'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Interviu cu pr. Dumitru Ichim din Kitchener, SUA, realizat de Vasile Tomoiagă.

Vasile Tomoiagă: - Părinte, înainte de toate, bine ne auzim!

Pr. Dumitru Ichim: - Da, se pare că se aude. La telefon este Dumitru Ichim, consemnează ca scriitor, preotul Dumitru Ichim de la parohia Sf. Ioan Botezătorul din Kitchener (SUA). Sunt foarte încântat să mă adresez publicului românesc.

V. T.: - Părinte, ne oprim la 1968.

Pr. D. I.: - În 68 am terminat Facultatea și teza cu Petru Rezuș, scriitorul de mai târziu, cu care aveam să publicăm o carte. În 68 m-am înscris la doctorat la părintele Stăniloaie, unde am fost din 68 până în 70. În 70 am primit o bursă internațională la Chicago, în continuarea studiilor de doctorat. În 72-73 am fost la Princeton, New Jersey, una dintre cele mai vestite universități ale Americii și am avut ca profesor care se ocupa de teza mea de doctorat pe vestitul teolog James McCord, cu care am dat și teza în 73. Ca student, trebuia să mă întorc în România. Așa că mi-am luat cărțile și valiza și am fugit în Canada. Din 73 până în 91 nu am mai fost în România. În 74 m-am căsătorit cu poeta Florica Bațu. După aceea au venit poeziile și copiii, 6 copii, 4 băieți, 2 fete. În 74 am fost hirotonit preot, în 78 am început să colaborez la redacția Cuvântului românesc, care a fost una dintre cele mai grozave reviste ale exilului.

V. T.: - Părinte, „De unde începe omul?” (n.n. – titlul volumului de debut al interlocutorului)

Pr. D. I. – Asta este o întrebare pe care mi-am pus-o de când am făcut ochi, de unde începe omul... A fost volumul meu de debut, în 1970, și am avut norocul de Ioan Alexandru care era interesat de teologie și eu îi predam limba greacă veche. Debutul la Amfiteatru. Pentru începuturile literare îi datorez foarte mult părintelui Anania. Prietenia noastră a început în ‘68, când îmi publica din România, în Almanahurile pe care le îngrijea la Detroit. De două ori am fost și eu publicat în străinătate, în America, era ceva! Fiind copiii lui spirituali, a ținut foarte mult la noi; când s-a îmbolnăvit soția, doctorul i-a mai dat doi ani de viață, copilul cel mic avea câteva luni, ceilalți cinci erau și ei mici. Aici noi am avut acces la toată literatura, la care România nu avea voie. Tocmai discutam despre Cioran, Pe culmile disperării, de exemplu. Și ea spunea ce culmi ale disperării? Ce a cunoscut omul ăsta din durere, din disperare; să ai șase copii și doctorul să-ți spună că mai ai doi ani de zile, că începe chemoterapia. Astfel, a scris o carte La porțile disperării, începutul speranței, ca o replică dată lui Cioran, în care redă această experiență și e un lucru foarte încurajator pentru cei care, în momentul în care aud cancer! paralizează. Părintele Anania a publicat-o la editura Renașterea, s-a epuizat și a doua ediție. Acum am auzit că se instituie un Centru Paliativ în Cluj Sfântul Nectarie.

V. T.: - Vorbeați de părintele Anania. Vă aduceți aminte cuvintele lui? „Caut în amintire și nu-l pot despărți pe studentul Mitrel de poetul Dumitru Ichim. Nu mai știu când a început să scrie poezie și când mi-a citit primele versuri, dar am sentimentul încă proaspăt că tânărul acela, cam folcloric și cam șugubăț în aparență, își lua în serios ceasurile de taină, a căror pârgă refuza să fie doar o simplă promisiune.”

Pr. D. I.: - Uite că m-ai luat prin surprindere.

V. T.: - Vorbim puțin despre Iov?

Pr. D. I.: - Datorez adânci mulțumiri profesorului universitar, poetului, scriitorului Aurel Sasu, care a prefațat volumul Psaltirea apocrifă a dreptului Iov. Despre interior, acest Iov al meu este cu totul deosebit, în sensul că cineva, imediat care zice Iov, merge direct la Biblie și se așteaptă la ceva versificat. Dar acest Iov e slujitorul Cuvântului; în primul rând, ce aduc nou în teologie – ca să spun așa – e că acest Iov este preînchipuirea noului Iov, al omului inocent, care suferă pe nedrept, care își ia păcatele lui. Noul Iov din Ghetsimani spune: Facă-se, Părinte, nu așa cum voiesc eu, ci precum voiești Tu. Acest Iov niciodată nu se revoltă, cum era la modă, prin 1789. Eroul este Sfântul, este Poetul, este omul care nu e înțeles, albatrosul lui Baudelaire, ca să spunem așa. Nu e înțeles și n-are ce căuta între gloate, între mulțimile care se îmbulzesc fără a avea o perspectivă a cerului, un orizont; să nu uităm, cuvântul orizont e de la oriens, iar noi zicem Orizontul cel de Sus, Răsăritul cel de Sus, la asta mă refer. Și tocmai omul care este exilat, dat afară din cetate – Iov ajunge pe gunoaie, în afara cetății, dar el nu se revoltă. Domnul a dat, Domnul a luat...

V. T.: - Fie numele Domnului binecuvântat!

Pr. D. I.: - Și în momentul în care el este alungat cu pietre, cu ciozvârte din cetate, el nici măcar nu-și dă seama că este alungat, ci își continuă pledoaria despre Cuvânt, pornind de la Ioan, Prologul Logosului. Trece mult timp până se închid porțile în urma lui și el rămâne în afară, în relația cu sine însuși. Problema se pune din punct de vedere teologic și ontologic; la lansarea de carte din New York criticul din România M. N. Rusu sublinia aportul acesta pe care îl aduce acest volum în literatura universală prin acest Iov cu totul nou. Cartea care a apărut la Cluj cu prefața prof. Aurel Sasu a fost pentru mine o bucurie din mai multe puncte de vedere. Este structurată pe trei rubrici: Psaltirea apocrifă a dreptului Iov, Vinovat pentru aceste aripi – poezie filosofică – și ultima parte, Greierul din vatra lunii, poezii închinate soției mele, poeta Florica Bațu, ca un dialog. Acest Iov este cel care pune tot accentul pe Dumnezeu, pe omul care își caută mântuirea prin matematica, muzica... toate acestea se întâlnesc într-un punct pe care cei vechi îl numeau punctul kalokagatheic, adică se întâlnesc în Creator, în Cuvântul lui Dumnezeu și acest loc este prin excelență slujitorul Cuvântului.

(Interviu telefonic cu Pr. Dumitru Ichim din Kitchener (SUA), în data de 7 octombrie 2012, realizat de Vasile Tomoiagă şi transmis la Radio România Cluj în cadrul emisiunii „Universul credinței”)