--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul August 2014, nr. 8 (292), an XXV (serie nouă)
Cronica
--- pagina: 6, 8

Denii Eminesciene pentru fraţi înstrăinaţi

de Pr. Ioan Morar

Deniile Eminescieneediţia XX reprezintă încununarea unei acţiuni pornită din iniţiativa doamnei profesor Areta Moşu, preşedinta Despărţământului Mihail Kogălniceanu Iaşi şi vicepreşedinte al Astrei centrale Sibiu, iniţiativă care, asemenea unui corn ştefanian, avea să răscolească toată suflarea românească, aflată în amorţeala vremilor ostile, la viaţă întru Eminescu.

Adică s-a încercat, cu nădejdi convingătoare, dinamizarea unui filon hotărâtor, cel al limbii materne, care să trezească conştiinţa de neam a românilor aflaţi în interiorul ţării sau în preajma ei, pentru salvarea valorilor care constituie coloanele dăinuirii noastre: limba, credinţa şi datina.

Aşa s-a pornit din capitala Moldovei înspre toate zările unde se mai vorbeşte şi simte româneşte, cu flori, cu cântece şi jocuri, cu comunicări ştiinţifice, cu slujbe de pomenire. Adică cu tot bagaju’ necesar unei întreprinderi de anvergură cu sorţi de izbândă. Reprezentanţi ai Astrei din diferite despărţăminte, oameni de ştiinţă, ansambluri folclorice, artişti, preoţi şi dascăli au fost puşi în mişcare de către acest comandant, mai mult suflet decât trup, şi duşi în adevărate expediţii de testare a pulsului românismului şi a nevoilor fraţilor aflaţi în dificultate existenţială.

Aşa a devenit Iaşul o rampă de lansare a Asociaţiunii (Transilvane) pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, adică a acelui astru ivit pe cerul înnorat, a cărui lucire pătrunzând şi-n colţuri de bordei, avea să deştepte pe români, cum atât de frumos se rosteşte Imnul Asociaţiunii.

Şirul programelor celor douăzeci de ediţii şi a atâtor alte programe adiacente au fost susţinute moral şi material de către multe instituţii şi persoane private, numele lor regăsindu-se în documentele Despărţământului Mihail Kogălniceanu Iaşi şi în numerele publicaţiei Revista română, fondată de Alexandru Odobescu în 1861 şi editată de acest despărţământ.

La buna desfăşurare a acestor acţiuni au colaborat o seamă de instituţii de cultură şi de artă cu prestigiu de rezonanţă naţională şi internaţională, de la Academia Română la centre universitare, biblioteci, asociaţiuni ale tineretului, şcoli de toate gradele, primării, centre raionale etc.

Amploarea manifestărilor a cuprins pe românii din întreaga Republică Moldova, Basarabia de la Ismail şi Cahul spre Cetatea Albă până la Soroca, tot spaţiul dintre Prut şi Nistru, apoi de la Odesa la Cernăuţi. Nu au fost uitaţi nici fraţii năpăstuiţi din Timocul sârbesc şi din cel bulgăresc sau din Ungaria. Pe lângă darurile culturale, artistice şi spirituale li s-au oferit şi daruri materiale, clopote, veşminte şi îndeosebi cărţi. Foarte multe cărţi, pentru că de acestea duc lipsă. S-au săvârşit parastase la diferite personalităţi, la eroi căzuţi pe diferite fronturi, s-au dezvelit plăci comemorative, s-au inaugurat busturi. Desigur că eroul principal a fost Eminescu în calitate de catalizator al limbii pe care românii de pretutindeni se străduiesc să nu o piardă.

Ediţia care încununează şirul acestor manifestări a debutat în acest an la Iaşi cu o slujbă de pomenire pentru Geniul poeziei româneşti la Biserica Sfânta Parascheva unde am avut cinstea să deschid şirul comunicărilor cu un bucheţel de Miniaturi de suflet pentru Eminescu, lucrările continuând în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu, apoi cu depunere de flori la statuia din apropiere şi la bustul de lângă vestitul tei din parcul Copou, aflat în plină efervescenţă. Ziua următoare s-a trecut Prutul pe la Ungheni, oraş în care a avut loc o primă manifestare transfrontalieră, cu depunere de flori la bustul poetului şi cu un grandios spectacol oferit de ambele părţi, adică de oaspeţi şi de gazde.

În drum spre Orhei nu poate fi ocolită celebra Mânăstire Căpriana de care se leagă frumoasa poveste a episcopului bistriţean Gavril Bodoni care îşi are mormântul sub streaşina bisericii vechi. Întreg complexul Căpriana a trecut printr-o dramatică încercare, când vrăjmaşii lui Dumnezeu l-au transformat în depozit de îngrăşăminte chimice, apoi în adăpost pentru alienaţi mintal şi în... paragină. Acum este refăcut în chip strălucit, numai că ţine de Patriarhia Moscovei. Artistul şi dacălul Tudor Ungureanu, dând dovadă de mult curaj şi dragoste faţă de valorile româneşti, completează copios şi obiectiv informaţiile sumare oferite de către un călugăr şovăielnic. Cu aceeaşi dezinvoltură ne oferă apoi, într-o pădure din apropiere, o agapă şi un recital de muzică vocală şi instrumentală.

Periplul Deniilor Eminesciene continuă pe drumul spre Orhei, unde ziua următoare va atinge culmea manifestărilor.

Fiind Duminică, după Sfânta Liturghie, săvârşită puţin mai devreme la o biserică aflată în construcţie, s-a organizat o paradă pe distanţă de câţiva kilometri, cu pancarte şi flori, cu fanfara interpretând cântece pe versuri eminesciene, până la Gimnaziul Mihai Eminescu unde a avut loc dezvelirea bustului poetului, binecuvântarea lui de către un sobor de preoţi din dreapta şi din stânga Prutului, spectacol de cântec şi poezie, răscolitor de conştiinţe. Bustul, operă a sculptorului ieşean Mircea Ştefănescu, redă un Eminescu tânăr şi increzător în viaţă, numai potrivit pentru tinerii care învaţă la şcoala pe care el o va ocroti de acum înainte.

Un grup de elevi din Cahul, componenţi ai Ansamblului Mărunţica încântă publicul cu Ciuleandra şi cu o suită moldovenească care zguduie scena.

Într-un amurg fermecător, o vizită în Orheiul Vechi unde un miracol al Naturii, un curs bizar al unui rîu printre nişte dealuri calcaroase, a dat naştere unui canion pe spinarea căruia se află o bisericuţă săpată în piatră în care se intră coborând pe un tunel cu aproximativ 15-20 de trepte, iar ceva mai în sus o biserică nouă, susţinute de o parte şi de alta de stâncă cu povârnişuri ameţitoare pe care alpiniştii îşi exersează aventura de căţărare. La întoarcerea în Orheiul Nou o scurtă vizită la Mânăstirea Curchi, o altă podoabă de arhitectură şi spiritualitate refăcută în ultimii ani, cu care s-ar putea mândri Patriarhia Română.

Zilele se scurg pe neobservate şi utima noapte petrecută în mijloc de codru, într-un complex situat la vreo 15 km de centru, aparţinător oarecând cadrelor de partid, stârneşte nostalgii eminesciene.

Drumul spre Chişinău ne îngăduie o descindere prin Regatul Vinului, unde în măruntaiele unui deal calcaros, pe distanţă de câţiva zeci de kilometri se află cramele din care întreaga Uniune Sovietică îşi potolea odinioară setea, după cum tot acea zonă de pe malul drept al Nistrului asigura necesarul de legume şi fructe, evident ecologice şi la preţuri simbolice. Trecând prin raionul Criuleni spre Vadul lui Ştefan până pe malul Nistrului la Podul Dubăsari ne mai întâmpină încă destule surprize. Un popas în localitatea Oniţcani, satul cu 100 de izvoare, de unde au descins spre România părinţii doamnei Areta Moşu, şi altul în comuna Boşcana, unde Primăria a organizat o impresionantă întâlnire în cadrul căreia a avut loc lansarea cărţii lui Corneliu Filip, Mărturii de la românii din jurul României (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova), şi unde ne-a fost dat să cunoaştem pe unul dintre eroii cărţii, domnul Ştefan Bulhac, în vârstă de 92 de ani, veteran de război, căruia i s-a acordat titlul de Cetăţean de onoare al comunei. După cum afirma tânărul şi inimosul primar, dacă nu trecea Astra pe acolo nu se ştia de eroul lor, pentru că în modestia sa a ţinut în taină prăpăstioasele drumuri ale Siberiei. De reţinut o curajoasă acţiune a primarului, aflat la primul său mandat: schimbarea denumirii străzilor în strada Unirii, a Tricolorului, a clasicilor români etc. şi o altă iniţiativă meritorie a domnului Cazacu care în casa părintească a pus bazele unui Muzeu al ţăranului român.

Se vede că Deniilor Eminesciene nu le-a fost zadarnic traseul celor douăzeci de ediţii, ci au dovedit că steaua care încet pe cer se suie poate oricând luci vederii noastre.