--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Februarie 2015, nr. 2 (298), an XXVI (serie nouă)
Cuvântul Ierarhului
--- pagina: 1

Valenţele veşnice ale activităţii noastre pământeşti

de Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ

Lucrul fiecăruia se va face cunoscut:

îl va vădi Ziua Domnului; pentru că în foc

se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel

este lucrul fiecăruia” (1 Corinteni 3,13)

Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi anumite calităţi spirituale, fizice şi intelectuale, cu care trebuie să lucrăm. Funcţie de felul în care ne-am întrebuinţat zestrea nativă, vom răspunde la cea de a Doua Venire a Domnului Hristos. Lenea este unul dintre cele şapte păcate de căpetenie. Vasile Militaru, cu harul lui poetic, zicea „Despre lene, adevărul mi l-a spus a mea bunică:/Omul seamănă cu apa: Dacă stă mereu, se strică!”.[1]

Mântuitorul Iisus Hristos, Pedagogul Absolut, ne-a lăsat pilda cu talanţii. „Stăpânul şi-a împărţit averea. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea, şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ, şi a ascuns argintul stăpânului” (Matei 25,15-18).

A venit vremea bilanţului. Primii doi au fost lăudaţi şi răsplătiţi. Al treilea a fost condamnat: „Luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ceea ce i se pare ca are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 25,28-30).

Cel de al treilea, gândindu-se că Stăpânul „este om aspru, care seceră de unde n-a semănat”, că viaţa creştină este dificilă, a preferat să nu facă nimic. În acest sens Avva Porfirie subliniează: „Mulţi zic că viaţa creştină este dificilă şi dezagreabilă. Eu zic că este uşoară şi plăcută, numai că ea presupune două condiţii: smerenia şi dragostea”. Şi, adaugă: „Noi trebuie să dobândim harul lui Dumnezeu de pe acum. Căci fără har efortul nostru nu va da rezultate şi noi nu vom ajunge în Paradis. Iar Dumnezeu ne dă harul Său dacă suntem smeriţi”.[2]

Cu smerenie şi noi, pe 31 ianuarie 2015, la Adunarea Eparhială, am rezumat realizările anului 2014. Ele sunt rezultatul lucrării noastre, a tuturor, dar, în special, a consilierilor eparhiali sprijiniţi de părinţii protopopi şi de toată preoţimea noastră, precum şi de laicat.

Anul 2014 a fost anul euharistic şi anul „Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. Conferinţele noastre preoţeşti şi alte manifestări au culminat cu simpozionul internaţional organizat de Facultatea de Teologie în zilele de 3-5 noiembrie 2014: „Euharistie, Spovedanie, Martiriu”.

Realizările edilitare au fost multe. Dacă ar fi să amintim ridicarea în roşu a unui cămin la Facultatea de Teologie, finalizarea lucrărilor de la Colegiul Ortodox de pe strada Avram Iancu, pictarea capelei de la gimnaziul de pe strada Meseriilor, începerea lucrărilor la brutăria şi tipografia pe care le va deschide Arhiepiscopia, o cantină socială la Bistriţa, un cămin de bătrâni la Cuşma, continuarea mozaicului în Catedrală şi multe altele. Centrele sociale existente merg înainte, mai ales aşezământul „Sfântul Nectarie”.

N-am ajuns încă la capătul drumului. Nădăjduim să începem în această primăvară construirea centrului misionar-social „Sfântul Andrei” din Cluj, un cămin de bătrâni la Făget şi multe altele. Dar ce este mai important din punct de vedere misionar în luna iunie a acestui an se va inaugura Centrul de Tineret de la Sângeorz-Băi la care lucrăm de trei ani. Mai ales în contextul în care s-a făcut atâta vorbire referitor la ora de religie, pe care noi o considerăm de absolută necesitate în şcolile noastre. Urmând ca apoi tot în acest an să demarăm construirea Centrului de Tineret de la Săcuieu. Rămâne însă o lucrare greu de cuantificat: lucrarea misionară şi duhovnicească.

E greu de schimbat o mentalitate care ani de zile a deturnat lucrurile de la firescul lor; este vorba de organismele noastre bisericeşti: Adunarea Eparhială, Consiliile Parohiale şi Comitetele Parohiale.

Ele sunt hărnicuţe şi când sunt solicitate la lucrări edilitare şi organizatorice „percutează”. Dar, când este vorba de implicarea catehetică şi socială, sunt reticenţe, pe care le înţelegem.

Le înţelegem pentru că cei ce sunt chemaţi să înflăcăreze toate organismele suntem noi, clericii. Dacă noi devenim „nebuni pentru Hristos”, îi dinamizăm pe toţi.

Din partea Marelui Preot Iisus Hristos, preoţia este dumnezeiască, este sublimă şi fericită; din partea oamenilor, dintre care vine şi preotul şi între care slujeşte preotul, preoţia este grea, împovărată, încărcată cu multe şi apăsătoare sarcini, griji şi răspunderi: este foc sub picioare şi pe capul preotului, focul osândei lui pentru preoţie cu nevrednicie... căci nu există preoţie dacă nu e vrednicie ... Un om imoral poate crea opere materiale, opere de artă, dar, în preoţie, care este slujire religios-morală, nevrednicul nu poate mântui pe nimeni, nici măcar pe sine ...”.[3]

Ne propunem ca în acest an, dedicat de către Sfântul Sinod anul misiunii în parohii şi mănăstiri, să încercăm să demarăm un proiect catehetic de anvergură. Noi vom lucra. Ploaia va veni de la Dumnezeu. Şi El dacă va voi, va face să crească şi roade.

†ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului



[1] Şoaptele îngerilor, Bucureşti, Editura „Lumină din lumină”, 1995, p.83.

[2] Dionysos Tatsis, Cuvintele bătrânilor, Editura Reântregirea, Alba Iulia, 2004, p.52.

[3] Prof. Teodor M. Popescu, în Îndrumător pastoral , 17, 1994, p.42.