--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul August 2014, nr. 8 (292), an XXV (serie nouă)
Arta Sacra
--- pagina: 5

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Praznic şi iconografie

de Marcel Muntean
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Biserica Ortodoxă aduce cinstire Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, prăznuindu-l de şase ori în decursul anului: Zămislirea (23 septembrie), Naşterea (24 iunie), Soborul (7 ianuarie), Tăierea capului (29 august), Prima şi a Doua aflare a capului său (24 februarie), precum si a Treia aflare a sfântului său cap (25 mai).

La sfârşitul verii se serbează momentul tragic al tăierii capului său, eveniment descris în Sfânta Scriptură de către Evangheliştii Matei (14, 3-12), Marcu (6, 17-29) şi Luca (3, 19-20). Aceasta a devenit o sărbătoare cu bază biblică fiind comună calendarului ortodox şi celui romano - catolic. La origini era probabil o aniversare - proprie cultului local palestinian; se celebra târnosirea unei biserici din Sevasta ori Augusta (Samaria), locul unde după mărturia lui Eusebiu şi Fericitul Ieronim, se aflau mormintele Sfinţilor Prooroci: Ioan Botezătorul, Elisei, Avdie. Ea este consemnată încă din veacul al IV-lea, când o altă tradiţie o pune în legătură cu sfinţirea unei biserici din Alexandria. Fericitul Augustin ne-a lăsat două predici dedicate acestei sărbători. Ea se celebrează cu post, în orice zi a săptămânii ar cădea[1].

Regele Irod de sărbătorirea zilei sale de naştere a dat un ospăţ, moment când Salomeea a dansat, emoţionându-l pe Irod şi pe comeseni; în aceste condiţii suveranul i-a promis avere şi tot ce îşi va dori. Tocmai în acele zile Ioan se afla întemniţat în castelul de la Maherus (Mt. 14, 3-4, Mc. 6, 17-18, Lc. 3, 19-20).

Sfântul îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, cea care era soţia fratelui său. De aceea, Irodiada îi purta duşmănie Profetului. Astfel, în ura ei de moarte, Irodiada a îndrumat-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor, precum şi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului, drept răsplată.

Regele întristat, căci îl considera pe Ioan bărbat drept şi sfânt pe care îl ocrotea a poruncit să i se taie capul, nemaiputând să se abată de la făgăduiala dată (Mt. 14, 8-12, Mc. 6, 25, 28).

Istoria capului Sfântului este memorabilă: este pierdut de trei ori şi tot de atâtea este aflat.

Tema sacrificiului se poate explica în două compoziţii: Tăierea capului şi Sfântul Ioan cu capul său într-o tipsie.

Tema martiriului este narată în Erminie. Călugărul athonit face apel la momentul festiv şi la prezenţa mai multor secvenţe în aceiaşi scenă iconică: dansul Salomeii, dialogul plastic dintre mamă şi fiică ce susţine capul sfântului, temniţa cu fereastra străjuită cu zăbrele, silueta lui Ioan Botezătorul, zăcând pe pământ cu capul tăiat, călăul, dând pe tipsie capul sfântului şi apostolii Andrei şi Ioan, îngropând trupul Înaintemergătorului[2].

Silueta sa este prefigurată în mai multe ipostaze, în picioare, bust, şi în compoziţii tematice: Botezul Domnului, Pogorârea la iad, Deisis, Judecata de Apoi, Naşterea sa, Tăierea capului său, etc.

Din Evanghelia după Marcu (1, 6) aflăm câte ceva amănunte despre înfăţişarea Sfântului Ioan Botezătorul. El era înveşmântat într-o hlamidă din păr de cămilă, fiind încins la mijloc cu o cingătoare de piele. Tunica sau imationul îi era de culoarea verde, culoarea măslinei care lasă să se vadă un braţ gol până la umăr şi amândouă picioarele de la genunchi în jos.Hrana o constituiau lăcustele şi mierea sălbatică.

Referindu-se, de asemenea la vestimentaţia lui, Dionisie din Furna în Erminie, aminteşte…poartă pe dedesupt veşmânt miţos, iar deasupra imation ocru deschis sau verde.[3]

În iconografie apare ca un personaj înalt, foarte slab, cu braţele şi picioarele foarte subţiri, cu capul descoperit, cu părul lung, revărsat în smocuri pe spate şi peste umeri. Detaliile feţei exprimă credinţa puternică, un caracter dârz şi multă smerenie.

Sfântul Ioan Botezătorul este pictat în anumite icoane cu aripi. Acest fapt se datorează identificării sale cu profeţia Sfântului Evanghelist Matei (11, 10-11), idee prefigurată şi la Profeţii Maleahi (3, 1) şi Isaia (40, 3) Iată, Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta. Adevărat grăiesc vouă: nu s-a ridicat între cei născuţi din femei mai mare decât Ioan Botezătorul.

Icoanele greceşti ni-l înfăţişează, stând în picioare între două creste pietroase, având faţa şi trupul întoarse spre dreapta, către Hristos. Mântuitorul este zugrăvit în colţul din stânga, sus al icoanei, ieşind din ceruri şi binecuvântându-l. Mâna dreaptă, Sfântului Ioan Botezătorul o are sugerată în gest de binecuvântare, iar cu stânga susţine un filacter desfăşurat şi o cruce lungă, zveltă. Pe acest sfetoc se pot citi următoarele: Iată, Fiule al lui Dumnezeu, ce pătimesc cei ce vădesc oamenilor păcatele lor, celor ce nu-şi recunosc greşeala. Iată capul meu: Irod l-a tăiat.

În partea din stânga, jos se vede din nou, capul Sfântului Ioan pe o tipsie; iar în spatele lui se reliefează o secure, la rădăcina unui trunchi de copac. Faptul că i s-a tăiat capul din porunca lui Irod tetrarhul şi a fost adus pe o tipsie se regăseşte în acest amănunt.

Celălalt detaliu biblic, securea de la trunchiul copacului se regăseşte ilustrat de asemenea, elapare în cuvântul său, în vreme ce propovăduia în pustia Iudeii:

Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc (Mt. 3, 10).

Cea mai veche icoană recunoscută a Sfântului Ioan Înaintemergătorul cu aripi, se află în Serbia, la Areljie, datând de la sfârşitul secolului al XIII-lea. O alta icoană realizată în aceiaşi tipologie se găseşte un secol mai târziu, ea este o miniatură dintr-o Psaltire sârbească şi se păstrează la München[4]. Acest tip de reprezentare şi-a găsit forma definitivă într-o frescă din Paraclisul din Zoodichos Pighi din cetatea peloponeziana Geraki; datează din anul1431. Tipologia iconografică de reprezentare s-a păstrat de-a lungul întregii perioade de dominaţie otomană în Grecia, continuând să fie şi azi în actualitate.

Icoana Botezătorului se zugrăveşte între icoanele mari împărăteşti, în partea stângă, ciclul vieţii sale se pictează în pronaos, atunci când biserica îi poartă hramul sau spre apus, sus pe arcul de trecere ori pe una din bolţile din pronaos.

Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială dumnezeiască a fost, ca şi celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut uciderea fără de lege; că nu legea lui Dumnezeu, nici viaţa cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare şi vremelnică.

(Condac, glasul al V-lea).



[1] Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală cu noţiuni de artă bisericească, Ed. IBMBOR., Bucureşti, 1985, pp. 279, 280.

[2] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, Bucureşti, 2000, p. 170.

[3] Ibidem, p. 298.

[4] Leonid Uspensky Valdimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, Bucureşti, 2003, p. 128.


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>