'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Se poate deja vorbi despre familie în epoca post-familiei? Ce (mai) înseamnă astăzi, de fapt, familia? Dar taina nunţii? Care este atitudinea bisericilor creştine europene faţă de fenomenele sociale care erodează ideea tradiţională de familie (creştină)? Simplu spus, cauzele acestui proces sunt, pe de o parte, numărul foarte ridicat al divorţurilor de pe continentul nostru, iar pe de altă parte practicarea căsătoriilor de probă, ori, simplu spus, a concubinajului.

În perioada 14-23 iulie 2014, sub auspiciile teologilor vienezi de morală, a avut loc o dezbatere interconfesională pe baza întrebărilor enunţate anterior, în cadrul Şcolii de Vară a Institutului de Teologie Morală a Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Viena, adresată tinerilor masteranzi şi doctoranzi din spectrul teologiei etice şi morale, invitaţi din diverse ţări ale Europei Centrale şi de Est, cu scopul de a schiţa cadrul teologic, social şi personal al familiei contemporane, iar pe baza datelor rezultate să fie proiectaţi parametrii necesari dezvoltării familiei creştine în lumina următorilor ani. La această dezbaterea au luat parte şi doi masteranzi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, printre care şi autorul acestor rânduri.

Luând pe rând întrebările mai sus formulate, în Europa de astăzi, legătura conjugală dintre un bărbat şi o femeie, recunoscută juridic de stat şi sfinţită la Biserică prin Taina Cununiei, nu mai este considerată neapărat unicul model legitim de familie. Într-un sondaj de opinie realizat recent în Germania, cei intervievaţi, tineri în intervalul de vârstă 19-39 de ani, au răspuns pozitiv la întrebarea „Cum vedeţi dumneavoastră o familie?”, în următorul fel: 100% - pentru un cuplu căsătorit cu copii; 97% - cuplu necăsătorit cu copii; 88% - cuplu homosexual / lesbian cu copii; 85% - femeie cu copil şi cu un nou partener; 82% - femeie cu copil, dar fără partener; 68% - cuplu căsătorit fără copii; 32% - cuplu necăsătorit şi fără copii (Sursa: Lück & Diabaté 2014, apud. Dr. Caroline Berghammer 2014). Caracteristica principală a sondajului constă în contribuţia aproape esenţială a copilului în procesul de definire al unei familii. Diferenţa dintre un cuplu căsătorit şi un cuplu necăsătorit, dar în care ambii au copii, este de numai 3%. Faptul ce ar trebui să suscite atenţia Bisericii majoritare este diferenţa dintre un cuplu gay / lesbian cu copii - 88% - şi un cuplu tradiţional fără copii - 68% -, care este net în favoarea cuplului de acelaşi sex cu 20 de procente, pentru că au copii. De aici şi prima provocare pentru Biserica noastră, care trebuie să articuleze o poziţie critică faţă de iniţiativa cuplurilor de acelaşi sex privind adopţia copiilor în România. Nu bazată atât de exclusiv pe Revelaţie, ci pe ideea că familia tradiţională, în accepţiunea ei de astăzi, este produsul etosului creştin care a orientat-o către viitor, ceea ce a însemnat pentru societate asigurarea continuităţii ei, prin procreare. Cu alte cuvinte, să nu reîncreştinăm ceea ce este deja încreştinat, ci să aducem în discuţie contribuţia pe care o învățătură creştină a dat-o şi încă o dă societăţii seculare. Pentru că, aşa după cum a afirmat ilustrul jurist german Böckenförde, „statul liber, secular trăieşte din premise pe care el însuşi nu le poate garanta”, iar caracterul familiei de a procrea nu aparţine nici unei instituţii moderne, ci vine din firescul omului și din poruncă divină. Odată distrus acest caracter al familiei, statul modern nu-l va mai putea recupera, iar atunci vom avea într-adevăr familii într-o epoca a post-familiei.

Un alt fenomen social extrem de frecvent în Europa de astăzi, cu consecinţe importante asupra familiei, este divorţul şi concubinajul. În multe ţări din Vestul Europei, din două familii una divorţează. Situaţia este indiscutabil critică, dar, din fericire, spun sociologicii, procentul stagnează. Problema aceasta afectează în special Biserica Romano-Catolică, care nu acceptă divorţul şi acordarea binecuvântării pentru a doua căsătorie, cum este cazul în Biserica Ortodoxă. Acesta este şi unul dintre motivele principale pentru care tema anului curent al Conferinţei Episcopale din Austria este dedicată familiei. Cum poate Biserica, mă refer de data aceasta la cea Catolică, să nu constate realitatea pastorală proprie unei familii în care iubirea, din păcate, nu mai este prezentă? Cum poţi susţine că doi oameni care au fost căsătoriţi şi care s-au despărţit din varii motive şi care probabil că nici nu s-au mai văzut vreodată sunt totuşi căsătoriţi, iar harul cununiei este încă valid? Cine divorţează, practic, este „condamnat” să trăiască în curvie toată viaţa!? Din tema divorţului şi acordarea binecuvântării pentru cea de-a doua căsătorie prin iconomie, Biserica Romano-Catolică poate învăţa de la Biserica Ortodoxă. Ce-i drept că, ispita noastră, a Bisericii Ortodoxe, este de a transforma principiul iconomiei într-o simplă formalitate compusă din completarea unui formular şi achitarea unei taxe modice. De aici decurge necesitatea la nivel eparhial al unor comisii etice și canonice, cu competențe în domeniul acesta, care ar trebui să analize cazuri speciale și să le comunice mai departe episcopului. Astfel, să existe un echilibru între acordarea pogorământului pentru cea de a doua căsătorie şi, pentru unele cazuri obiective, refuzul aplicării ei.

Într-o viitoare contribuţie voi dezbate şi restul problemelor pe care le-am enunţat la începutul articolului. În loc de concluzie, aş dori să ofer încă câteva informaţii legate de fenomenul concubinajului. Numărul celor ce aleg să trăiască împreună înainte de a încheia căsătoria a crescut enorm în ultima sută de ani. Concret, în SUA, procentul a crescut chiar de 1500 de ori. Alt exemplu: Austria. Dacă în 1941, doar 10 persoane dintr-o sută aleg să trăiască în concubinaj înainte să se căsătorească, în interviul 1980-1985, 92 de persoane dintr-o sută aleg să trăiască împreună înainte de a face pasul final spre căsătorie. Doar şi la o scurtă privire se poate observa câte transformări a suferit familia în ultima sută de ani, cu referire doar la problema receptării acesteia în societate şi la fenomenele sociale care îi periclitează existenţa.