'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Părintele Nicolae Feier, bunul păstor de la Biserica „Coroana” din Bistrița, un îndrăgostit de minele noastre istorice, de oamenii și locurile care au fost și, poate, cel mai important, de modelele pe care le-au construit și le-au lăsat înaintașii, ne-a pus la dispoziție în această vară un valoros îndreptar, menit să ne ajute să stăm „neclintiți în credință și să ne ferim de ispititori”.

Deși îi place elocința, părintele Nicu folosește în construcția discursului său metoda de prezentare științifică, adică analizează cauzal ispitirile și continuă, analitic, cu bună rânduială, să ne convingă că cea mai dreaptă cale spre mântuire este învățătura lui Iisus Hristos. Autorul ne atenționează că diavolul continuă să Îl slujească pe Dumnezeu, în ciuda propriei lui voințe, așa cum sectarii dau impresia că îl slujesc acum pe Hristos, cum demult nimeni nu L-a mai slujit. Desigur, cel mai teribil și cel mai sfânt dar pe care Dumnezeu L-a dat oamenilor este libertatea. Asta se simte cel mai bine în Evanghelie. Iată de ce ținta asupritorilor spiritului este tocmai această carte, de pe care sectarii încearcă să șteargă praful „obișnuinței”, străduindu-se să ne-o prezinte ca pe ceva nou, teribil și uimitor.

Critica Evanghelică ne învață însă că a îngrădi libertatea omenească, a-ți fi frică de ea înseamnă a nu crede în Sfântul Duh, pentru că libertatea omului în Dumnezeu este Duhul, iar numele necunoscut al lui Iisus este Eliberatorul și că, neacceptând libertatea, nu-L vom cunoaște niciodată pe El, Cel Necunoscut.

Știind că lumea poate să meargă și în altă direcție decât o chemă El și că, uneori, ar putea rămâne îngrozitor de singur, Iisus pune ucenicilor următoarea întrebare: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi El, oare, credinţă pe pământ?” (Luca 18, 8). Deși nu știm cu adevărat câți oameni sunt de partea și împotriva lui Hristos, deoarece pentru credință nu există statistică, întrucât aici nimic nu se decide prin cantitate, ci doar prin calitate, părintele Nicu devine, prin această perspectivă, un truditor care caută să ne convingă că „Iisus este același, ieri, și azi, și-n veci” (Evrei 13, 8).

Înzestrat cu un spirit iscoditor, ispitit de perspectivele ademenitoare ale culturii generale, împins de sentimentul datoriei față de interesele culturale ale românilor, pe care le socotește tot atât de legitime, părintele Nicu pune în serviciul nației atât întreaga sa capacitate intelectuală, cât și metoda severă de lucru, câștigată de-a lungul timpului.

Firea sa de om de acțiune, susținută de un entuziasm clocotitor, slujită de o elocință caldă, nu poate să-l rețină afară de scena activității cetățenești și de aici bucuria risipei în viața semenilor. Întreaga sa operă pastorală este străbătută de fiorul credinței în Fiul lui Dumnezeu, pe care încearcă cu toate energiile sufletului să o transplanteze și să o cultive în rândul oamenilor.

Bistrița, 5 august 2014