'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Pregătirea aperceptivă[1]

Atunci când vorbim despre norme, legi, porunci, fie ele generate de autoritatea religioasă sau civilă, tendinţa este de a le pune în raport direct cu libertatea. De ce cu libertatea? Pentru că fiinţa noastră vibrează la acest dar şi pentru că una din cele mai mari frici ale omului este pierderea libertăţii. În catehezele din Postul Sfintelor Patimi am atins problema robiei păcatului şi a eliberării din aceasta prin Taina Sfântului Botez. Însă nu am detaliat modul cum ne păstrăm liberi faţă de păcat şi nici cum Dumnezeu ne ajută în acest efort.

Anunţarea temei

În această cateheză inaugurală vă invit să ne concentrăm asupra a două noţiuni lege şi libertate, a raportului dintre lege şi libertate. După ce ne vom lămuri asupra acestor probleme vom putea face un pas mai departe. Vom deschide cartea Ieşirii, capitolul 20, şi vom reflecta asupra celor Zece Porunci date de Dumnezeu lui Mosie pe muntele Sinai. În fapt, Decalogul constituie tema celor 12 cateheze din Postul Adormirii Maicii Domnului 2014.

Tratarea

Ce este legea, porunca, norma?

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române este definită astfel: „Regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă”; „dispoziţie dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate şi care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre”.

Şi numai rezumându-ne la aceste definiţii ne-am putem explica repulsia, sentimentul de respingere pe care-l trăim atunci când vine vorba de legi, reguli sau porunci. Pe de o parte păstrăm în gena noastră reziduurile abuzurilor istoriei, a regimurilor politice, dar pe de altă parte, rezonăm şi cu frica provocată de robia adusă de neascultare, robia păcatului, iar aceasta este cel mai important. Deci, chiar dacă din perspectivă umană, laică, se poate argumenta că legile pot îngrădi libertatea, rămâne de văzut cum putem să ne raportăm din perspectivă religioasă. Pe parcusul istoriei legile, care reglementau raporturile sociale, emise de autorităţile de stat, s-au schimbat mult. Regimurile dicatoriale au îngrădit libertatea de exprimare, ceea ce a însemnat implicit un atac la libertatea propriu-zisă. Dar legile Bunului Dumnezeu n-au făcut nicioadată asta. Și atunci, totuşi, cum putem explica rezistenţa la poruncă? Un prim răspuns constă în faptul că nu înţelegem porunca în sensul ei cel mai profund. Iar acest răspuns impune lămuriri pe care vom încerca să le dăm mai jos.

În desfăşurarea biblică cunoaştem, într-o prezentare nepretenţioasă, trei grupuri de legi: legea premozaică, legea mozaică şi legea iubirii.

Legea premozaică a fost dată de Dumnezeu lui Noe şi, mai târziu lui Avraam (Fc.9; 17) . Aceasta presupunea anumite interdicţii date poporului evreu respectiv o întărire a legământului lui Dumnezeu cu poporul său, simbolizat prin tăierea împrejur. Detaliile le putem găsi în cartea Facerii.

Legea mozaică se defineşte în primul rând prin prescripţiile date pe muntele Sinai, cunoscute de noi ca cele 10 porunci, dar şi prin alte legi cu statut temporar, care reglementau anumite rânduieli sociale şi politice.

Legea iubirii, legea care le cuprinde pe toate, care este desăvârşită, este dată de Iisus Hristos şi exemplificată prin propria Întrupare, Jertfă şi Înălţare, ca o împlinire a toate.

Acum că le-am prezentat succint, să ne întoarcem puţin înspre definirea libertăţii. Ce este libertatea? Acelaşi DEX ne spune foarte simplu că „libertatea este posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau putinţă”. Or această definiţie poate fi interpretată în fel şi chip întrucât este golită de sensul moral-creştin. Ce poate însemna „posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau putinţă”? În baza acesteia unii ar putea spune că pot să facă ce doresc, prin urmare pot exagera în toate. Acest lucru ar însemna că la fel de liberi sunt virutoşii ca păcătoşii, şi viceversa. Ar putea fi liberi faţă de cele bune cum şi faţă de cele rele. Or, după cum vom vedea, adevărata libertate este doar în raport cu răul. Nu poţi liber în raport cu binele, este tautologic. Binele este mărturisirea plenară a libertăţii.

Dacă legea omenească este temporară, cea divină este veşnică, dacă cea politică este mundană, dată în vederea reglementării vieţii cetăţii, cea dumnezeiască este într-o perspectivă eshatologică, oferită în beneficiul omului, spre mântuire. Sf.Ap.Pavel în 2 Cor. 3, 17, ne spune „Unde este Duhul Domnului acolo este libertatea”. Înţelegând acest verset vom înţelege ce este libertatea.

Am observat că Dumnezeu pe parcursul revelaţiei, o revelaţie graduală, a dat omenirii mai multe legi. Întrebarea pe care am putea-o ridica este la ce foloseau şi folosesc aceste legi?

În chip firesc, raportându-ne la normele civile, ne putem răspunde că legea e necesară pentru buna desfăşurare a vieţii civice. Aceste legi ne pot mai mult sau mai puţin îngrădi libertatea. Dar cum rămâne cu poruncile dumnezeieşti? Un teolog grec spunea că „poruncile lui Dumnezeu cultivă virtuţile şi îl îndreaptă pe credincios spre sfinţenie” (G.Mantzaridis, 2006). Aceste cuvinte ne ajută să facem un pas în plus înspre înţelegerea legii şi a raportului acesteia cu libertatea.

Vă invit acum să facem o legătură între versetul din 2 Cor.3, 17, ceea ce spunea Mantzaridis şi un alt verset din 1 Cor.6,12, „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva”. În Duhul Domnului este libertatea. Adică acolo unde este harul, sfinţenia este libertatea. Chiar dacă omului îi sunt îngăduite toate, pentru că este liber, nu toate îi sunt de folos. În această situaţie ne întrebăm simplu. Dacă poruncile îl îndreaptă pe om spre sfinţenie, spre libertatea absolută, nerespectarea lor înspre ce îl îndreaptă?

Poate sunt printre noi credincioşi care respectă toate poruncile şi nu simt nici harul sfinţitor şi nici duhul păcii. Oare care să fie cauza?

Sfântul Maxim Mărturisitorul împarte pe cei care respectă poruncile dumnezeieşti în trei categorii: robii, năimiţii şi liberii. Vom prezenta fiecare categorie pentru a ne putea identifica şi pentru a putea, în cazul în care nu suntem în cea potrivită, să o schimbăm.

Robii sunt creştinii care împlinesc poruncile din frică, nu din convingere. „Dar lucrul de care trebuie să se teamă omul nu este pedeapsa ci lipsa comuniunii cu Dumnezeu”. Năimiţii, simbriaşii respectă poruncile doar pentru a obţine un beneficiu.„Năimiţii ca şi robii, se mişcă la nivelul legii şi nu simt libertatea harului”. Liberii sunt cei care ţin poruncile din dragoste pentru virtute, pentru Dumnezeu şi nu de frică sau din interes personal. Iată foarte pe scurt ce categorii de oameni avem când vine vorba de respectarea poruncilor.

Trebuie să ştim, totuşi, că libertatea interioară nu coincide întotdeauna cu cea exterioară. Viaţa martirilor ne este un exemplu în acest sens. Ei au dobândit libertatea duhului renunţând la cea a trupului, au murit dar au fost vii. Acest lucru nu s-a întâmplat în schimb cu cei care s-au lepădat de credinţă şi neam, trădând cu scopul de a fi liberi.

Ne vom opri aici cu prezentarea celor două noţiuni. În această cateheză nu am avut pretenţia de a da noi definiţii poruncii şi libertăţii ci de a oferi câteva indicaţii vizavi de acestea. Mai degrabă ne-am dorit să înţelegem din context ce sunt cele două şi la ce folosesc ele.

RECAPITULARE

Ar fi potrivit să reţinem că porunca dumnezeiască spre deosebire de unele legi civile nu îngrădeşte libertatea omului ci o oferă. Apoi să percepem libertatea ca pe ceva dependent de har, or „Unde este Duhul Domnului acolo este libertate”, iar raportul dintre poruncă şi libertatea adevărată este unul direct, respectăm porunca sunt liberi, suntem liberi dacă respectăm legea dumnezeiască. Porunca nu se impune, ci se propune.

ASOCIERE

Poruncile dumnezeieşti pot fi asociate într-o oarecare măsură cu legile fizice. Aceasta mai ales la nivelul rostului lor şi a necesităţii respectării lor. De exemplu, oricât am încerca să ţinem un obiect suspendat în aer, fără a-l susţine de ceva, el nu se poate să rămână acolo întrucât legea gravitaţiei nu-i permite. Dacă mărul va fi aruncat de la etaj, în mod firesc el va ajunge jos. Orice încercare de a încălca această lege se soldează cu un eşec. Exemplele pot continua.

ACTUALIZAREA

Pentru omul de astăzi este importantă înţelegerea corectă a poruncii. Normele dumnezeişti ne invită la o separare de lume. Or, această separare de lume este percepută în mentalitatea consumistă ca o rupere de lume şi o condamnare a lumii ca ceva rău. NU este aşa! „Ținerea poruncilor dumnezeieşti are un caracter pozitiv şi constructiv. Nu urmăreşte negarea sau desconsiderarea vieţii cotidiene, ci dimpotrivă, afirmarea şi valorificarea ei reală. Toate câte Dumnezeu le porunceşte omului sunt „viaţă şi aducătoare ale vieţii veşnice”. Sunt puterea care înnoieşte şi dă sens vieţii cotidiene” (G.Matzaridis, 2006). Pe de altă parte „eliberarea de lume nu înseamnă părăsire a lumii, ci regăsirea relaţiilor corecte cu ea. Lumea nu este dispreţuită, ci reconsiderată pe locul ce i se cuvine. Ținând poruncile, creştinul se eliberează de lume”.

„Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi toată rămăşiţa răutăţii, primiţi cu dulceaţă Cuvântul sădit în voi, cel ce poate să vă mântuiască sufletele. Fiţi dar împlinitori ai Cuvântului, şi nu numai ascultători ai lui – amăgindu-vă pe voi înşivă. Că dacă cineva este ascultător al Cuvântului fără a-i fi şi împlinitor, el seamănă cu omul care-şi priveşte'n oglindă faţa sa firească: s-a privit şi s'a dus şi'ndată a uitat cum era; dar cel ce se uită cu luare-aminte într'o lege desăvârşită, aceea a libertăţii, şi a rămas în ea, fiind el nu un ascultător care uită, ci un împlinitor care face, acela fericit va fi în faptele sale (Iac.1, 21-25).

Această cateheză a avut doar un rol introductiv în noţiunile de poruncă şi lege. În întâlnirile viitoare obiectivul nostru va fi acela de a înţelege cât mai bine cele 10 porunci. Mâine, vom insista pe contextul în care Decalogul a fost dat lui Moise şi pe relaţia acestor porunci cu viaţa creştinului dirijată după regulile Noului Testament. Amin!

---

[1] Prima cateheză va avea enumerate momentele unei cateheze, în timp ce toate celelalte nu vor mai fi întrerupte de această precizare tehnică, ea subînţelegându-se din context.

*Aceste cateheze au un caracter pur orientativ şi reprezintă perspectiva autorului asupra Decalogului. Dacă nu vor răspunde nevoilor din parohiile în care programul catehetic se va desfăşura, preotul are libertatea de a scrie el cateheza potrivită şi specifică comunităţii pe care o păstoreşte.