--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul August 2014, nr. 8 (292), an XXV (serie nouă)
Theologica
--- pagina: 4

Fecioara Maria – Împărăteasa Cerească

de Valentin Vesa

În cartea Apocalipsei, în capitolul 12, Sfântul Ioan Evanghelistul vorbește despre „o femeie înveşmântată cu soarele şi luna sub picioarele ei şi pe cap cunună din douăsprezece stele” (12,1). Tradiția patristică a Bisericii identifică această „femeie” (Ioan 2, 4; 19,26) cu Maica Domnului. Această interpretare profetică este întărită și de un alt verset biblic, din același capitol, unde se vorbește despre lupta dintre balaurul răutății și seminția „femeii” născătoare a Pruncului Ceresc, care urmează poruncilor lui Hristos: „Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus” (12,17).

Maica Domnului este Împărăteasa Cerului, iar seminția ei, Noul Israel, Poporul cel nou al lui Dumnezeu, Biserica cea vie a lui Hristos. Din acest motiv este și numită „mama creștinilor”, apelativ evidențiat la poalele crucii de pe Golgota, prin așezarea apostolului Ioan și a tuturor celorlalți următori fideli ai Fiului său sub protecția sa. Că este împărăteasa care șade de-a dreapta Împăratului ceresc ne încredințează și unele profeții ale Vechiului Testament. De pildă, în Psalmul 44, 11 citim următoarele: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată”. Iar din Cântarea Mariei, aflăm de unde vine această onoare – de la Rodul nașterii sale: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este Rodul pântecelui tău” (Luca 2, 42). Faptul că devine „năstrapă de aur” și „biserică sfințită”, prin sălășluirea în pântecele său a Fiului lui Dumnezeu, dovedește că i-a „făcut mărire Cel Puternic și Sfânt” și că „o vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48-49).

În împărăția cerească este tronul lui Dumnezeu. Ioan Evanghelistul mai vorbește și de tronurile celor 24 de bătrâni (Apocalipsă 4,4). Dar, pe lângă aceste tronuri, mai există unul de-a dreapta lui Dumnezeu, pentru „Împărăteasa Mamă”. În tradiția iudaică exista o funcție extrem de importantă, a „împărătesei mame” (ghebirah), care își avea tronul de-a dreapta suveranului, fiul său (III Regi 15,13; IV Regi 10,13; Ieremia 13,18). Rolul său consta în mijlocirea pentru popor în fața suveranului. Nu pentru că împăratul ar fi fost inabordabil, ci pentru că apropierea și îndrăzneala pe care aceasta o avea către acesta era mare. În Cartea a III-a Regilor se vorbește de un tron al mamei Împăratului, de-a dreapta lui: „Deci, a intrat Batşeba la regele Solomon, ca să-i vorbească pentru Adonia. Regele s-a sculat înaintea ei, i s-a închinat şi s-a aşezat pe tronul lui. Şi s-a pus şi pentru mama regelui un tron; şi ea a stat de-a dreapta lui. Şi a zis: Am să-ți fac o mică rugăminte, să nu mi-o treci cu vederea! A zis regele: Cere, mama mea!” (III Regi 2, 19-20).Cu această tradiție erau familiari și ucenicii Domnului și toți cei dimprejurul său. De aceea îi și atribuie Maicii Domnului acest rol (Ioan 2, 3), considerând-o Maica Împăratului dumnezeiesc, Împărăteasă cerească, și, în consecință, mijlocitoarea tuturor.

Fecioara Maria, „Maica Cerului și nădejdea poporului”, este mijlocitoare între Hristos și oameni. Dar este și avocatul umanității întregi, pe pământ și în cer. Acest lucru este sugerat de Sfântul Grigorie Palama atunci când zice: „Stând între Dumnezeu și neamul omenesc, pe Dumnezeu L-a făcut fiu al omului, iar pe oameni i-a făcut fii ai lui Dumnezeu. Căci numai ea s-a arătat deasupra oricărei firi Mamă a lui Dumnezeu din fire și, prin nespusa naștere a devenit Împărăteasă a întregii făpturi din lume și de dincolo de lume, căci prin Cel făcut din Ea s-au făcut toate…”[1]

În alt loc, același Părinte al Bisericii, intuind solidaritatea Maicii Domnului cu neamul omenesc comun cu ea, subliniază rolul său de avocat și mijlocitor pentru vindecarea și mântuirea tuturor: „Făcându-i-se milă de neamul omenesc comun cu ea și sârguindu-se să găsească un leac care să contracareze o atât de mare suferință, a hotărât să se întoarcă cu toată mintea spre Dumnezeu și, luând asupra ei solia pentru noi, să-L silească pe Cel cu neputință de silit și să-L tragă spre noi mai repede, ca Acesta să depărteze din mijloc blestemul, să oprească focul care arde sufletele și să-i facă mai slabi pe potrivnici, și să dea în schimb binecuvântarea, să facă să strălucească lumina nepătrunsă și să lege cu Sine Însuși făptura, vindecându-i neputința”[2].

Același lucru este sugerat și de imnografia Bisericii la praznicul Adormirii sale. Poporul lui Dumnezeu, văzând slava care înconjoară trupul Fecioarei, strigă cu uimire: „Cu ce buze vom ferici pe Născătoarea de Dumnezeu? Pe cea mai sfântă decât Heruvimii și decât toți îngerii; pe scaunul Împăratului cel neclintit; pe casa în care a locuit Cel Preaînalt; pe mântuirea lumii și dumnezeiasca sfințenie”[3]. Sau, în Slava de la Vecernia Mare, Fecioara Maria este aclamată de către puterile cerești și Stăpânul lor drept fiică a lui Dumnezeu, Maică a Luminii și Împărăteasă a tuturor: „Iată, Împărăteasa tuturor, dumnezeiasca Fiică, a venit. Ridicați porțile și în chip frumos primiți pe aceasta, pe Maica Luminii celei pururea fiitoare. Căci printr-însa s-a făcut mântuire la tot neamul omenesc”. Și, în consecință, toți îi cer mijlocirea către Împăratul Ceresc: „ca cea care pururea cu purtătorul de viață Împărat și Cel născut al tău viețuind, roagă-te neîncetat să păzească și să mântuiască de toată asuprirea cea potrivnică pe poporul tău cel nou. Că pe tine folositoare te-am câștigat”[4].

În concluzie, Fecioara Maria este „Maica Cerului și nădejdea poporului”. Căci, păcătoşi fiind, de multe ori, neîndrăznind să ne adresăm direct Împăratului Hristos, ne adresăm Maicii sale, „Împărăteasa cerească”, nădăjduind în solirile sale și cunoscând trecerea pe care o are în fața Stăpânului. Căci ea este „ grabnic ajutătoare”, „rugătoare caldă și zid nesurpat”. Și de aceea „nimeni din cei ce aleargă la ea nu iese ruşinat", așa cum cântăm în slujba Paraclisului. Cu această credință o rugăm pe Împărăteasa Maică, ca în fața Împăratului Ceresc, „să înalțe fruntea creștinilor și să izbăvească sufletele tuturor”[5].



[1] „Omilia 53”, în Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Sibiu, Deisis, 2008, p. 329.

[2] Omilia 53, p. 355.

[3] Mineiul pe August, București, EIBMBOR, 2003, p. 175.

[4] Mineiul pe August, p. 177.

[5] Mineiul pe August, p. 181.