'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

În presa anilor 1931-1932, s-a purtat o discuţie polemică cu privire la tinerele care doresc să urmeze Teologia. Pentru început, Profesorul Teodor M. Popescu[1], de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, publica în revista studenţilor teologi „Raze de lumină” un articol despre studentele la Teologie, pe care le cataloga „pline de optimism şi cât se poate de simpatice”. Acesta constată că multe tinere şi-au luat ca obiect secundar sau chiar unic de studiu Teologia, fără a avea nicio perspectivă sigură de a-şi putea valorifica diploma obţinută.

Distinsul profesor o numeşte „inflaţia intelectuală” şi o consideră un „semn al vremii”, încercând să convingă cititorul că nu socoteli de ordin material le-au atras pe studente la aceste studii foarte grele şi neobişnuite.

Discuţia a fost reluată în revista „Familia de mâine”, unde, sub semnătura Sandei I. Mateiu, apare următorul comentariu: „Am luptat şi am afirmat prin faptă, adică punându-mă pe lucru, convingerea mea neclintită că femeia are dreptul, consfinţit de martirele creştinismului, care sunt zugrăvite pe zidurile bisericilor noastre alături de ceilalţi sfinţi, şi că e bogat înzestrată de Dumnezeu, prin firea şi sensibilitatea ei sublimă, ca să slujească Evangheliei. Nu am nevoie să mă duc la alte biserici şi să spun că trei sferturi din cei ce se ostenesc pe ogorul creştin sunt femei, misionare la protestanţi, călugăriţe la catolici.

Privesc pe mamele din trecutul nostru, care au lăsat o dâră luminoasă prin jertfa lor neştiută decât de copiii lor, ce au dus ca singur patrimoniu de credinţă, mai târziu, în viaţă, scânteia ce le-a dat-o ele, în pruncie... Femeia română, bine pregătită, va fi un element admirabil în renaşterea religioasă, care clocoteşte la noi, pretutindeni, de câţiva ani şi care va izbucni odată, poate mai înainte ca noi, cei de azi, să închidem ochii. Mă întreb însă dacă această pregătire se poate căpăta la Facultatea de Teologie. Evident că nu! Facultatea de Teologie este o instituţie eminamente ştiinţifică. Lucrul poate părea curios celor care cred că viitorii preoţi învaţă numai ritualul şi cântările bisericeşti. Nu ştiu mulţi că studiile teologice, cu ebraică, greacă, teologia morală, exegeză ş.a., sunt cele mai abstracte, minuţioase şi complicate studii. Dacă un preot este bine să fie un savant, se poate discuta. Părerea mea umilă este că nu la noi.

Creştinii noştri sunt aşa de puţin înaintaţi în cultură biblică, aşa de puţin evoluaţi din punct de vedere spiritual, încât o predică savantă trece, mai mult sau mai puţin, peste capul lor. De aceea, preotul, deşi porneşte la drum cu un frumos bagaj intelectual, în fond, în practica zilei, aproape trebuie să facă abstracţie de ceea ce a învăţat, pentru a vorbi mai mult de ceea ce simte. Şi, dacă nenorocirea vrea ca el să nu simtă nimic sau nu mult, biserica lui va fi rece şi va rămâne goală. De aceea, eu cred că o lacună şi a Facultăţilor de Teologie este că se dezvoltă prea mult mintea, neglijându-se inima viitorilor păstori sufleteşti. Sau poate acesta să fie un gând greşit al meu, de femeie...

În orice caz, fetele care vor să se pregătească pentru o muncă închinată lui Hristos, puţin vor avea de câştigat din studii prea înaintate teologice. În schimb, ar trebui pregătite în mod practic, deoarece ele niciodată nu vor fi chemate să ajute la slujbe de ritual, decât în rare cazuri, dacă se vor călugări, dar vor putea fi mâna care să îngrijească bolnavii, ca misionare-infirmiere; glasul care să întărească şi să învioreze, ca misionare-propovăduitoare; educatoarele de mâine, ca misionare, pedagoge şi profesoare. Şi sublima, eterna, dumnezeiasca făuritoare de suflete, ca misionara-mamă... Nouă nu ne trebuie o carieră nouă pentru femei, ci femei cu o chemare nouă. Şi poate că institutul ce le va forma va lua fiinţă mai curând decât credem...”^[2]. Un vis împlinit după anul 1989, odată cu reînfiinţarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, când pe lângă Secţia de Teologie pastorală, în programă au apărut specialităţi graţie cărora tinerele pot să se afirme în domenii precum Teologie didactică, Teologie-Asistenţă socială şi Artă sacră (creaţie, restaurare).

---

[1] Teodor M. Popescu (1893-1973), teolog, profesor universitar, traducător, scriitor şi ziarist. În calitate de profesor suplinitor, a predat Istoria Bisericească la Facultatea de Teologie din Chişinău, afiliată Universităţii din Iaşi (1926-1927). Ulterior, a activat la Bucureşti ca profesor de Bizantinologie, Patrologie (1927-1959), Istoria Bisericii Române (1947-1948) şi Istoria bisericească universală. Este coautor al manualului de Istorie bisericească universală în două volume, apărut în anul 1956. A tradus Noul Testament alături de arhiereul Irineu Mihălcescu, publicat în ediţiile din anii 1937 şi 1942.

[2] Sanda I. Mateiu, „Studentele în teologie”, în Rev. Renaşterea, anul XV, nr. 9, Cluj, 28 februarie 1937, pp. 1-2, material preluat din Revista „Familia de mâine”, nr. 2/1931.