--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul August 2014, nr. 8 (292), an XXV (serie nouă)
Filocalia - supliment
--- pagina: 13

Fesul Sfântului Ioan Rusul a ajuns la Biserica Studenţilor din Haşdeu

de Romina Sopoian
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

După ani de zile, în care tinerii de la Biserica Studenţilor din Haşdeu au avut ocazia să meargă în pelerinaj la moaştele Sfântului Ioan Rusul, sfântul atât de apropiat lor le-a răsplătit efortul. Anul acesta, pelerinii care au mers în Grecia au adus cu ei de pe tărâmuri elene fesul Sfântului Ioan Rusul.

Membrii comunităţii Bisericii Studenţilor sunt invitaţi în fiecare vară de către surorile Părintelui Marcu Manolis, Ana şi Maria, să meargă în Grecia, pentru a se închina la sfinţii eleni. Prima invitaţie de a merge în Elada a lansat-o Părintele Marcu Manolis, când sfinţia sa încă era în viaţă. Această tradiţie continuă şi azi, la patru ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Marcu, deoarece doamnele Maria şi Ana, împreună cu întreaga comunitate formată de Părintele Marcu, au fost impresionate de căutarea duhovnicească sinceră a acestor tineri pelerini români.

Primul pelerinaj din acest an a avut loc la sfârşitul lunii iulie. Gazdele din Grecia au fost plăcut surprinse de acest prim grup chiar de la început. Ajungând în Atena seara târziu, după o zi şi o noapte de călătorie, tinerii au vrut totuşi să ia parte la pavecerniţa din acea seară. Pelerinii au trecut peste oboseala acumulată şi s-au mobilizat pentru a participa la această slujbă care, în mod deosebit, se face la mormântul Părintelui Marcu Manolis, ştiind despre importanţa pavecerniţei organizate în fiecare seară pentru cel care a fost şi încă mai este călăuzitorul unei importante comunităţi din Atena. În semn de recunoştinţă, doamnele Maria şi Ana le-a oferit la plecare fesul Sfântului Ioan Rusul, sfânt la care dânsele ştiu că pelerinii noştri au multă evlavie.

Tinerii din comunitatea Bisericii Studenţilor au primit acest dar minunat doar pentru o perioadă limitată de timp, până la următorul pelerinaj, când fesul se va întoarce în casa familiei Manolis, mai exact în camera în care a trăit Părintele Marcu. Singura condiţie impusă a fost ca, pe întreaga durată a călătoriei spre România, fesul să fie transportat în prezenţa unui preot şi nu doar a credincioşilor. Deoarece Părintele Emil Velican, cel care a fost alături de tineri pe durata pelerinajului, a mers doar până la Alba Iulia, Părintele Cătălin Bucevschi s-a oferit să preia fesul de acolo şi să-l aducă cu bine la Bisericuţa din Haşdeu. Aici, Părintele Ciprian Negreanu şi Părintele Dan Virgil, împreună cu întreaga comunitate, au aşteptat cu cinste şi evlavie sosirea darului, aşezându-l mai apoi spre închinare şi organizând o vecernie specială, de mulţumire, în cinstea Sfântului Ioan Rusul.

Fesul sfântului se va afla la bisericuţa din campusul studenţesc până la data de 21 august, cu o scurtă pauză de câteva zile, timp în care va fi dus spre închinare şi în parohia Părintelui Cătălin Bucevschi.

Povestea fesului a început cu un om căruia Sfântul Ioan i s-a arătat în vis, spunându-i să-i dea unei maici cu o viaţă îmbunătăţită acest acoperământ, care se afla în raclă pe capul sfântului. Rolul fesului a fost şi este în continuare de a acoperi urmele arsurilor pe care sfântul le îndurase atât în timpul vieţii din cauza prigoanelor la care a fost supus, cât şi după moarte, când nişte necredincioşi au vrut să-i ardă moaştele. Rugămintea sfântului a fost îndeplinită, maica având mare grijă de fes tot timpul. Înainte să moară, maica a dăruit fesul unei familii creştine din Grecia care, la rândul ei, a dat acest acoperământ familiei Părintelui Marcu Manolis. În Grecia mai există câteva familii – puţine ce-i drept – care deţin un astfel de fes al Sfântului Ioan Rusul, lucru care ne face să ne dăm seama de marea credinţă a acestor oameni în Dumnezeu şi în sfinţii Săi.
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>