'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Acuma câteva zile, din senin, am fost atacat de invidie la aflarea unei întâmplări bune în favoarea unei rude aproximative.

Din prima clipa am fost conştient de prezenţa negativă şi rea şi am căutat să o înlătur. Mai întâi „raţionalizând", apoi rugându-mă, dar fără folos. Prezenţa rea era mai departe cuibărită în suflet şi inimă. Am avut o reacţie de furie: „de ce?”, „nu vreau sa fie” etc. Zadarnic. Finalmente am fost cuprins de întristare şi am ştiut bine că, „în puterile” mele, sunt înfrânt. Probabil că doar atunci, cu adevărat, am rugat pe Domnul. Oricum brusc, fulgerător, am primit: răspuns, explicaţie şi alinare.

În minte mi-au răsunat - efectiv răsunat -, cuvintele cuprinse în Evanghelia după Matei, 20, despre „lucratorii din vie”. Îndrăznesc să repet pe scurt.

În acel capitol se vorbeşte despre „un stăpân de casă” care şi-a tocmit lucratori la vie, cu un dinar pe zi. Acelaşi Stăpân, mai apoi, în cursul zilei, a tocmit şi alţi „lucrători”: mai târziu în ziuă, la prânzişor, la amiază, şi chiar spre seara. La capătul zilei toţi lucrătorii au căpătat plata egală. Iar atunci, cei care lucraseră toata ziua au cârtit şi lor li s-a răspuns: „Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? / Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie. / Au nu-mi este îngăduit să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?” (Matei 20, 13-15)

Nu există întâmplare rea sau ispită care să nu poată fi alungate de Cuvântul lui Dumnezeu. Sa avem doar răbdarea şi umilinţa de a cere cu stăruinţă, la vreme de nevoie, acest „Cuvânt”. El va veni neîntârziat şi biruitor.