--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Martie 2014, nr. 3 (287), an XXV (serie nouă)
In memoriam
--- pagina: 8

Preot dr. Pavel Vesa (1955-2013), un distins istoric al Bisericii străbune.

de Mircea-Gheorghe Abrudan

Mi-aş fi dorit ca textul de faţă să însumeze mai degrabă câteva gânduri descriptive despre una din multele realizări bibliografice ale părintelui Vesa. Dumnezeu a rânduit însă altfel, deoarece în a doua zi de Crăciun a anului trecut l-a chemat la Sine pe robul Său Pavel preotul, unul dintre cei mai prolifici şi serioşi istoriografi ai Bisericii noastre străbune de după decembrie 1989. Născut pe 23 aprilie 1955, în comuna Dieci din judeţul Arad, a studiat la şcoala din localitate, apoi la liceul teoretic din Gurahonț (1970-1974), și, între anii 1975-1979, la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. Adânc însetat de cunoaşterea trecutului ecleziastic al românilor ardeleni şi bănăţeni şi-a încununat formaţia academică prin programul studiilor doctorale de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde sub coordonarea reputatului profesor Nicolae Bocşan a obţinut titlul de doctor în istorie în anul 2003, cu o teză axată pe istoricul Episcopiei Aradului, publicată în anul 2006 sub titlul Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi (1706-1918), Ed. Presa Universitară Clujeană (740 p.). Lucrarea a devenit încă de la lansare, cum bine sesiza părintele Mircea Păcurariu în prefaţa acesteia, un model de monografie eparhială pentru toţi cei care se vor apleca de acum înainte spre acest gen de cercetare istorică. Această contribuţie bibliofilă masivă este structurată pe şapte capitole mari care oferă o panoplie tematică foarte generoasă şi diversă asupra istoriei eparhiei Aradului plecând de la o retrospectivă istoriografică (Istoriografia ecleziastică arădeană); continuând cu o istorie instituţională (Episcopia Aradului; Protopopiate, parohii, mănăstiri; una culturală (Clerul; Cultura clerului; Bisericile), şi sfârşind cu o istorie a sentimentului şi a practicii religioase (Sensibilităţi religioase; Mentalităţi colective). Bazată în principal pe un material arhivistic foarte bogat, completată cu o bibliografie exhaustivă, cercetarea părintelui Vesa dă dovadă nu numai de o aleasă erudiţie, ci şi de o viziune istoriografică modernă ceea ce i-a adus nu doar lauri, ci şi o recunoaştere unilaterală din partea mediului ştiinţific. Alături de această remarcabilă lucrare, bibliografia părintelui Vesa mai însumează alte 14 titluri de autor unic şi alte 5 de coautor, cele mai însemnate fiind următoarele: Biserici de lemn de odinioară, Ed. Gutenberg, Arad, 1997, 134 p.; Din istoria comunei Dieci. Contribuţii monografice, Ed. Ştirea, Arad, 1999, 220 p.; Bisericile de mir arădene între tradiţie şi modernitate, Ed. Mirador, Arad, 2000, 251 p.; Incursiuni în istoriografia ecleziastică arădeană, Ed. Gutenberg Univers, 2004, 208 p.; Episcopii Aradului 1706-2006, Ed. Gutenberg Univers, Arad, 2007, 360 p.; Clerici cărturari arădeni de altădată, Ed. Gutenberg Univers, Arad, 2008, 502 p.; Eparhia Aradului în perioada Episcopului Aradului Gherasim Raţ (1835-1850), Ed. Mirador, Arad, 2008, 364 p.; Un bibliofil din Ţara Zărandului: preotul Nicolae Butariu (1843-1890) Ed. Mirador, Arad, 2010, 120 p.; Episcopia Aradului între 1786-1830, De la ultimul Episcop sârb la ultimul episcop român, Ed. Arhiepiscopiei Aradului, 2010, 324 p.; Protopop dr. Gheorghe Ciuhandu (1875-1947), Ed. Arhiepiscopiei Aradului, 2011, 635 p.; şi Învăţământul teologic de la Arad (1822-1948), Ed. Episcopiei Devei şi Hunedoarei, 2013, 546 p. La fel ca şi în cazul tezei de doctorat şi în cuprinsul acestor volume regretatul părinte Vesa dă dovadă de aceeaşi seriozitate ştiinţifică, acribie academică, dorinţă de a “despuia”, respectiv de a fructifica diferitele fonduri arhivistice parohiale, protopopeşti, eparhiale şi laice arădene şi, de asemenea, de a epuiza sursele bibliografice existente dorind să ofere teologiei, istoriografiei şi mediului cultural românesc, în general, o perspectivă cât mai complexă şi completă asupra propriului trecut bisericesc. Or, tocmai datorită acestui mod de abordare a scrisului istoric, părintele Vesa a fost unul dintre membrii de frunte ai colectivului Institutului de Istorie Ecleziastică a Universităţii Babeş-Bolyai, fiind astfel recunoscut şi în mediul academic al istoricilor laici, care l-au apreciat, consultat, lecturat şi citat în operele lor, persoana sa devenind o prezenţă permanentă şi impozantă la diferitele simpozioane şi conferinţe naţionale organizate în diverse centre universitare şi eparhiale din ţară şi de peste hotare.

Pe plan pastoral-misionar părintele a dat dovadă de acelaşi zel şi hărnicie care i-au caracterizat activitatea de cercetare. Hirotonit preot pe seama parohiei Lalaşinţ, jud. Arad, în anul 1979, unde a păstorit timp de zece ani, a fost transferat în slujirea de preot paroh în Dezna pentru un an de zile, iar între anii 1991-1995, a slujit în satul natal Dieci. Precum mărturisea adeseori celor apropiaţi, în aceste localităţi s-a preocupat în mod deosebit de fişarea bibliotecilor, aranjarea arhivelor parohiale şi conservarea bunurilor istorice ale bisericilor, fiind profund convins că în acestea rezidă o parte însemnată din memoria comunităţilor respective, şi astfel a unui patrimoniu pe care mai ales preoţii sunt datori a-l recunoaşte, ocroti şi conserva pentru posteritate. Numit preot duhovnic la Spitalul clinic Judeţean din Arad, începând cu 1 august 1995, părintele Vesa s-a îngrijit nu numai de suferinţa trupească şi sufletească a celor ce căutau acolo vindecarea sau alinarea durerilor, ci s-a străduit să tămăduiască şi suferinţa uitării în care fusese împinsă una din bisericile istorice de lemn din părţile Aradului. Sprijinit în acţiunea sa de Cornelia Bodea (1916-2010), membru titular al Academiei Române, pe care a stimat-o în chip deosebit, părintele Vesa a reuşit să translateze în curtea Spitalului Judeţean arădean biserica monument istoric Sf. Cuv. Paraschiva, datând din anul 1724, a satului Groşeni din protopopiatul Sebiş, retârnosită în anul 2001 după finalizarea lucrărilor de restaurare şi conservare a picturii interioare. Mai ales prin această acţiune remarcabilă de salvare a acestei bisericuţe, o mică perlă din salba de monumente istorice ale moştenirii noastre culturale, într-o perioadă când mare parte din sacerdoţiu şi laicat au fost cuprinşi parcă de o frenezie a construirii de noi lăcaşuri de cult cât mai spaţioase şi moderne – necesare de altfel, însă adesea încărcate de kitsch – jertfind în acest sens nu numai avutul obştesc, ci, din nefericire, şi patrimoniul nostru secular – reprezentativ şi cu adevărat veritabil românesc – uitând astfel de datoria pe care toţi o avem nu numai faţă de părinţii şi strămoşii noştri, ci mai ales faţă de copiii şi nepoţii noştri. Prin această făptuire meritorie, părintele Vesa a reuşit să lase, aşadar, în urma sa nu numai o serie de contribuţii istoriografice remarcabile, care îmbogăţesc patrimoniul bibliografic al instituţiilor de profil, ci a făcut şi un mare serviciu societăţii civile arădene aducând în mijlocul peisagistic urban inima arhitecturală, socială şi obştească a fiecărei comunităţi româneşti: biserica. Dragostea sa faţă de istoria Bisericii şi a Neamului ni se descoperă în chip plenar, părintele Vesa devenind astfel un model de sacerdot cărturar şi edilitar care poate fi luat ca exemplu pentru slujitorii altarelor.

Din nefericire nu mă număr printre cei care l-au cunoscut foarte bine şi pot spune că i-au fost într-adevăr apropiaţi, mentori sau ucenici. Însă, cu toate acestea, din puţinele întâlniri şi discuţii pe care le-am avut cu dânsul am putut să descopăr, dincolo de faţa bisericească impozantă mai ales prin ţinuta clericală şaguniană şi anvergura culturală, o persoană agreabilă, caldă şi binevoitoare, de o mare generozitate şi disponibilitate umană, care şi-a purtat crucea suferinţei cu multă demnitate. Plecat poate prea devreme dintre noi, sub loviturile unei boli necruţătoare care l-a măcinat treptat în ultimii ani, într-o vreme când încă mai avea multe de spus în domeniul istoriei bisericeşti, iar proiectele de cercetare nu-i lipseau, părintele dr. Pavel Vesa s-a mutat în cereştile locaşuri, unde, probabil, slujeşte liturghia cosmică alături de toţi ierarhii şi preoţii de odinioară, ale căror chipuri şi fapte s-a străduit să le readucă în faţa contemporanilor împlinind astfel porunca „Apostolului Neamurilor” de a ne aduce aminte de mai marii noştri care ne-au vestit nouă Evanghelia, de a le cerceta viaţa şi a le urma credinţa.