'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Sfântul Grigorie de Nazianz – O biografie intelectuală este titlul cărţii ce a fost lansată la sfârşit de februarie, în cadrul unei întâlniri restrânse, la Biserica Studenţilor din campusul universitar Haşdeu.

Părintele Adrian Podaru, cel care a tradus cartea Sfântul Grigorie de Nazianz – O biografie intelectuală, împreună cu Părintele Cătălin Pălimaru, directorul editurii Renaşterea şi cu Părintele Dinu Moş, au prezentat lucrarea scrisă de preotul britanic, John A. McGuckin, care de-a lungul anilor a desfăşurat o amplă activitate de documentare şi de cercetare a vieţii Sfinţilor Părinţi. Munca s-a dovedit a fi folositoare nu doar pentru occidentali, care în ultimele decenii, manifestă un interes sporit pentru scrierile patristice, dar şi pentru europenii răsăriteni, care au şansa să descopere un altfel de biografie a unui Sfânt.

În deschiderea evenimentului, Părintele Cătălin Pălimaru a vorbit succint despre autorul britanic, subliniind faptul că Părintele John A. McGuckin, convertit la Ortodoxie, cu o activitate teologică vastă, în prezent slujitor la capela „Sfântul Grigorie”, aflată în jurisdicţia Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Americii şi Canadei, a avut acces la o serie de izvoare importante şi la surse biografice autentice, de unde a putut extrage informaţii inedite, mai puţin cunoscute cititorului. Astfel, teologul britanic, a scris o carte în care îl prezintă pe Sfântul Grigorie de Nazianz dintr-o altă perspectivă, cea a unui intelectual rafinat, cu o subţirime a gândirii cultivată la şcolile din Atena, ducând un mod de viaţă mai degrabă solitar, un aristocrat cu o largă paletă de cunoştinţe, dar, totodată, un pustnic aplecat asupra studiului şi asupra meditaţiei. Autorul îl creionează pe Sfântul Grigorie ca pe un sfânt atipic, mai întâi de toate un om cu multe căutări şi frământări intelectuale, având numeroase „convulsii interioare” care au căpătat înţeles doar în şi prin Dumnezeu. De fapt, aşa cum a afirmat Părintele Cătălin Pălimaru, cititorul are posibilitatea de a descoperi prin această carte un Sfânt mergând pe calea spre sfinţenie, fiind captivul unui proces îndelungat de cunoaştere a lui Dumnezeu, un proces cu urcuşuri şi coborâşuri, sincope fireşti care se produc de-a lungul unei vieţi căutătoare. Tocmai din perspectiva omului firesc, care se confruntă cu luptele, căderile, dar mai ales cu urcuşurile din timpul vieţii, Sfântul Grigorie poate fi un exemplu de urmat pentru fiecare om. Masajul cărţii, prin prisma biografiei Sfântului Grigorie, este acela că sfinţenia, în cele mai multe cazuri, poate fi atinsă, doar că se dobândeşte cu eforturi îndelungate, cu depăşiri ale firii, cu voinţă tare şi cu determinare de a rămâne în dreapta credinţă. Sfinţenia nu este un dat, cum adesea se poate crede.

Traducătorul cărţii, Părintele Adrian Podaru, a atenţionat publicul că Sfântul Grigorie de Nazianz – O biografie intelectuală este o carte care poate sminti. Acest lucru se poate întâmpla mai ales pentru că Sfântul Grigorie este prezentat într-o manieră non-hagiografică, ci, mai degrabă vine să sublinieze neputinţele omeneşti ale celui care a jucat un rol extraordinar în istoriografia şi Tradiţia Bisericii din secolul IV, dar şi pentru întreaga posteritate ortodoxă şi nu numai. „Dacă nu este citită cu multă deschidere şi largheţe sufletească, cartea poate sminti”, a spus Părintele Adrian Podaru, aducând ca şi argumente convingătoare fragmente din carte referitoare mai ales la discursurile funebre pe care Sfântul Grigorie de Nazianz le-a scris şi le-a citit la moarte fiecărui membru al familiei sale. Potrivit Părintelui Adrian Podaru, faptul că toţi membrii familiei Sfântului Grigorie au ajuns în Sinaxare, se datorează mai întâi de toate acestor discursuri funebre, de o convingere oratorică incontestabilă.

În al doilea rând, Părintele Adrian Podaru consideră că pentru mulţi ar putea fi smintitoare şi partea în care este prezentată prietenia tumultuoasă a Sfântului Grigorie de Nazianz cu cea a Sfântului Vasile cel Mare. Dacă nu ar fi fost o prietenie în Hristos, roadele acesteia s-ar fi risipit şi nu ar fi avut niciun rost. Sfântul Vasile cel Mare era mult mai aspru decât Sfântul Grigorie, pe care cel dintâi de multe ori îl dojenea şi îl mustra, iar de aici până la discuţii contradictorii, supărări mari şi chiar certuri, nu era decât un pas. Având o fire mai autoritară, Sfântul Vasile a fost mereu în postura celui ce îi oferea necontenite îndrumări şi poveţe mai blândului său prieten, Sfântul Grigorie. Prietenia mai dură, la o primă vedere, a putut rezista tocmai pentru că cei doi au ştiut să se îngăduie, să se rabde, dar, mai presus de toate, să se descopere, să se corecteze şi să se şlefuiască unul pe altul. Părintele Adrian Podaru consideră că această prietenie nu a fost nicidecum una superficială, ci mai degrabă una trainică şi dăinuitoare, pentru că, potrivit sfinţiei sale, „doar o prietenie ce nu are fisuri poate fi superficială”.

Un alt treilea aspect care ar putea duce la neînţelegerea personalităţii Sfântului Grigorie de Nazianz se referă la rolul pe care l-a jucat sfântul în propovăduirea dumnezeirii Duhului Sfânt. Pentru a convinge aprigii împotrivitori şi a combate erezia care nega dumnezeirea şi deofiinţimea Duhului Sfânt, Sfântul Grigorie a dus multiple lupte oratorice. În numeroasele sale scrieri argumentative în acest sens, Sfântul Grigorie creează suportul mărturisirii dumnezeirii şi egalităţii Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul. Acest suport al mărturisirii dumnezeirii Duhului Sfânt va fi cu timpul formulat de către Biserică aşa cum apare în forma actuală în Crez – simbolul credinţei în Ortodoxie.

În încheiere, Părintele Dinu Moş a scos în evidenţă şi partea sensibilă a Sfântului Grigorie, a poetului care a scris versuri de o rară frumuseţe, dar şi a ascetului care a contemplat mereu şi care a propovăduit un creştinism dogmatic, un creştinism ascetic, un creştinism cult şi rafinat, dar şi un creştinism critic.