--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Martie 2014, nr. 3 (287), an XXV (serie nouă)
Catehetica
--- pagina: 7

Sfântul Botez – Taina intrării în Creștinism - Cateheza a II-a din Postul Paştelui 2014-

de Pr. Liviu Vidican-Manci

Introducere

În cateheza precedentă am realizat o prezentare sintetică a noțiunii de taină, respectiv o enumerare a Sfintelor Taine. De asemenea, am putut observa că trei dintre acestea poartă numele de „taine de inițiere”, și anume Botezul, Mirungerea și Sfânta Euharistie. Importanța lor este majoră pentru mântuire, motiv pentru care în săptămânile ce urmează ne vom concentra asupra fiecăreia în parte.

Anunțarea Temei

În întâlnirea de astăzi vom vorbi despre Taina Sfântului Botez. Totul va gravita în jurul unor întrebări menite să ne lămurească eventualele nedumeriri cu privire la valoarea și simbolismul Botezului. Cine a instituit această taină? Unde se vorbește în Sfânta Scriptură despre Botez? Care era practica botezului în Biserica primară? Cine se botează și cine boteză?

Tratarea Temei

Vom prezenta această cateheză, așa cum deja am anunțat, urmărind să dăm răspunsuri la întrebări pe care, probabil, mulți dintre creștini și le-au pus la un moment dat. Așadar:

Cine a instituit Taina Botezului și unde se vorbește despre ea?

Taina „intrării în creștinism”, a urmării lui Hristos, a începutului „vieții în Hristos” a fost instituită de Însuși Mântuitorul nostru. În pofida acestui fapt se cuvine să ne adresăm Sfintei Scripturi și să căutăm textul pe care Biserica Ortodoxă îl consideră a fi de instituire: „Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin (Matei 28, 19-20).

S-ar putea ca unii dintre cei care ascultă acest text să spună: „Bine! Bine! Dar Mântuitorul menționează doar botezați-le, nu și modul cum se vor boteza. De unde știm că trebuie să fim botezați cu apă?” Întrebarea este cât se poate de îndreptățită, însă, dacă vom căuta în Sfânta Scriptură, vom găsi un alt text care ne vorbește și despre materia pe care trebuie să o folosim. În convorbirea cu Nicodim, fariseul „creștin”, Mântuitorul subliniază: „Dacă nu se va naște cineva din apă și din duh, nu va intra în Împărăția cerurilor” (Ioan 3, 5). Aici ne este indicată așadar și materia. Tot aici ne este lămurită o altă posibilă dilemă, anume a diferenței dintre botezul lui Ioan și botezul creștin. Mântuitorul precizează apă și duh, iar, dacă ne vom întoarce la capitolul al doilea din aceeași Evanghelie, îl vom vedea pe Sfântul Ioan Botezătorul spunând „Eu vă botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L știți, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost ...”(Ioan 1, 26-27). Textul acesta se va lămuri mai bine dacă-l vom conjuga cu cel din Matei 3, 11 și Luca 3, 16 unde se aduce următoarea completare: „Acesta (adică Mântuitorul) vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc”. Iată foarte pe scurt diferența dintre cele două botezuri: al Sfântului Ioan cu apă spre pocăință, iar al Mântuitorului cu apă și cu Duh Sfânt spre intrare în Împărăția cerurilor, spre viața veșnică.

Văzând grija pe care o poartă autorii sfinți în a ne lămuri asupra importanței botezului, ar părea de prisos să ne punem alte întrebări. Cu toate acestea credem că merită, în continuarea celor expuse, să insistăm interogativ asupra însemnătății lui.

Ce valoare are botezul?

Vorbindu-le catehumenilor, adică celor care se pregăteau să fie botezați Sfântul Chiril al Ierusalimului spunea următoarele: „Mare lucru este botezul care vă stă înainte! Preț de răscumpărare pentru cei robiți, iertare păcatelor, moarte păcatului, renaștere sufletului, haină luminată, pecete sfântă care nu se poate strica, car către cer, desfătare a paradisului, pricinuitor al Împărăției, harismă a înfierii. Cu toate acestea, balaurul stă lângă cale și pândește pe cei care trec. Vezi să nu te muște cu necredința!” (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, p. 16). Din acest prețios citat putem etala câteva dintre caracteristicile Sfântului Botez, proprietăți care sunt vitale pentru fiecare dintre creștini:

Preț de răscumpărare. Botezul are ca prim efect ștergerea păcatului strămoșesc, cumplitul păcat al neascultării care a alterat ființa umană și a deteriorat comuniunea dintre om și Dumnezeu.

Moartea păcatului. Păcatul strămoșesc este șters pentru totdeauna, e omorât, nu mai constituie pentru om un capăt de acuzare la Judecată.

Renașterea sufletului. Odată botezat, omul primește puterile pe care Adam le-a pierdut. Devine puternic în lupta cu păcatul și poate să-l învingă, iar această biruință se va traduce prin mântuire. Sufletul este renăscut, este puternic și dornic de mântuire.

Haină luminată. Metaforă superbă care ne duce cu mintea la nunta fiului de împărat (Matei 22, 1-14) și hainele de nuntă, curate, luminoase, apretate spiritual și pe care Dumnezeu le cere de la noi pentru a putea sta la masa invitaților. Această haină ne-o poate oferi doar Sfântul Botez, aspect subliniat în rânduiala tainei, când i se dă lumânarea aprinsă celui nou-botezat, „Dă-mi mie haină luminoasă Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, mult milostive Hristoase, Dumnezeul nostru!”

Iată, foarte pe scurt, doar câteva din beneficiile celui care se botează. Rămânem la acestea, însă nu minimizăm darul înfierii, atât de important, primit prin botez „Precum întru El ne-a și ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după bună socotință a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit” (Efeseni 1, 4-6).

Practica botezului în Biserica primară şi azi

Așa cum subliniază pr. Ene Braniște rânduiala Botezului de acum nu diferă foarte mult de cea din Biserica Primară. În primul rând, cei care doreau să se boteze, să intre în Creștinism, erau nevoiți să cunoască adevărurile de credință ale Bisericii Ortodoxe. Aceștia treceau printr-un stagiu de pregătire și printr-o examinare. Nu toți erau botezați, unii, insuficient pregătiți erau amânați pentru o dată viitoare. Cel care decidea botezul lor era episcopul, care-i „examina” cu precădere în miercurea săptămânii a patra din postul Paștilor. Doar după ce treceau acest examen, intrau în categoria catehumenilor. De ce atunci? Pentru că majoritatea candidaților erau botezați în noaptea de Înviere. Înainte de botez, de obicei în Vinerea Patimilor erau exorcizați, se lepădau de satana și Îl mărturiseau pe Hristos.

Întâmpinarea copiilor aduși spre botez în fața ușilor bisericii subliniază faptul că ei încă nu sunt membri deplini al Bisericii. Aici se citește rugăciunea „În numele Tău, Doamne Dumnezeul adevărului...”, în urma căreia copilul este primit în rândul catehumenilor. După aceea, în pridvor, se citesc exorcismele, se fac lepădările și se depune mărturie de către nași pentru credința în Hristos. Toate acestea ne aduc aminte de vechea practică a botezului. În acest timp se înregistrează o seamă de gesturi și se rostesc rugăciuni și formule pe care vom încerca să le surprindem mai jos.

a) Dezbrăcarea de haine și încălțări

Pentru a arăta dorința de a se lepăda de „omul cel vechi” și a se îmbrăca în „omul nou”, copilului i se desface fașa, iar în cazul adulților aceștia rămân doar în cămașă. „Nu vă mințiți unul pe altul, fiindcă v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care se înnoiește, spre deplină cunoștință, după chipul Celui ce l-a zidit”, subliniază atât de frumos Apostolul Pavel (Col 3, 9-10).

b) suflarea asupra celui ce vine la botez

Suflarea de trei ori asupra pruncului amintește de momentul când omul a fost creat de Dumnezeu și când a „suflat asupra lui suflare de viață”. Acum, această suflare indică viața în duh la care este invitat cel nou botezat.

c) exorcismele

Acestea sunt rugăciuni foarte vechi, prin care preotul Îl roagă pe Dumnezeu să izgonească de la cel care se botează toată puterea diavolului. Această practică se bazează pe alungarea duhurilor necurate de către Mântuitorul, atunci când îi vindeca pe îndrăciți.

d) lepădările

„– Te lepezi de satana ...? – Mă lepăd de satana!” Aceste cuvinte nu sunt altceva decât lepădările de puterile întunericului, ale celui care se botează. Aceste lepădări își ating apogeul prin rostirea de trei ori a Crezului, fiecare rostire fiind precedată de aceste formule. În mod normal, exorcizările se citesc cu fața spre apus, la fel și lepădările, iar cu fața spre răsărit, spre locul de unde va veni Hristos, „Răsăritul cel de sus”, se rostește Crezul și „unirea cu Hristos”: „– Te unești cu Hristos? – Mă unesc cu Hristos! – Și crezi Lui? – Cred Lui ca unui Împărat și Dumnezeu!”.

Cine este botezat și cine botează?

Se botează tot cel care n-a fost botezat și care mărturisește liber și neconstrâns dorința de a se „uni cu Hristos”. Cel care botează este în general preotul sau episcopul, iar în cazuri excepționale diaconul sau orice creștin botez în numele Sfintei Treimi.

Care sunt cazurile excepționale? Accidentele, boala gravă și alte situații limită, care nu permit desfășurarea botezului în condiții normale. În aceste împrejurări, cel care botează rostește formula „Se botează robul lui Dumnezeu X, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, de trei ori stropindu-l cu apă, iar în lipsa acesteia, spun unii sfinți părinți, presărând nisip, chiar pământ, peste cel în cauză. Dar acestea sunt excepții. În cazul în care cel botezat trăiește, botezul este continuat, obligatoriu, în sfânta biserică de către preot sau episcop. Acestea sunt indicații pe care ni le oferă Molitfelnicul și tratatele de liturgică.

Ungerea cu untdelemn

După exorcisme, lepădări și mărturisirea Crezului, preotul dă binecuvântarea pentru Botez. Înainte de a fi afundat în apă de trei ori, catehumenul este uns cu untdelemn, simbol al: preoției universale, după unii, după alții al uleiurilor cu care a fost uns trupul lui Hristos când a fost pus în mormânt, iar după alții, simbol al atleților ce luptau în arenele romane, întrucât și creștinii sunt considerați atleți ce luptă cu forțele întunericului care încearcă să-i răpună. Sunt și alte interpretări, dar ne rezumăm la acestea.

Afundarea în apă

Cristelnița este simbolul mormântului Domnului, dar și al apelor Iordanului. Copilul este afundat de trei ori în numele Sfintei Treimi. Fiecare afundare simbolizează moartea și șederea în mormânt a Domnului iar ridicarea din apă simbolizează Învierea la care toți creștinii sunt invitați.

Practica stropirii sau a turnării era întâlnită în vechime doar în cazul bolnavilor care nu se puteau ridica, și nicidecum al celor sănătoși și purta numele de „botezul clinicilor”. În Transilvania, din cauza influenței catolice, se mai practică și botezul prin stropire însă nu este corect, nu este validat de Biserica Ortodoxă.

Asocierea

Sfântul Botez este asociat de Sfântul Ambrozie al Milanului cu apele potopului: „Primește și altă mărturie. Căzut era în stricăciune tot trupul, din pricina fărdelegilor. „Nu va rămâne Duhul Meu în oameni – zis-a Domnul – pentru că trupuri sunt” Fc 6, 3. Prin aceasta a arătat Dumnezeu că prin necurăția trupească și prin pângărirea și mai grea, prin păcat, se pierde harul Duhului. Din care pricină, voind Dumnezeu să îndrepte ceea ce era stricat, a dat potopul și a poruncit dreptului Noe să se urce în corabie”. (Sf.Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, p. 11).

Recapitularea

Iată foarte pe scurt taina Sfântului Botez, taina de inițiere în Creștinism fără care nimeni nu se poate mântui. Reținem mai ales că ea se face în numele Sfintei Treimi prin afundare.

Actualizarea

Spre botez avem datoria să mergem cu „frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”. Aceste cuvinte ne sunt cunoscute, pot fi auzite la Sfânta Liturghie când suntem chemați să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului.

Când participăm la Sfântul Botez să ne concentrăm pe taină, pe harul ce se revarsă acolo, pe binecuvântările ce învăluie pruncul și nu pe momentul petrecerii; să ne rugăm pentru copilul ce va fi botezat și să-l încurajăm pe preot să săvârșească botezul așa cum îl cere Biserica, prin afundare, de trei ori, în numele Sfintei Treimi. Să nu punem omenescul înaintea dumnezeiescului, să nu ne temem că îi va fi prea frig, că va răci, că se va îneca. Nu! Acestea nu sunt gânduri de la Dumnezeu! Să fim creștini cu fapta, nu doar cu numele pentru că o astfel de credință ne va da șansa intrării în Împărăție. Amin!