'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Pe data de 12 decembrie 2013 s-au desfăşurat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti lucrările unui simpozion de muzicologie bizantină, la care au fost invitate personalităţi marcante ale vieţii muzicale din ţară şi străinătate. Tema simpozionului a fost legată de tipărirea primei Psaltichii în limba română acum 300 de ani de către Filotei sin Agăi Jipei, protopsalt, compozitor, copist şi teolog reprezentativ al spiritualităţii româneşti de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.

Simpozionul s-a bucurat de o prezenţă selectă, organizatorii îngrijindu-se ca invitaţii din ţară şi străinătate să reprezinte vocea autorizată bazată pe competenţă şi valoare a noilor perspective de cercetare în domeniul atât de vast şi complex al muzicologiei bizantine. N-au lipsit de la lucrările acestui simpozion nume importante ale acestui domeniu, precum: Dan Dediu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Dan Buciu, Viorel Cosma, Ozana Alexandrescu, Grigore Constantinescu, Ioan Golcea, Octavian Lazăr Cosma, Elena Chircev, Nicolae Gheorghiţă, Iane Kodjabashija din Macedonia, Costin Moisil, Jaakko Olkinuora din Japonia, Constantin Secară, Gabriela Ocneanu, Daniel Suceava, Vasile Vasile, iar dintre clericii muzicologi: Arhid. Sebastian Barbu-Bucur, Monahul Filotheu Bălan, Pr. Prof. Univ. Dr. Nicu Moldoveanu, Pr. Alexandru Dumitrescu, Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Grăjdian, Pr. Conf. Dr. Ion Isăroiu, Arhid. Gabriel Constantin Oprea, Arhid. Adrian Cristian Maziliţa şi subsemnatul.

Filothei sin Agăi Jipei, născut în localitatea Mârşa, jud. Ilfov, în anul 1670, îşi va pune toată priceperea sa muzicală în slujba unui proiect naţional ce viza tălmăcirea în limba română a tuturor cântărilor din cultul divin, menite să circule în întreg spaţiul românesc. Beneficiind de încrederea şi sprijinul domnitorului martir Sf. Constantin Brâncoveanu, a cărui domnie reprezintă „culmea cea mai înaltă a culturii vechi româneşti în Muntenia”^[1], marele protopsalt va alcătui Prima Psaltichie românească în anul 1713, lucrare ce va deschide noi perspective de afirmare şi consolidare a muzicii bisericeşti româneşti de tradiţie bizantină. Muzicologul şi bizantinologul Pr. Prof. Dr. Nicu Moldoveanu spunea, despre opera lui Filothei, că ea „constituie primul moment oficial şi ştiinţific al românirii cântărilor bisericeşti”^[2], iar al doilea „tot atât de important se va întâmpla la o distanţă de 110 ani, când alt vrednic şi luminat ieromonah, tot din Mitropolia Ţării Româneşti, Macarie, originar din Perieţii Ialomiţei (1770-1836), încurajat de mitropolitul patriot Dionisie Lupu, dar neajutat de nimeni şi întâmpinând multe greutăţi, a reuşit ca în anul 1823 să tipărească la Viena, în tipografia mechitariştilor armeni, principalele trei volume de muzică bisericească în notaţia sau sistema nouă, chrisantică, cu textul tot în limba română cu caractere chirilice, în câte 300 de exemplare”^[3], câte 100 pentru fiecare provincie românească.

Evenimentul de la Bucureşti a reunit pe cei mai reprezentativi muzicologi bizantinologi, care prin referatele ştiinţifice susţinute au adus în actualitate importanţa evenimentului muzical de acum 300 de ani şi modul în care opera lui Filothei a devenit izvor de inspiraţie pentru întreaga creaţie muzicală hrisantică românească.

Comunicările susţinute au avut o dublă dedicaţie: unele au fost dedicate celui care o viaţă întreagă a fost preocupat de opera lui Filothei, pe care a reeditat-o şi a pus-o în circulaţie, cel puţin la nivelul specialiştilor bizantinologi, şi acesta este Părintele Sebastian Barbu-Bucur, iar altele au avut ca ţintă analiza din varii perspective a operei lui Filothei şi receptarea acesteia în mediile monastice şi culturale ale întregului spaţiu românesc. Din prima categorie aş cita lucrarea distinsei Doamne Prof. Univ. Dr. Elena Chircev de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, cea care şi-a intitulat sugestiv comunicarea : Psaltichia rumănească şi două semnături: Filothei Jipa şi Sebastian Barbu-Bucur. Iată ce spunea Doamna Chircev: ”Odată cu readucerea manuscrisului nr. 61 în centrul atenţiei muzicologilor şi istoricilor, în deceniile şapte şi opt ale secolului trecut, o importantă verigă – lipsă dintr-un proces anevoios, acela al dobândirii unui caracter naţional al muzicii bisericeşti prin intermediul limbii de cult – a fost pusă sub lupă şi a concentrat atenţia muzicologilor asupra rezultatelor cercetării asidue întreprinse de arhidiaconul dr. Sebastian Barbu-Bucur”^[4]. Elena Chircev va arăta, în comunicarea susţinută la simpozion, care este de fapt contribuţia esenţială a lui Sebastian Barbu-Bucur în circumscrierea operei lui Filothei în miezul unui câmp de cercetare muzicologică de asemenea anvergură.

Din cea de-a doua categorie semnalez comunicarea lui Costin Moisil^[5], unul dintre cei mai avizaţi cercetători în domeniul paleografiei bizantine, preocupat deopotrivă de manuscrisele muzicale în notaţie medio-bizantină şi de acţiunea de românire a cântărilor existente în aceste manuscrise într-un interval de aproximativ 100 de ani. Concluzia eruditului bizantinolog este grăitoare: ”Privit în întregul său, veacul scurs de la Psaltichia lui Filothei până la introducerea notaţiei chrisantice este marcat de singurătate. Pentru multe zeci de ani, încercarea lui Filothei de a pune sistematic pe note în limba română rămâne o întreprindere singulară… În ciuda interesului crescut pentru cântarea în limba română cu notaţie muzicală, românirea e o activitate solitară. Cu excepţia Anastasimatarului lui Mihalache, a Anixandarelor lui Iosif şi poate a altor câtorva piese, cântările românite au o circulaţie restrânsă, fiind folosite, probabil, doar de către autorii lor şi de către un cerc restrâns de ucenici”^[6].

Această realitate semnalată obiectiv de Costin Moisil va suferi o întorsătură radicală în perioada imediat următoare Reformei chrisantice din 1814. Anastasimatarele româneşti alcătuite după Reforma chrisantică vor avea o altă deschidere şi o altă receptare în mediile bisericeşti, prin şcolile de teologie ce se vor înfiinţa şi prin multitudinea tipăriturilor muzicale româneşti. În spiritul celor afirmate mai sus au fost susţinute o serie de comunicări, cu referire şi la spaţiul transilvănean^[7].

Pentru o privire cât mai cuprinzătoare a temelor susţinute în cadrul simpozionului vom reda întregul conţinut tematic al volumului publicat cu ocazia acestui eveniment cultural, probabil cel mai relevant sub aspectul cercetării ştiinţifice din lumea muzicală românească a anului 2013: Patriarhul Daniel, Lucrarea misionară a Bisericii prin muzică; Dan Dediu, Ctitorul; Dan Buciu, Sebastian Barbu-Bucur; Antigona Rădulescu, Un model demn de urmat:Sebastian Barbu-Bucur; Smaranda Mugur, Maestrul Sebastian Barbu Bucur sau bilanţul unei cariere de excepţie; Octavian Lazăr Cosma, Sebastian Barbu-Bucur; Viorel Cosma, Sebastian Barbu-Bucur; Grigore Constantinescu, O plecăciune în faţa Părintelui Profesor. Dr. Sebastian Barbu-Bucur; Ioan Golcea, Destin şi împlinire în activitatea muzicianului-psalt Sebastian Barbu-Bucur; Ozana Alexandrescu, Ioan Kampazournas în Ţara Românească; Arhid. Sebastian Barbu-Bucur, Un anastasimatar necunoscut, scris de Ianuarie Monahul; Monah Filotheu Bălan, Câteva exegeze în notaţie hrisantică ale Ieromonahului Macarie din Psaltichia Ieromonahului Filothei; Elena Chircev, Psaltichia rumănească şi două semnături: Filothei Jipa şi Sebastian Barbu-Bucur; Grigore Constantinescu, Componistica românească – sec. XX-XXI. O privire artistică muzicală creatoare asupra bizantinismului; Viorel Cosma, Constantin Erbiceanu, un precursor valoros al bizantinologiei noastre muzicale, dar nedreptăţit de istorie; Irina-Zamfira Dănilă, Ponderea cântărilor în limba română în manuscrisele psaltice din Arhivele Naţionale din Iaşi; Pr. Alexandru-Marius Dumitrescu, Cântările Învierii, de la Filothei sin Agăi Jipei la Anastasimatarul uniformizat – repere; Nicolae Gheorghiţă, Muzicile Prinţului: muzică, ceremonii şi reprezentări ale puterii princiare la curţile Valahiei şi Moldovei (secolul XVII – primele decenii ale secolului al XIX-lea). Partea I; Pr. Vasile Grăjdian, Ipostaze ale românirii în cântarea bisericească de tradiţie bizantină din Transilvania. Troparul Învierii – glas I; Ierom. Mihail Harbuzaru, Manuscrisele psaltice de la Mănăstirea Sinaia în contextul românirii muzicii bisericeşti; Pr. Ion Isăroiu, Filothei sin Agăi Jipei, 300 de ani de la prima Psaltichie rumănească (1713-2013) şi procesul de “românire” a cântărilor bisericeşti; Iane Kodjabashija, Romanian Church Singing on the Territorz of Macedonia; Arhid. Cristian Maziliţa, Cratimele în lumina manuscrisului grecesc nr. 9 de la Arhivele Naţionale din Drobeta-Turnu Severin; Costin Moisil, Un veac de singurătate. Românirea cântărilor în vechea notaţie; Pr. Nicu Moldoveanu, De la prima carte de psaltichie românească (1713) la Dicţionarul de muzică bisericească românească(2013); Gabriela Ocneanu, Importanţa studiilor Arhhid. Sebastian Barbu-Bucur asupra Psaltichiei rumăneşti a lui Filothei sin Agăi Jipei; Jaakko Olkinuora, Problems and Possibilitiesof Adapting Bzyantine Music into Finnish; Arhid. Gabriel-Constantin Oprea, Grupul Stavropoleos la 20 de ani de la înfiinţare; John Plemmenos, Music as a Marker of Liminality in 18th Century Balkans: Re-Evaluating Phanariot Musical Activity in the Romanian Principalities; Diac. Codruţ-Dumitru Scurtu, Aspecte privind paternitatea cântărilor mitropolitului Iosif Naniescu (1818-1902); Constantin Secară, Particularităţi stilistice în procesul de românire la Filothei Sin Agăi Jipei, Studiu de caz: Canonul Floriilor; Pr. Vasile Stanciu, Aspecte ale românirii cântărilor bisericeşti în colecţii transilvănene din secolele XIX-XXI; Daniel Suceava, Ptolemeu, Filotei Sinaitul şi Filothei fiul agăi Jipa; Diac. Răzvan-Constantin Ştefan, Tradiţii şi continuitate în interpretarea melosului bizantin românesc; Vasile Vasile, Activitatea lui Anton Pann de exighisire şi de românire a cântărilor bisericeşti.

Iată, aşadar, un cuprins demn de toată lauda pentru unul dintre cele mai valoroase volume de bizantinologie muzicală apărute la noi în ultima vreme. Toată admiraţia şi recunoştinţa pentru organizatorii simpozionului, în special bizantinologului Nicolae Gheorghiţă, sufletul acestei manifestări culturale. Sperăm ca Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, să poată organiza anul acesta un simpozion de bizantinologie muzicală dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi Anului Tainei Spovedaniei şi al Euharistiei.

---

^[1] Dicţionar de muzică bisericească românească, Editura Basilica, Bucureşti, 2013, p. 277.

^[2] Pr. Nicu Moldoveanu, De la prima carte de psaltichie românească la (1713) la Dicţionarul de muzică bisericească românească (2013), în vol. Simpozionul internaţional de muzicologie bizantină – 300 de ani de românire (1713-2013), Editura Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, 2013, p. 319

^[3] Ibidem.

^[4] Elena Chircev, Psaltichia rumănească şi două semnături: Filothei Jipa şi Sebastian Barbu-Bucur, în vol. Simpozionul internaţional…, op. cit., p. 94.

^[5] Costin Moisil, Un veac de singurătate. Românirea cântărilor în vechea notaţie, în op. cit., pp. 307-316.

^[6] Ibidem, p. 316.

^[7] Pr. Vasile Grăjdian, Ipostaze ale românirii în cântarea bisericească de tradiţie bizantină din Transilvania. Troparul Învierii – glas I, în vol. cit., pp. 206-225; Pr. Vasile Stanciu, Aspecte ale românirii cântărilor bisericeşti în colecţii transilvănene din secolele XIX-XXI, în vol. cit., pp. 421-441.