--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Ianuarie 2016, nr. 1 (309), an XXVII (serie nouă)
Tableta lunii
--- pagina: 3

Modelul noii prigoane anti-creştine

de Alexandru Nemoianu

Mai înainte de a intra în acest subiect, câteva precizări metodologice sunt necesare.

Evenimentele istorice au ca scop să arate unicitatea persoanei umane și zădărnicia căutării împlinirii ei în această lume. În această înțelegere putem pricepe de ce fiecărei generații i-a fost dat să asiste la o schimbare majoră de "regim", fie sub forma încetării unei lungi "domnii", fie sub forma schimbării de regim sau sistem politic. În asemenea împrejurări s-a putut cristaliza înțeleapta vorbă românească: "schimbarea domnitorilor, bucuria nebunilor". În sens mai larg, împlinirea personalității umane, mântuirea ei, nu vine în și prin Istorie, ci la capătul ei. Dar cele spuse în nici un caz nu înseamnă că, în existența sa pământească, omului i se cere să fie pasiv, detașat, "neangajat". Din contră.

Diversitatea uluitoare a evenimentelor istorice, "schimbările" de care vorbeam, sunt toate ocazie, posibilitate, pentru fiecare persoană de a alege între bine și rău, și, astfel, putință de mântuire. Formele sub care suntem chemați la participare sunt mereu noi și fără precedent, și de aceea alăturarea la bine sau la rău tot mereu va fi fără echivoc. (De aceea este atât de degradant să vezi oameni care duc "lupta" contra unor forme istorice dispărute, cum ar fi cei ce continuă să militeze împotriva unui comunism care în România nu mai există, slavă Domnului, de aproape două decenii și jumătate). Probabil că cea mai simplă cale de a nu fi părtași, complici, la rău este de a fi mereu alături de victime, de cei care "pierd", iar ca temei de gândire avem mereu alăturarea de Tradiție și modelul existențial al Neamului din care coborâm. Cu aceasta introducere am să mă încumet să vorbesc despre ceea ce cred ca va fi "modelul" persecuției anti-creștine ce ne stă înainte.

În primul rând trebuie să ne fie limpede că tot ce se leagă de istoria creștinismului nu a fost vreodată marginal ori periferic. Din prima clipa creștinismul a lovit în chiar inima "centrului" puterii lumești, Roma, în culmea puterii Imperiului Roman și, la randu-i, a fost lovit în "centru" - în Bizanț (prin iconoclasm), în Rusia (prin bolșevism). Iar noua prigoană contra creștinismului, care este în desfășurare, a început în noul "centru" al puterii lumești, "singura" super-putere. Din cele petrecute până astăzi putem desluși "modelul" prigoanei.

În primul rând se caută, și până la un punct s-a impus, o subordonare a Bisericii față de dogmele "religiei" statale. Lozincile acestei religii statale, "suntem cea mai mare națiune ce a cunoscut-o istoria", "cine nu este cu noi este contra noastră", "suntem cei mai pașnici oameni" etc., etc. sunt acceptate fără murmur. Mai mult, aceasta preponderență acoperă până și grupul cel mai influent din sistemul politic al "centrului". Grup care devine "tabuu". Ca exemplu.

În Biserica " Sfinții Împărați Constantin și Elena" din Indp., se caută modificarea troparului de lauda al Patronilor, Tropar care spune despre Cruce că este "lauda Creștinilor și rușinea Iudeilor. În România a avut loc penibila înscenare de la Tanacu (trecuta în uitare prin potopul binecuvântat ce a trezit populația). Prigoana nu va fi mai ales sub forma violentei, a rotitului bâtei (deși nici asta nu va lipsi), ci mai ales prin presiuni care au de scop golirea Bisericii de conținut. Prin modificarea textelor scripturistice, prin obligativitatea "includerii" și acceptării păcatului, prin încercarea de marginalizare. Că acest tip de acțiuni poate reuși ne-o arată catedralele din Europa de Apus, care au devenit niște forme fără conținut. Niște monumente (de fapt ruine) "istorice". Dar acest "model" va da greş căci entitatea care îl animă, negativitatea pură, nu poate şi nu vrea să înţeleagă esenţialul: că Biserica (şi prin asta mereu înţeleg şi am înţeles pe "dreptmăritori") nu este o instituţie, ci un trup viu, având drept Cap pe Hristos, "Piatra pe care nu au luat-o în seamă ziditorii".

"Piatra pe care nu au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie pusă în capul unghiului. Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine va cădea ea îl va zdrobi" (Luca 20, 17-18).