--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Februarie 2015, nr. 2 (298), an XXVI (serie nouă)
Tableta lunii
--- pagina: 3

Despre consecinţe

de Alexandru Nemoianu
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Începutul lunii ianuarie, 2015, a fost tulburat de evenimente grave petrecute în Paris, Franţa. Doi, relativ tineri, mohamedani, au atacat redacţia unei gazete satirice, Charlie Hebdo, şi au ucis un număr de lucrători.

„Motivaţia” acestei crime sălbatice era, conform gândirii celor doi fanatici, răzbunarea onoarei Profetului Mohamed. Acea onoare ar fi fost atinsă de către gazeta pomenită prin publicarea unor caricaturi care, după părerea mea, erau de prost gust. Fără îndoială că acea crimă a fost o monstruozitate. Dar, dincolo de acest lucru, cateva lucruri trebuiesc amintite.

Publicaţia Charlie Hebdo se „specializase” în producerea de caricaturi care, pentru credincioşi, sunt blasfemii.

Victima de preferintă a acestor blasfemii era Creştinismul. Doar ca exemplu, cu ruşine şi, sincer, cu scarbă, pomenesc un caz. În numărul de Craciun, la Naşterea Domnului, creştinii din Paris au fost „salutaţi” de către Chalie Hebdo, cu o „caricatură” înfăţişând pe Fecioara Maria cu picioarele larg desfăcute şi dând naştere unui copil cu figura nătângă. Aceasta a fost „felicitarea” de Crăciun, Naşterea Domnului, a publicaţiei Charlie Hebdo!

Pentru credincioşi, fie ei Creştini, Musulmani sau de orice altă credinţă, acest gen de „caricaturi” sunt provocări. În faţa provocărilor, oamenii au reacţii diferite: unii tac, alţii murmură, alţii reactionează, alţii reactionează violent şi câţiva pot reacţiona foarte violent. În aceste condiţii, considerând posibilitatea consecinţelor, este mai cuminte să nu provoci.

Oricum, în acest context, enormele demonstratii, declaraţiile eroice, prosteasca lozincă „Je suis Charlie” (personal nu vreau să fiu Charlie şi nici nu vreau să îi împărtăşesc soarta) au fost, iarăşi după părerea mea, exagerate, fără rost şi, sincer, de prost gust. Dar câteva lucruri trebuiesc lămurite şi spuse limpede.

Se vorbeşte acuma despre „conflict între civilizaţii”. Care „civilizaţii”? În nici un caz între Creştinism şi Islam. Şi una şi alta dintre aceste civilizaţii au fost aproape egal batjocorite de către Charlie Hebdo. Pentru „globalism” şi asociatul său, bătrâna viperă, „secularismul militant”, termenul de „civilizaţie” nu poate fi aplicat.

Dar mi se pare că evenimentele care au avut loc la Paris, Franţa, la începutul lui ianuarie 2015, reprezintă ceva mult mai semnificativ.

Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Asta este un fapt şi, conform cu vorba stramoşilor noştri veniţi cu stindardele Romei, „contra factum non est argumentum”.

Felul, locul şi mijloacele prin care El nu se lasă batjocorit sunt strict opţiunea Lui. Şi, până acum, opţiunile Lui s-au dovedit fără greş.

Ar fi bine să luăm aminte!


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>