--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul August 2014, nr. 8 (292), an XXV (serie nouă)
Recenzie
--- pagina: 10

Chipul Mitropolitului Bartolomeu

de Menuţ Maximian

Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, zugrăveşte chipul celui care a fost păstorul sufletelor noastre în volumul „Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania”, apărut la Editura Mitropoliei Clujului, Renaşterea.

Cartea, tipărită cu binecuvântarea Mitropolitului Andrei Andreicuţ, aduce în faţa cititorilor amintiri legate de întâlnirile dintre Mitropolitul Andrei şi doctorul Buta, doi tămăduitori, unul de suflete şi altul de trupuri, care au legat, de-a lungul timpului, o prietenie frumoasă şi trainică. Prima întâlnire dintre cei doi a avut loc prin anul 1988, când tânăr director al Spitalului Judeţean, Gelu Buta, împreună cu părintele protopop Viorel Baciu, a dorit amenajarea unui paraclis pentru bolnavii din spital, motive pentru care a înaintat o scrisoare Arhiepiscopului Bartolomeu, iar mai apoi i-a făcut o vizită prin intermediul preotului Ioan Pintea: „Am fost întâmpinaţi în prag de Înaltul Bartolomeu şi în clipa în care tânărul preot, îmbrăcat într-o reverendă călcată impecabil se înclina dinaintea arhiepiscopului, am reţinut personalitatea acestuia, compusă dintr-un amestec teribil de asprime, împletită subtil cu tandreţea. Zâmbetul de bun-venit, dublat de o privire scrutătoare, plecată de sub sprâncenele păduroase, au fost însoţite de o electrizantă strângere de mână”.

Despre intenţia de a aduce biserica în spital, Mitropolitul Bartolomeu declara: „Gândul vostru este bun, iar fapta voastră îmi aminteşte de tinereţe. Deşi eram călugăr, călugăr de la vârsta de 19 ani, mi s-a năzărit să mă fac şi eu medic, să lucrez într-un spital sau într-un cabinet medical particular. De ce? Ca să pot să le fiu de folos oamenilor, mai bine spus, oamenilor aflaţi în suferinţă, încercaţi de durere”. După această întâlnire, înaltul comunică, prin consilierul său cultural, preotul Ştefan Iloaie, că acceptă cu bucurie invitaţia bistriţenilor, construindu-se astfel prima biserică de spital din eparhie. Mitropolitul Bartolomeu a fost un om aplecat asupra suferinţelor încercând să fie aproape de credincioşi în cele mai grele momente, dar şi un om al cuvântului, predicile sale fiind adevărat balsam pentru suflet: „Rareori am întâlnit pe cineva care să fi slujit cu atâta eficienţă rosturile şi rostirea cuvântului, care pentru un moment îţi iuţea mersul sângelui prin fire, pentru ca apoi, imediat, să te învăluie cald şi apropiat, evocându-ţi în adâncul inimii amintirea unui tată pierdut în această viaţă, dar regăsit în chip miraculos pe pragul altarului şi al eternităţii”.

Pentru admiraţia pe care i-a purtat-o, Mitropolitul Bartolomeu i-a oferit doctorului Mircea Gelu Buta Crucea patriarhală – în semn de prietenie şi recunoaştere a lucrului bine plăcut lui Dumnezeu, săvârşit spre propăşirea bisericii şi a credinţei mântuitoare. După ce a întemeiat prima biserică din spital, în momentul de faţă fiind trei asemenea biserici în Bistriţa, doctorul Buta a iniţiat primul seminar ortodox de medicină şi teologie, în anul 2002, care acum este un eveniment cu autoritate şi tradiţie denumit „Medicii şi Biserica”.

Cartea, scrisă cu dragoste pentru credinţa străbună, este o lectură ziditoare pentru toţi cei care l-au iubit pe Mitropolitul Bartolomeu, găsind aici o serie de cuvinte de duh: „Parfumul florilor călătoreşte ca vântul, dar mireasma sfinţeniei se împrăştie şi contra vântului”. Folosind adeseori arhaicul voroavă pentru convorbire şi dialog, Mitropolitul Bartolomeu a ştiut, ca nimeni altul, să fie într-o continuă confesiune, apropiaţii, printre care Mircea Gelu Buta, beneficiind de frumoasele povestiri ale acestuia. „Om trist sau dezamăgit, Înaltul Bartolomeu nu era, dimpotrivă, însă avea o netăgăduită propensiune spre solitudine şi introspecţie… Era omul bucuriei existenţiale şi al faptei, a lucrului bine întocmit, fie acesta de natură culturală, spirituală sau materială”, scrie Gelu Buta.

Un punct aparte îl constituie vizita Majestăţii Sale Regele Mihai I în judeţul nostru, Înaltul Bartolomeu având grijă ca doctorul Buta şi protopopul Alexandru Vidican să-l primească aşa cum se cuvine pe Rege, alături de Regina Ana şi Familia Regală. După vizita de la Spital, împreună cu Regele, doctorul Buta a luat drumul mănăstirii Nicula, unde a petrecut un Revelion de neuitat împreună cu Mitropolitul Bartolomeu. Despre divinitate, şi despre credincioşii care vin la mănăstire, Înaltul Bartolomeu declara: „Un Dumnezeu cu chip patriarhal, cu plete şi barbă albă, care stă acolo sus în ceruri, vede tot, ştie tot, ajută, răsplăteşte şi binecuvântează şi mai pedepseşte din când în când. Iar la sfârşitul vieţii îi aşteaptă pe toţi cu braţele deschise să se întoarcă acasă şi să le dăruiască răsplata. Cât de odihnitoare este această credinţă. Credinţa noastră, a teologilor, este mult mai grea, este plină de întrebări fără răspuns şi de frământări fără rost. Mi-aş dori tare mult să mai pot avea această credinţă simplă, dar adevărată. Ce fericiţi trăiesc ei această viaţă creştină”.

Mitropolitul Bartolomeu era un om ataşat profund valorilor ţării şi poporului său, pe care le vedea strâns legate de Biserica-mamă.

Cartea doctorului Buta este una a devoţiunii şi a afecţiunii, aducându-ne detalii semnificative la conturarea portretului Mitropolitului Bartolomeu, care spunea despre autor: „Realitatea este că noi nu am avut o bază teoretică asupra colaborării dintre preot şi duhovnic. Cel care a iniţiat o teoretizare, adică să avem şi temeiurile atât teologice, cât şi ştiinţifice pentru această colaborare dintre preot şi medic este şi rămâne doctorul Mircea Gelu Buta, directorului Spitalului Judeţean din Bistriţa. Un om de mare ştiinţă, de mare capacitate, care predă şi ore speciale la facultatea noastră de teologie din Cluj-Napoca, dar care este şi un animator de cultură”.

Una dintre ultimele întâlniri cu Mitropolitul a fost la sfârşit de vară, fiind prezent şi scriitorul Dan Ciachir, bătrânul oştean fiind vizitat la reşedinţa de la mănăstirea Piatra Fântânele, după ce acesta a trimis vorbă prin maica Panfilia că doreşte să-i vadă: „Stătea tăcut pe scaun. Deşi corpul îi era slăbit, aerul tare de munte îi colorau obrajii. De pometul drept anina un bob strălucitor ca rouă toamnelor timpurii. În zadar de-te cu batista o dată, de două ori. Lacrima se încăpăţâna să rămână tot acolo, declarând „cât de greu e să-ţi dai seama la bătrâneţe că şi tu ai luat palma asta socratică, adresată cunoaşterii omeneşti”. Pentru noi, Mitropolitul Bartolomeu Anania rămâne un reper de neclintit al credinţei străbune, iar cartea doctorului Mircea Gelu Buta vine să ne confirme încă o dată acest fapt.