'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Dintre oamenii de seamă, care au ilustrat Biserica şi spiritualitatea românească din Ţara Moţilor, la loc de cinste, prin întreaga operă a vieţii sale, este şi scriitorul academician şi preotul Ion Agârbiceanu.

S-a născut în localitatea Cenade, lângă Blaj, la 19 septembrie 1882. Bunicul dinspre tată, Vasile Boariu, de loc din Agârbiciu, sat de lângă Copşa Mică, s-a aşezat cu soţia în Cenade, continuându-şi acolo viaţa de pădurar. Oamenii l-au poreclit “Agârbiceanu” după satul de unde a venit. Fiul său Nicolae, tatăl scriitorului, este înscris în documentele săteşti cu numele de Agârbiceanu şi poartă mai departe îndeletnicirea de “vigil silvic” (pădurar). Căsătorit cu Ana Olariu, al doilea din cei opt copii ai lor, Ion, cu harul cu care Dumnezeu l-a dăruit, înscrie faima numelui “Agârbiceanu” în istoria culturii româneşti.

De la tatăl său, Nicolae, abonat la diverse ziare şi reviste „poporale” ale vremii, scriitorul moşteneşte dragostea pentru frumuseţile naturii, în care vedea puterea Creatorului ei, a lui Dumnezeu, dragostea de carte, în care a găsit o altă lume, aceea a sufletului şi vieţii omeneşti. Mama nu ştia carte, dar ştia o mulţime de rugăciuni. De la ea a deprins darul povestirii.

Şcoala primară o începe în sat, continuând-o la Blaj, unde urmează şi gimnaziul. Atmosfera îl îndreaptă spre preoţie.

Studiile de teologie le-a făcut la Facultatea de Teologie din Budapesta, după care, în anul şcolar 1904-1905, lucrează ca pedagog la internatul liceului de băieţi din Blaj. Primind o bursă, se întoarce în anul 1906 la Budapesta, unde urmează un an Facultatea de Litere: filologie clasica şi istorie. Activitatea literară şi-a început-o încă de pe băncile liceului, prin anii 1899-1900, publicând versuri, poezii religioase, ca după 1906, la editura “Luceafărul” din Budapesta, să-i apară romanele Arhanghelii, Popa Man, Legea trupului, Legea mintii, Stana, Sectarii, Duhul Băilor şi altele, multe.

În 1906, când vine preot în Munţii Apuseni, Ion Agârbiceanu era un tânăr fără prea multă experienţă, întocmai ca viitorul său erou, clericul Vasile Murăşanu.

Preot paroh în parohia Bucium – Şasa, tânărul Agârbiceanu întâlnea dintr-o data oameni întunecaţi şi tăcuţi, cu ochii mistuiţi de cine ştie ce gânduri. Prima reacţie a scriitorului în faţa realităţii din Ţara Moţilor, a fost de uimire. În povestirile Fefeleaga, Luminiţa, Vâlva Băilor şi altele descrie realitatea Apusenilor.

Foamea, condiţia umană degradantă, boala, moartea, lumea asupritorilor, lumea mizeră a băieşilor săraci şi necăjiţi, cu mulţi copii, scriitorul le-a trăit printre cei mulţi şi simpli, devenind un profund cunoscător al vieţii satului, al sufletului omenesc. Opera sa literară, cuprinsă în aproape 100 de volume, redă viaţa ţărănească, a târgoveţilor, a intelectualilor, aşa cum a cunoscut-o ca preot de ţară.

Ion Agârbiceanu a rămas în toate scrierile sale preotul slujitor prin credinţa în Dumnezeu, prin înţelegere şi compasiune pentru oameni, prin dragostea creştină aplecată asupra necazurilor credincioşilor săi, a durerilor omeneşti ale celor pe care i-a păstorit.

O idee de morala creştina stă la baza scrierilor sale.

În 1910, îl găsim preot în comuna Orlat, judeţul Sibiu, unde funcţionează până în 1916.

Ocupa mai multe funcţii: director al ziarului “Patria” din Sibiu (1919), deputat în primul Parlament (1922), inspector cultural (1927), secretar general al Astrei, iar în 1930 este numit protopop al Clujului. În 1919 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A fost premiat de către “Astra” cu premiul “Andrei Mureşan”, iar după Unire, cu Premiul Naţional de proză.

Viaţa, activitatea şi credinţa literară sunt specifice scriitorului Ion Agârbiceanu, înfrăţit cu pământul şi cu poporul său. Îşi exprimă crezul prin cuvintele: ”Aici e locuinţa noastră, vatra vieţii noastre, locul unde suntem puşi să muncim, să luptăm, sa iubim, sa suferim şi să murim”. Povestitorul este menit să transmită urmaşilor săi toată viaţa, cugetarea şi simţirea Ardealului său.

S-a bucurat în viaţă de prietenia şi preţuirea unor mari oameni ai scrisului şi ai culturii românesti. Amintim doar câteva nume: Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Gala Galaction, George Călinescu, Ioan Lupaş, Octavian Goga, care au rămas statornici în aprecierea scrisului său.

În ziua de 28 mai 1963, la venerabila vârstă de 81 de ani, preotul, scriitor şi academicianul Ion Agârbiceanu a trecut la cele veşnice, lăsându-ne nouă şi urmaşilor noştri o bogata moştenire spirituală.

Împreună cu marele om de cultura Lucian Blaga, să zicem în şoaptă de rugpciune: ”Veşnică amintire, Sfinte părinte al Literaturii române!”