--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iulie 2014, nr. 7 (291), an XXV (serie nouă)
Eseu
--- pagina: 3

Promovarea elitelor

de Mircea Gelu Buta

Într-un articol de fond al Revistei Rena şterea, din anul 1940, regretatul Pr. Prof. Ioan Bunea îndemna societatea românească să facă un apel la elitele neamului, care, „înzestrate de Dumnezeu cu un mănunchi de daruri excepţional şi cu pasiunea muncii persistente”, ar putea să o ajute ca să revină la „primatul spiritului”[1], factor decisiv al progresului.

Discuţia a revenit în actualitate în ziua de 14 iunie 2014, cu ocazia şedinţei de constituire a Adunării Eparhiale de la Cluj, patronate de vrednicul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Evocându-se atmosfera primilor ani de după Marea Unire, atunci când Clujul se afla într-o situaţie paradoxală, devenind un miracol al culturii, învăţământului şi civilizaţiei române şti, în mijlocul unei populaţii majoritar ungurească, s-a subliniat că, de şi rămas în continuare un ora ş pestriţ şi cosmopolit, capitala Ardealului s-a păstrat organică, cu o comunitate coerentă, cu atmosfera şi cu tradiţiile lui central-europene, în care intruziunea sudului încă nu a ajuns să-i corupă omogenitatea, aceasta dându-i abia o pată de culoare.

În anul 1923, începe construirea Catedralei Ortodoxe, după un proiect al arhitecţilor George Cristinel şi Constantin Pomponiu. S-a decis amplasarea ei în faţa Teatrului Naţional, într-un soi de parc, aducând mai degrabă cu un teren viran, unde băteau mingea copiii ora şului, cum î şi aminte şte Horia Stanca[2]. Lucrările s-au terminat după zece ani, sfinţirea petrecându-se în toamna anului 1933, în prezenţa Regelui Carol II al României. Ea reprezintă o splendidă emergenţă a arhitecturii de stil bizantin şi o imagine a ortodoxiei, care, în sfâr şit, devenise şi în Cluj, respectiv în Transilvania, un cult oficial. Aici, ortodoc şii sunt, totu şi, puţini, abia peste 11% şi cam 20% în judeţ. În ţară au însă majoritate, a şa încât Catedrala e percepută „ca o biruinţă românească”[3].

Comunitatea ortodoxă a fost păstorită între anii 1919 şi 1936 de harnicul Episcop Nicolae Ivan, care a strâns printre colaboratori personalităţi celebre, precum Sextil Pu şcariu, Ioan Lupa ş, Alexandru Lapedatu, Lucian Blaga, medicii Dominic, Horia şi Octavian Stanca. Preotul Sebastian Stanca şi bunicul dinspre mamă al criticului şi istoricului literar Ion Negoiţescu erau consilieri eparhiali.

Multe personalităţi cu vizibilitate publică erau greco-catolici adunaţi în jurul Episcopului Iuliu Hossu. Printre ace ştia, Protopopul Ion Agârbiceanu, Elie Dăianu, Emil şi Iuliu Haţieganu, Alexandru Borza, Nicolae Drăganu, Ioan Chinezu, Ioan Breazu, Nicolae Mărgineanu, Olimpiu Boito ş.a. Re şedinţa episcopală a acestora se stabile şte la Cluj abia în anul 1930, când Vaticanul le dăruie şte credincio şilor Biserica minoriţilor „Schimbarea la faţă”[4].

Cele două episcopii, cu catedralele lor, a şezate în centrul Clujului, constituie reperele esenţiale ale comunităţii române şti. Ele compensează frustrări vechi şi oferă o satisfacţie mirabilă. Împreună cu clădirea Operei Naţionale Române, catedralele formează un triunghi imaginar, în unghiurile căruia se desfă şoară ritmic spectacole laice şi ceremonialuri religioase. Directorul Operei Naţionale din Cluj este tenorul şi regizorul Constantin Pavel, nepot de preot ortodox de pe Valea Bârgăului, de la care ne-a rămas faimoasa remarcă: „Unirea a fost făcută, în fond, de către ni şte oameni educaţi şi, mai mult sau mai puţin discret, pe un fond muzical”[5].

În lumea a şezată, burgheză şi, în parte, încă aristocrată a Clujului, studenţii reprezentau tendinţele avangardiste ale epocii. După doar zece ani, structura religioasă a Universităţii suferă schimbări semnificative. Iată o situaţie a anului şcolar 1928/1929: studenţi ortodoc şi - 1262, greco-catolici - 866, romano-catolici - 360, reformaţi - 215, evanghelici - 120, unitarieni - 30, israeliţi - 176.

Prin darurile primite de la Dumnezeu, precum mintea luminată, altruismul, pasiunea muncii dezinteresate şi spiritul de jertfă, elitele sunt chemate din nou să îndrume creaţia neamului nostru în toate ramurile de activitate. Am convingerea că toţi ace şti savanţi, lideri social-politici şi economici, precum Rectorul Ioan Aurel Pop, Ministrul Ioan Rus, Pre şedintele Senatului Universitar, Ioan Chirilă, Academician Nicolae Edroiu, Decanul Facultăţii de Teologie, Vasile Stanciu, Pre şedintele Consiliului Judeţean BN, Emil Radu Moldovan, Prefecţii Gheorghe Ioan Vu şcan şi Ioan Țintean, Pr. Prof. Alexandru Moraru şi Nicolae Feier, Protopopii Clujului, Ioan Jeler şi Gheorghe Braica, Protopopii de Gherla şi Dej, Paul Iulian Isip şi Teofil Herineanu, Protopopii Bistriţei, Năsăudului şi Becleanului, Alexandru Vidican, Ioan Dâmbu şi Vicenţiu Doru Zinveliu, Protopopii de Turda şi Huedin, Daniel Cri şan şi Călin Talo ş ş.a., adunaţi în jurul IPS Andrei Andreicuţ, vor reu şi prin munca şi jertfa lor să se pună în slujba progresului moral, ştiinţific şi social, adăugând şi asigurând neamului nostru o viaţă de prestigiu şi de strălucire spirituală.



[1] Ioan Bunea, „Promovarea elitelor”, în revista Renașterea, anul XVIII, nr. 26, Cluj, 30 iunie, 1940, p. 1.

[2] Horia Stanca, Fragmentarium clujean, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1987, p. 8.

[3] Petru Poantă, Clujul interbelic, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013, p. 19.

[4] Ibidem.

[5] Mircea Gelu Buta, Bârgăul lui Tini Pavel, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, p. 10.