi de revenire odată ce ne-am căit pentru păcatele noastre.

Binecuvântarea pâinilor – a doua parte Litiei actuale – are o legătură directă şi indisolubilă cu slujba de priveghere şi în niciun caz nu ar trebui celebrată dacă nu se face slujbă de priveghere. Rolul său este unul practic: de a oferi credincioşilor puţină hrană, pentru a nu osteni excesiv din cauza slujbei ceva mai lungi decât de obicei, pentru a rezista până la sfârşit. Săvârşirea binecuvântării pâinilor în legătură doar cu Vecernia praznicelor, fără a fi parte a privegherii, reprezintă o îndepărtare de la logica cultului.

Ultimul element al privegherii actuale este Utrenia. Etimologic, denumirea slujbei provine din cuvântul slavon utro, care înseamnă dimineaţă. În realitate, este vorba de o slujbă compozită, care include cel puţin trei elemente cu origine şi rol distinct. Cercetarea liturgică a arătat că prima partea a aceste slujbe, cuprinzând cei şase psalmi ai Utreniei, cântarea Dumnezeu este Domnul…, troparele şi primele sedelne sunt, de fapt, o veche slujbă de noapte. A doua parte a Utreniei, care include, de obicei, Polieleul (Psalmii 134 şi 135: „Lăudaţi numele Domnului…” şi „Mărturisiţi-vă Domnului că este bun…”), Mărimurile (cântări în cinstea sărbătorii sau a sfântului care încep prin cuvintele Mărimu-te pe tine…) sau Binecuvântările învierii (care au ca refren stihul Binecuvântat eşti, Doamne…), antifoanele şi citirea Evangheliei îşi are originea, aşa cum am văzut, în slujba solemnă din marile bisericii, care purta numele de pannychis, o slujbă solemnă celebrată seara, imediat după Vecernie. Şi acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care Vecernia unită cu Litia şi cu Utrenia încă poartă numele de priveghere chiar şi atunci când nu durează o noapte întreagă.

Prin urmare, până aici, privegherea noastră include o slujbă de seară, o procesiune penitenţială, o slujbă specifică pentru prima parte a nopţii şi o slujbă de seară care, în vechime, se găsea în legătură nemijlocită cu Vecernia praznicelor. La acestea se adaugă a treia parte a Utreniei actuale, începând de la Psalmul 50, continuând cu Canonul şi incluzând Laudele (Psalmii 148, 149, 150) şi Doxologia Mare (Slavă întru cei de sus…). Doar aceasta este o slujbă de dimineaţă, care a fost unită cu celelalte elemente ale slujbei actuale atunci când în mânăstiri s-a încercat constituirea unei celebrări liturgice care să dureze întreaga noapte, dar care astăzi nu mai poate fi separată de celelalte componente ale Utreniei. La finalul Utreniei, Tipiconul prevede o a doua Litie – procesiune în pronaos – urmată de citirea rânduielii Ceasului I.

Am prezentat câteva argumente privind actualitatea privegherilor. Însă, dată fiind complexitatea acestei slujbe, se mai ridică o întrebare „generală” legată de Utrenie, elementul cel mai complex al privegherii. Unde îşi găseşte locul Utrenia actuală, căci o întâlnim uneori la miezul nopţii, altă dată în zorii zilei, dar şi seara târziu? Putem tenta un răspuns. Probabil că în oricare dintre aceste momente, în funcţie de ziua liturgică în care ne aflăm. Şi practica ne confirmă acest lucru! În cele mai multe cazuri, mai ales în zilele de rând, în care Utrenia include doar prima şi ultima parte şi, prin urmare, nu include niciun element de origine vesperală, ci numai vechea slujbă de miez de noapte şi vechea slujbă a dimineţii, ea este săvârşită dimineaţa, şi este bine să fie aşa. Cel puţin o dată pe an, în noaptea Sfintelor Paşti, Utrenia este săvârşită la miezul nopţii. Iar duminica (sâmbăta seara), la marile praznice şi sărbători, când în cadrul slujbei Utreniei se intercalează Polieleul şi celelalte elemente – care constituie o slujbă de priveghere catedrală, pannychis – se poate celebra atât dimineaţa, cum se întâmplă în multe biserici parohiale, dar la fel de firesc şi seara, fără a-i ştirbi sensul, în continuarea Vecerniei şi a Litiei, aşa cum se săvârşeşte în mânăstiri, în catedrale şi în unele biserici de mir. Şi nu este un caz singular, căci cu toţii ştim că în Săptămâna Sfintelor Patimi, în fiecare seară anticipăm slujba Utreniei zilei următoare, intitulând-o Denie, care nu este decât o prescurtare a termenului slavon vdenie, care înseamnă exact priveghere. La fel, Acatistele şi Paraclisele – care au şi ele structura unei Utrenii – se săvârşesc de obicei seara, după Vecernie, îmbrăcând forma unei Privegheri.

Cel mai important element este rugăciunea pe care o înălţăm în cadrul Privegherii, indiferent dacă o săvârşim seara târziu sau dimineaţa devreme. De multe ori ne este mai uşor să mergem la biserică seara, după ce am finalizat toate activităţile cotidiene şi suntem cu mintea mult „mai limpede”. Poate că atunci când este celebrată seara, fără a mai fi urmată de o altă slujbă, ne permite să medităm până când ajungem la casele noastre la conţinutul imnurilor ascultate, să le aprofundăm teologia, să ne pregătim mai eficient pentru Dumnezeiasca Liturghie de a doua zi, aşa cum ne îndeamnă Liturghierul.