'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Elena Chircev: – Care este cea mai mare bucurie, mulţumire pe plan ştiinţific, pe care v-a adus-o activitatea de cercetare?

Grigorios Stathis: – Este o întrebare foarte bună şi mă bucur că mi-a fost pusă. Am început să alcătuiesc Catalogul manuscriselor muzicale mai ales din nevoia de a fi întemeiată ştiinţa muzicologiei bizantine, atât în Grecia, cât şi în afară. Mai exact, manuscrisele muzicii bizantine, care acoperă un mileniu – din secolul X până în prezent –, cu diferite stadii ale grafiei compoziţiilor, sunt cele care conferă imaginea completă a artei psaltice din Bizanţ şi a altor popoare influenţate de Bizanţ şi care şi-au însuşit această muzică. Eu am spus că ansamblul tuturor manuscriselor de muzică bizantină din întreaga lume constituie o mină de aur în care, dacă săpăm şi excavăm cu multă voinţă şi dragoste pentru a afla aur, nu găsim doar aur, ci, pe lângă aurul însuşi, şi multe alte obiecte de preţ, pietre preţioase, uneori mărgăritare. Şi toate aceste obiecte preţioase le aflăm în manuscrisele de muzică bizantină. Ceea ce m-a interesat pe mine într-o primă fază la manuscrisul de muzică bizantină, în urma studiilor mele făcute în Europa – în special la Copenhaga şi la Oxford – şi a dialogului şi discuţiilor pe care le-am avut cu muzicologi străini care se ocupă cu muzica bizantină, a fost să găsesc indicii despre corectitudinea / exactitatea [orthotēta, ὀρθότητα] tradiţiei psaltice neîntrerupte şi dovezi că reforma sistemului grafic al muzicii bizantine pe care o cântăm astăzi, care a avut loc în 1814 la Constantinopol, este corectă / dreaptă [orthē, ὀρθή]. Regret că străinii nu şi-au plecat capul în semn de recunoaştere a acestei muzici. Atunci când, la începutul secolului XX, în anii 1931-1935, a fost fondată colecţia Monumenta musicae byzantinea la Copenhaga, a fost fixată ca limită a dezvoltării acestei muzici doar perioada istorică a imperiului bizantin, adică până în anul 1453 când a căzut Constantinopolul şi s-a dizolvat imperiul bizantin. Ei au considerat că atunci s-a încheiat şi orice fel de contribuţie artistică a Bizanţului sau a grecilor şi a spiritului bizantin, atât în domeniul celorlalte arte şi a literelor, cât şi în particular în domeniul muzicii care ne interesează. Nu s-au ocupat deloc cu evoluţia muzicii şi a manuscriselor care datează din perioada postbizantină.

Aşadar, înainte de a alcătui acest Catalog al manuscriselor muzicale am schiţat un plan mai amplu care vizează, dacă este posibil, cât voi trăi, catalogarea cu ajutorul pe care îl am şi îl voi avea din partea doctoranzilor şi doctorilor pe care i-am îndrumat de-a lungul anilor, a tuturor manuscriselor de muzică bizantină care există în întreaga lume. Desigur, doar în Sfântul Munte există o foarte mare colecţie de manuscrise muzicale bizantine, în jur de peste 2500. Adică aproximativ o treime din totalul manuscriselor de muzică bizantină care există în lume. De aceea am vrut să încep de acolo. Dar şi dintr-un alt motiv. Pentru că Sfântul Munte a fost întemeiat, ca spaţiu monastic prin excelenţă, prin edificarea Marii Lavre de către Sfântul Atanasie în anul 963 d.H. Adică în urmă cu mai bine de o mie de ani. Semiografia muzicii bizantine a apărut pentru prima dată tot atunci, imediat după mijlocul secolului X, prin 970. De atunci această semiologie psaltică este neîntreruptă, ca şi viaţa monahală a Sfântului munte, până astăzi.

Această cercetare a manuscriselor mi-a pricinuit foarte multe bucurii mari. Mai ales descoperirea, de această dată la Sinai, a unui codex cu transcriere a muzicii bizantine în notaţie liniară, datând din jurul anului 1700, adică cu aproximativ 100-120 de ani înainte de noua metodă de semiografie analitică. Transcrierea în notaţie liniară din codexul sinaitic este tot analitică, fapt neîndoielnic.

Am găsit multe alte lucruri. Mi-ar trebui mai mult timp ca să le înşir şi să vorbesc despre ele. Există vreo 20-30 de astfel de piese „de aur” şi „mărgăritare” pe care le-am găsit în urma cercetărilor mele.

Elena Chircev: – Aş dori acum să mă adresez domnului Konstantinos. Un catalog este un lucru foarte important, o sursă pentru cercetător. Ce înseamnă aceste cataloage pentru studenţii, doctoranzii, actualii doctori pe care domnul Stathis i-a format. Cum îi ajută aceste instrumente de lucru?

Grigorios Konstantinos: – Vreau întâi de toate să vă mulţumesc pentru onoarea pe care mi-o faceţi de a vorbi în această emisiune împreună cu profesorul meu, care este o autoritate unică în domeniul muzicii bizantine pe plan internaţional. După cum a menţionat şi domnia sa puţin mai înainte, munca de catalogare a manuscriselor muzicale a pus bazele dezvoltării ulterioare a ştiinţei muzicologiei bizantine. Noi, doctorii formaţi de dânsul, care am început să facem muncă de cercetare împreună cu domnul Stathis, am primit la începutul colaborării noastre un plan conturat de el însuşi, un fel de organigramă a muncii pe care ar trebui s-o facem în decursul anilor de elaborare a tezei de doctorat. Iar primordială în urmarea acestui plan a fost sublinierea necesităţii de a consulta manuscrisele muzicale. Aşadar, este fundamental să se ştie ce există în domeniul de care te ocupi. Iar cataloagele manuscriselor muzicale oferă această informaţie. Sunt o panoramă, o privire de ansamblu asupra a ceea ce există la nivelul surselor. Apoi, multe din aceste izvoare, dacă fac parte din segmentul de cercetare de care se ocupă cineva, trebuie consultate nemijlocit.

Gregorios Stathis: – Dacă îmi permiteţi, aş dori să adaug ceva la cele spuse de Grigorios. Eu am elaborat o schiţă în care am descris analitic cum ar trebui catalogate manuscrisele muzicale atunci când eram la Oxford. Pentru 2-3 luni, prin 1970, n-am făcut nimic altceva decât acest lucru. Luasem decizia să merg la Sfântul Munte ca să fac primul catalog, iar înainte, la Oxford, n-am făcut nimic altceva decât să elaborez un plan: cum trebuie realizată descrierea manuscriselor. Ce trebuie să afle, nu doar un istoric sau filolog, ci şi un muzicolog într-un astfel de catalog? De aceea, pe lângă elementele codicologice formale, descrierea manuscriselor este extrem de detaliată, analitică, filă cu filă, luând în considerare şi menţionând toate însemnările şi notaţiile marginale ale compoziţiilor. Toate acestea sunt menţionate în cataloagele pe care le-am realizat de-a lungul timpului. Aşadar, deschizând un astfel de catalog, atât realizat de mine, cât şi de către alţii sub îndrumarea mea, se pot afla multe lucruri despre muzica bisericească bizantină. Alţi doi foşti doctoranzi de-ai mei, Dimitrios Balageorgos [Δηµήτριος Κ. Μπαλαγεώργος] – în prezent conferenţiar universitar–, şi Flora Kritikou [Φλώρα Κρητικού] – în prezent lector –, de la Departamentul de Studii Muzicale din cadrul Universităţii Kapodistria din Atena, au preluat munca de catalogare a manuscriselor din Sinai. A fost publicat deja volumul întâi şi este în curs de publicare cel de-al doilea. Va fi publicat şi cel de-al treilea volum cu manuscrisele de la Sinai. Apoi, au început să catalogheze manuscrisele din Palestina, ale Patriarhiei Ierusalimului. Şi au avansat deja destul de mult în această întreprindere. Un alt doctorand de-al meu, Emmanouil Giannopoulos [Ἐµµανουήλ Στ. Γιαννόπουλος] – în prezent lector universitar la Departamentul de Studii Muzicale din cadrul Facultăţii de Arte Frumoase [Σχολή Καλών Τεχνών] din cadrul Universităţii Aristotel din Tesalonic, n.t. –, a realizat un catalog complet, de vreo 800 de pagini, cu toate manuscrisele de muzică bizantină care se află în bibliotecile din Marea Britanie, în bibliotecile de stat, de la British Museum, dar şi ale câtorva mănăstiri în care există colecţii ale unor astfel de manuscrise de muzică bizantină etc. Un alt fost doctorand de-al meu, Ahileas Haldeakis [Ἀχιλλέας Γ. Χαλδαιάκης] – în prezent conferenţiar universitar la Departamentul de Studii Muzicale din cadrul Universităţii Kapodistria din Atena – a realizat catalogarea manuscriselor care se află pe insulele din Grecia, în bibliotecile şi mănăstirile din insulele greceşti din Mediterana. A apărut deja primul volum din acest catalog, cu manuscrisele din insula Hydra. De asemenea, avem în proiect catalogarea manuscriselor aflate în uriaşa şi importanta colecţie a Bibliotecii Naţionale din Atena. Avem în vedere şi finalizarea cataloagelor cu manuscrise din Sfântul Munte Athos. Vrem să extindem această cercetare şi, dacă este posibil să acoperim întregul spectru al manuscriselor de muzică bizantină care există în lume. Desigur, este o întreprindere de anvergură şi pot să vă dau o veste. Când am trecut prin Bucureşti zilele trecute, am avut câteva discuţii, îndeosebi la Patriarhia Română, iar apoi mai detaliate cu câţiva părinţi români pentru a face un plan de lucru sub supravegherea mea, pe care să-l supunem aprobării Patriarhiei, a unui catalog al tuturor manuscriselor româneşti după modelul celor cu manuscrise din Sfântul Munte. Ştim că există mii de manuscrise în România şi ar trebui să apară câteva volume ştiinţifice cu acestea. România este o mare sursă de manuscrise.

Conform metodei descrierii analitice putem afla într-un astfel de catalog ce lucrări muzicale a compus un anumit „făcător de cântări” sau compozitor [µελοποιός], fiecare compozitor al cui ucenic era etc., şi toate aceste date istorice trebuie datate cronologic, astfel încât să facem într-un mod exact istoria muzicii şi evoluţia compoziţiilor. Şi putem astfel să urmărim ce forme de muzică psaltică sau genuri psaltice a urmat Biserica până la un anumit moment, când a renunţat la anumite elemente, când au fost create altele noi, ajungând până la muzica psaltică din epoca contemporană, care este expresia unei tradiţii neîntrerupte, având acelaşi duh al compoziţiei care caracteriza şi cântările bizantine. Desigur, timpurile se schimbă, ca şi oamenii care compun, iar compoziţiile noi nu sunt ca cele de odinioară, însă este acelaşi duh, aceeaşi monofonie şi alte trăsături care se păstrează nealterate. Şi toate aceste date pot fi găsite în cataloage.

Pr. Florin-Cătălin Ghiţ: – Cred că ar fi important să ne spuneţi cum s-a format această tradiţie a muzicii, prin transmiterea de la om la om, de la maestru la ucenic, în interiorul Bisericii. Căci manuscrisele, aşa cum spuneaţi ieri [în alocuţiunea prilejuită de decernarea titlului de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca], ar putea fi considerate moarte însă sunt însufleţite de către oameni, de către psalţi, de către cei care cântă. Spuneţi-ne ceva despre această tradiţie orală a Bisericii, prin care se transmite această muzică.

Gregorios Stathis: – Toate artele, aşa cum este şi muzica, presupun un îndrumător şi ucenici. Pe ucenici fie îi alegi, ca dascăl, fie îi trimite cineva. Poate Dumnezeu le conduce paşii, aşa cum spune psalmistul: „Şi va fi ca pomul răsărit lângă izvoarele apelor…” (Psalmul 1, 3), pentru a ajunge adică acolo unde ies pentru prima dată din pământ apele râurilor, acolo unde este dascălul, de unde purced toate şi unde aleargă şi ucenicii pentru a afla izvoare de apă curată. Aceasta în ceea ce priveşte ştiinţa. Dumnezeu este Cel care conduce Biserica şi viaţa noastră. Cineva poate să îi aibă şi pe dascăli, însă, în eventualitatea uceniciei la un dascăl, unii se remarcă a fi mult mai buni chiar şi decât dascălul lor. De aceea, cred foarte mult în această tradiţie şi ea există şi încerc să inspir exact acest duh: ucenicii să studieze Scripturile, să studieze manuscrisele muzicale, să găsească din manuscrisele muzicale ceea ce le umple sufletul şi poate să le sporească cunoaşterea. Şi toate acestea, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu exerciţii, cu experienţă, cu spiritul profesorului care există ca o pâclă care învăluie, ca o respiraţie vie, pot face minuni.

Pr. Florin-Cătălin Ghiţ: – În experienţa dumneavoastră, aţi avut un mare dascăl la început?

Gregorios Stathis:– Nu am avut.

Pr. Florin-Cătălin Ghiţ: – Şi atunci cum a avut loc dobândirea atâtor cunoştinţe şi a unei experienţe atât de însemnate în exprimarea muzicii bizantine?

Gregorios Stathis:– Nu ştiu, mi-e greu să vă răspund la această întrebare.

Pr. Florin-Cătălin Ghiţ: – Se poate şi fără dascăl?

Gregorios Stathis:– Se poate şi fără dascăl. Cred că se poate şi fără dascăl în sensul că anumite spirite – şi mi-e greu să vorbesc despre aceasta – nu sunt create de învăţare [µάθηση], educaţie [µόρφωση], ci pur şi simplu devin [γίνονται]. Şi Dumnezeu, în fiecare epocă, lasă semne [σηµαδεύει], îi arată pe anumiţi oameni: tu trebuie să faci asta! Şi îţi dă semne, indicii, te dirijează să faci un anumit lucru. Să-l studiezi pe unul, să-l studiezi pe altul, să vezi aici, să vezi acolo, şi încet, încet toate acestea le uneşti laolaltă şi ia viaţă altceva.

Pr. Florin-Cătălin Ghiţ: – Cu un mare efort personal…

Gregorios Stathis: – Cu un mare efort personal şi cu durere şi cu sudoare şi cu lacrimi câteodată, pentru că există mulţi oameni care se împotrivesc ş.a. Dar Dumnezeu ajută şi se pot face multe. Nu pot spune multe lucruri pentru că acest subiect este întru totul personal. Eu am simţit aşa ceva întâmplându-mi-se atunci când eram la Sinai şi vedeam manuscrisele. Eram student cu bursă în Italia ca să studiez muzică occidentală şi mi-am dat seama că nu aceasta era ceea ce trebuia să fac. Dumnezeu mi-a arătat semnele… Trebuia să fac ceva pentru muzica bizantină. Şi aceasta am făcut în continuare. Şi, slavă la Dumnezeu! Am vrut eu şi poate Dumnezeu a vrut aceasta şi m-a ajutat. Am găsit ucenici dintre studenţii mei, însă şi dintre cei care nu-mi erau studenţi dar au aflat cine era Stathis şi au venit la mine; i-am primit pe toţi, Dumnezeu mi i-a trimis şi pe alţii. Am avut 50 de doctoranzi sub îndrumarea mea. Dintre ei, 27 au susţinut deja doctoratul, mulţi predau la Universităţi. Lucrările lor de doctorat sunt toate fundamentate pe izvoare, pe manuscrise. Materialul ştiinţific de bază al tuturor acestor lucrări de doctorat provine din manuscrise, atât din cele indicate în cataloagele analitice cât şi din altele care n-au fost încă catalogate şi au mers ei înşişi la mănăstiri şi biblioteci şi au găsit şi au descoperit, dar după metoda care exista deja şi după care au fost întocmite cataloagele pe care le-am conceput.

Traducere din limba greacă de Pr. Florin-Cătălin Ghiț