--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Ianuarie 2016, nr. 1 (309), an XXVII (serie nouă)
Cronica
--- pagina: 10

Activităţi ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, decembrie 2015

de Dacian But-Căpuşan
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Luni, 30 noiembrie 2015, de ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei şi a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, ÎPS Sa Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a conferit distincţia crucea şaguniană Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, preşedintele Senatului UBB.

*

În perioada 30 noiembrie-6 decembrie 2015 au fost organizate activități dedicateSăptămânii Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Luni, 30 noiembrie 2015, de ziua Sfântului Apostol Andrei, după Sf. Liturghie săvârșită în Catedrala Mitropolitană, profesorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca l-au felicitat la reşedinţa mitropolitană pe întâistătătorul eparhiei noastre, pe IPS Mitropolit Andrei, cu prilejul zilei onomastice.

Miercuri, 2 decembrie, lansare de carte: Euharistie, Spovedanie, Martiriu. Lucrările Simpozionului Internaţional al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (3-5 noiembrie 2014), Vol. I și II, Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, Pr. lect. univ. dr. Adrian Podaru (coord.), Editura Renașterea, 2015. A prezentat: Lect. univ. dr. Nicu Turcan și Cuvântul Tău este Adevărul (Ioan 17, 17), Vol. I și II, Vasile Stanciu, Liviu Vidican-Manci (coord.), Renașterea, Cluj-Napoca, 2015. A prezentat: Pr. dr. Liviu Vidican-Manci.

Joi, 3 decembrie, lansare de cartePr. prof. dr. Alexandru Moraru, Dicţionarul ierarhilor români şi străini - slujitori ai credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, Editura Basilica, 2015. A prezentat: Drd. Paul-Ersilian Roşca și Cristian Sonea, Apostolat și responsabilitate. O viziune teologică asupra misiunii laicatului, Presa Universitară Clujeană, 2015. Au prezentat: Pr. prof. dr. Valer Bel și Dr. Paul Siladi.

Vineri, 4 decembrie,Pr. lect. dr. Adrian Podaru a susținut conferința cu tema: Sfântul Ioan Gură de Aur misionar credibil.

Sâmbătă, 5 decembrie, în Aula Magna Episcop Nicolae Ivan a facultăți s-a desfășurat un program artistic dedicat hramului capelei, susținut de studenții anilor I-IV, coordonați de Arhid. Prof. drd. Daniel Mocanu, Arhid. drd. Daniel Frumos, Diac. drd. Petru Buta și Arhid. drd. Sorin Marciuc. De asemenea Georgiana Supuran, Mihaela Rad şi Alexandra Fritea de la Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” din Şimleu Silvaniei au susţinut un recital de colinde tradiţionale.

Sâmbătă seara, în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, părintele ierom. asist. univ. dr. Benedict Vesa, a săvârşit Slujba Privegherii (Vecernia mare cu Litie și Utrenia) cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul instituției de învățământ teologic clujean.

Duminică, 6 decembrie, de sărbătoarea Sf. Ierarh Nicolae a fost săvârșită Sfânta Liturghie la capela facultății. A slujit IPS Mitropolit Andrei în sobor de preoți profesori.

*

Miercuri, 2 decembrie 2015, Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, preşedintele Senatului UBB a participat la Refo500 Meeting Eastern European Institutions, organizată de UBB, Academia Ungară de Ştiinţe şi Fundaţia olandeză Refo 500, cu comunicarea: Bible Studies in European Context: Bible Translations during Reformation and Their Importance concerning the Study of the Bible.

*

Joi, 3 decembrie 2015 a avut loc susţinerea lucrărilor pentru obţinerea gradul I profesional al personalului clerical. La această sesiune au participat 35 de preoţi din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Episcopia Sălajului, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Vicariatul Ortodox Ucrainean. Lucrările au fost întocmite sub coordonarea profesorilor Facultăţii.

*

Luni, 7 decembrie 2015, la Casa de Cultură Floreşti (organizată de Oastea Domnului Floreşti, cu sprijinul Primăriei comunei), Pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a susţinut conferinţa: Transplantul de Organe – O provocare pentru Biserică şi societate?Urmată de un moment artistic - concert de colinde.

*

Marți, 8 decembrie 2015, în cadrul Şcolii doctorale de Teologie Ortodoxă „Isidor Todoran” a avut loc susţinerea publică a tezei de doctorat Hochma - înţelepciunea în cărțile sapienţiale ale Vechiului Testament a d-lui Claudiu-Cristian Damian, alcătuită sub îndrumarea Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, specializarea Teologia biblică a Vechiului Testament cu noţiuni de Arheologie biblică şi limbă ebraică clasică.

*

Marți, 8 decembrie 2015, la Muzeul Mitropoliei Clujului, Conf. Univ. Dr. Marcel Muntean a susținut prelegerea Sfântul Ierarh Nicolae chip al blândeților în iconografie. Evenimentul a fost organizat de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Facultatea de Teologie Ortodoxă a UBB.

*

Joi, 10 decembrie 2015 un grup vocal de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă, coordonați de Vitalie Ciobanu a susținut un concert de colinde în fața deținutelor de la Secția exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului de Maximă Siguranță Gherla.

*

Colegiul Studențesc de Performanță Academică al UBB a organizat joi, 10 decembrie 2015 prelegerea interactivă: Crăciunul în timp și spațiu: De la Teologie spre interdisciplinaritate, susținută de ierom. Maxim Morariu, masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă.

*

Corul de Cameră ”Psalmodia Transylvanica”, dirijor: Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu a susținut în cursul zilei de luni, 14 decembrie 2015 două concerte de colinde: la Rectoratul Universității ”Babeș-Bolyai” şi la Casa de Cultură a Studenților.

*

Luni, 14 decembrie 2015, la Casa de Cultură a Studenţilor, sub egida Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi a Organizaţiei Creştine „Agape. Preţuim Familia”, a avut loc conferinţa: Mai pot fi educaţi copiii? Mai sunt părinţii un exemplu? susţinută de Pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană. Evenimentul a fost întregit de un moment artistic - recital de colinde, susținut de Corul de cameră Psalmodia Transylvanica, dirijat de Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul facultăţii.

*

Marți, 15 decembrie, a avut loc unConcert de Colinde susținut de Corul bărbătesc al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și ”Psalmodia Transylvanica”, în Piața Unirii, Dirijori: Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, Arhid. drd. Daniel Mocanu și Arhid. drd. Daniel Frumos.

*

Miercuri, 16 decembrie 2015, la Catedrala Mitropolitană, în prezenţa IPS Mitropolit Andrei şi a Acad. prof. univ.dr. Ioan Aurel-Pop, Rectorul UBB, a fost organozată Seara ecumenică de colinde. Au participat: Corul Magnificat al Catedralei greco-catolice Schimbarea la Față (dirijor Prof. dr. Alexandru Suciu), Corul Facultății de Teologie Reformată (dirijor: Windhager-Geréd Erzsébet), Corul bisericii romano-catolice ”Sfântul Mihail”, Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox (dirijor: Pr. prof. dr. Petru Stanciu), Corul Facultății de Teologie Ortodoxă (dirijori: Arhid. drd. Daniel Mocanu și Arhid. drd. Daniel Frumos) şi Corul de Cameră Psalmodia Transylvanica (dirijor: Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu). Moderatorul întâlnirii a fost Ierom. asist. univ. dr. Benedict Vesa.

*

Joi, 17 decembrie 2015, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca a avut loc, în organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, vernisajul expoziției Salonul Icoanei Ardelene, ediţia a XVI-a. Au expus 17 studenți ai Facultății noastre, specializarea Artă sacră (nivel licenţă şi master), coordonați de către Conf. Univ. Dr. Marcel Muntean. La acest eveniment, a susținut un concert de colinde corul Facultății dirijat de Arhid. Prof. drd. Daniel Mocanu.

*

Joi, 17 decembrie 2015, Corul de Cameră ”Psalmodia Transylvanica”, dirijor: Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu a susținut un Concert de colinde la Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

*

Vineri, 18 decembrie 2015, cadrele didactice ale Departamentului de Teologie Ortodoxă şi personalul administrativ al Facultăţii Teologie Ortodoxă au fost primiţi cu colinda, la reşedinţa mitropolitană de către IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.

*

IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a săvârşit vineri, 18 decembrie 2015, în prezenţa conducerii UBB, a numeroase cadre didactice şi studenţi, sfinţirea altarului de vară din lemn amenajat în Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”, realizat de către meşterii Hotico Vasile (tatăl) şi Hotico Vasile (fiul). Conducerea UBB a dorit reconstruirea bisericuţei ridicate în 1931 de academicianul Iuliu Haţieganu, distruse într-un incendiu în anul 1983. Au rostit alocuţiuni: IPS Andrei, Acad. prof. univ.dr. Ioan Aurel-Pop, Rectorul UBB, Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, Preşedintele Senatului UBB. Au fost prezenţi la eveniment:Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii Teologie Ortodoxă, alte cadre didactice ale facultăţii.


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>