--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Martie 2014, nr. 3 (287), an XXV (serie nouă)
Theologica
--- pagina: 5

Cuvânt la Acatistul Bunei-Vestiri

de Arhim. Dumitru Cobzaru

Câteva amănunte în legătură cu slujba sau rânduiala acatistului.

În primul rând, acatist înseamnă „a sta în picioare”. Este foarte important să cunoaştem că poziția corectă de rugăciune în biserică, publică, dar și la rugăciunea noastră particulară, este în picioare; iar slujba acatistului se şi numeşte aşa: „a sta în picioare”.

Acatistul Bunei-Vestiri este prototipul tuturor acatistelor pe care le cunoaşte Biserica noastră. Este primul acatist care a apărut în istoria Bisericii şi care se păstrează, până astăzi, în cărţile de cult, în Ceaslov şi în Triod. În săptămâna a cincea a Postului Mare cântăm slujba Acatistului Bunei-Vestiri din Triod, atunci când se face denia de vineri. Se pare că ea a fost alcătuită de Sfântul Roman Melodul.

De asemenea, este important să cunoaştem că acest acatist a avut un rol important în ce priveşte destinul Constantinopolului. În 7 august 626, când cetatea Constantinopolului era asediată de perşi şi de avari, lipsind împăratul Heraclie, Patriarhul Serghie i-a adunat pe toţi credincioşii, a scos lemnul Sfintei Cruci, icoana nefăcută a Mântuitorului şi veşmântul Maicii Domnului şi a pornit în procesiune pe străzile cetăţii, astfel încât i-a încurajat pe cetăţeni şi a reuşit să-i îndepărteze pe cei ce doreau să distrugă cetatea. În noaptea aceea, datorită victoriei purtate, toţi credincioşii au participat la slujba acatistului, în Biserica Maicii Domnului din Vlaherne şi au cântat slujba acatistului stând în picioare toată noaptea, mulţumind lui Dumnezeu pentru izbânda miraculoasă, împăratul fiind plecat cu cei mai buni ostași într-o expediţie militară în Orient. Deci, au reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu să îndepărteze pe cei ce vroiau să cotropească cetatea Constantinopolului.

Din punct de vedere duhovnicesc, ne învaţă părintele Macarios Simonopetritul că slujba acatistului trebuie să o rostim mai ales atunci când suntem asediaţi, fiecare în parte, de păcate, de patimi. Este foarte folositoare slujba acatistului în ce ne priveşte, mai ales atunci când suntem în ispită, în păcat sau în patimi, considerând că ea ajută ca asediul diavolului să fie îndepărtat. Maica Domnului este în stare să facă acest lucru...!

Pe de altă parte, trebuie să reţinem şi următorul aspect: atunci, în 626, când cetatea Constantinopolului era asediată şi împăratul lipsea, dimpreună cu cei mai buni ostaşi, Patriarhul a fost cel care a mobilizat pe toţi cetăţenii cetăţii şi a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, să-i îndepărteze pe cei ce vroiau să cotropească cetatea. Această caracteristică, a rămas în profilul genetic al grecilor. Statul elen nu este laic, este un stat ortodox, iar vidul legislativ, sincopele din conducerea ţării și neputinţa celor care conduc destinele ţării, întotdeauna sunt asumate de Biserică și gestionate responsabil de mitropoliţi. Biserica greacă are un arhiepiscop, care este întâistătătorul sau primatul Bisericii, iar ceilalţi episcopi sunt mitropoliţi, fiecare cu mitropolia sau eparhia lui. Până astăzi, episcopii, respectiv mitropoliţii, au cuvântul cel mai greu de spus în ce priveşte destinul societăţii elene, nu numai al Bisericii. Conjugate, puterea seculară şi cea a Bisericii, pot reuşi să ducă la limanul mântuirii un popor, dar şi să îl ajute în devenirea lui socială, care este, de asemenea, important. Dacă vom citi atent cartea Apocalipsei, vom vedea că Dumnezeu ne judecă şi în calitate de popor şi de neam. Este foarte important să existe simbioză între puterea seculară şi cea bisericească. Altfel, dacă există dezbinare între puterea seculară şi puterea bisericească, riscăm nu numai asedierea, ci pieirea. Exemplul la îndemână este momentul 626, august, 7, al cetății Constantinopolului. Atunci când puterea seculară şi cea bisericească nu au mai fost în armonie, Constantinopolul şi Imperiul Bizantin au căzut, rămânând doar memoria lui până astăzi, iar puterea bisericească, respectiv Patriarhia Ecumenică și Patriarhul din Constantinopol sunt cele mai asuprite identități sociale şi bisericești din Turcia. Creştinii sunt prigoniţi până astăzi în Turcia, iar patriarhul trăieşte sub teroarea fricii, pentru că au fost multe atentate la viaţa lui.

Aşadar, referindu-ne la viaţa duhovnicească, atunci când suntem asediaţi de ispite, de păcate și de patimi, trebuie neapărat să o chemăm pe Maica Domnului în ajutor prin slujba imnului acatist. Iar în ce priveşte ţara şi neamul nostru, tot pe Maica Domnului să o chemăm în ajutor, ca să-i unească pe oameni sub o singură ocârmuire, cea a lui Dumnezeu. Aşa să fie!