'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Un aspect important legat de venirea pe lume a unui copil, este numele pe care acesta îl va primi după ce se va naşte. Părinţii, în general, dar şi familia mai extinsă, se gândesc din timp ce nume să-i pună copilului. Nu de puţine ori se iscă chiar dispute care merg până la supărări din partea unor membrii ai familiei pentru că nu se pot înţelege în privinţa acestui aspect. Alte ori, pentru ca toată lumea să fie împăcată, copilaşul va primi mai multe nume. Puţini ştiu însă, că punerea numelui are o însemnătate deosebită pentru Biserică, care a fixat chiar o Rânduială specială pentru acest moment din viaţă şi care se săvârşeşte în ziua a opta după naştere. De aceea părinţii creştini ar trebui să aleagă numele în consens cu identitatea creştină pe care o va avea copilul lor după Botez şi de aceea ar fi bine ca ei să se sfătuiască cu preotul comunităţii lor în privinţa numelui încă înainte de a se naşte copilaşul.

Cu toate că azi se obişnuieşte ca numele să se pună la spital la câteva clipe după naştere, copilul fiind înregistrat cu acest nume după puţin timp şi în actele oficiale ale Statului, Rânduiala de la opt zile nu trebuie neglijată. Prin această Rugăciune se recunoaşte copilului identitatea personală şi în comunitatea creştină al cărei membru va deveni mai târziu prin Taina Botezului.

Rugăciunea din ziua a opta se săvârşeşte în mod obişnuit înainte de Botez. Potrivit indicaţiilor din Molitfelnic[1], copilul este adus la biserică, iar preotul, în pronaos, îi săvârşeşte rânduiala prescrisă. La nevoie preotul poate să meargă la casa unde s-a născut copilul şi acolo să facă rugăciunea. Dar în mod normal, ea trebuie făcută la intrarea în biserică, reprezentând astfel primul contact al omului cu casa lui Dumnezeu, adevărata noastră casă.

Rugăciunea la punerea numelui se săvârşeşte în ziua a opta după naştere deoarece Mântuitorul Hristos, potrivit legii Vechiului Testament (cf. Fac. 17, 9-14; Lev. 12, 3), la opt zile după ce S-a născut, a fost tăiat împrejur şi a primit numele Iisus. Sfântul Evanghelist Luca relatează evenimentul: „Şi când s-au împlinit opt zile ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece” (Lc. 2, 21). Astfel, Hristos a fost primit oficial în comunitatea făgăduinţelor făcute lui Avraam, El Însuşi fiind Acela prin Care s-au împlinit făgăduinţele precum arată Sfântul Pavel în Epistola către Galateni: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său , născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Gal. 4, 4-5). Cu toate că Biserica nu practică tăierea împrejur, a încreştinat însă obiceiul legii vechi de a pune numele copilului în a opta zi după naştere. Sfântul Simeon al Tesalonicului interpretează teologic acest gest spunând că „noi, credincioşii, într-aceasta zi luăm numele pentru că a opta zi înseamnă înnoire. Căci împlinindu-se numărul de şapte zile, precum vedem totdeauna, se începe iarăși a opta zi, care este închipuirea Învierii şi a vieţii celei veşnice. Pentru că în a opta zi şi Domnul a înviat, şi în ziua de apoi a vieţii celei veşnice şi noi nădăjduim, care precum ne învaţă, va fi fără de sfârşit”[2].

Aşadar, preotul începând rânduiala în pronaosul bisericii, dă binecuvântare şi rosteşte rugăciunile începătoare precum şi troparul Tăierii-împrejur a Domnului[3]. După aceea îl însemnează pe prunc, adică îl binecuvintează în chipul crucii, la frunte pentru înţelepciune şi înţelegere, la gură pentru cuvânt şi la piept unde se află inima care e forţa vitală în om. Sfântul Simeon al Tesalonicului arată că prin însemnare, copilul primeşte, ca unul ce este adus în faţa lui Dumnezeu, “rugă sfântă”, adică binecuvântare şi rugăciune ca să fie păzit şi ocrotit până când se va desăvârşi prin “înfricoşătoarele Taine” ale iniţierii creştine[4]. Preotul rosteşte apoi rugăciunea prin care pune nume copilului. Cred că ar trebui să zăbovim puţin asupra numelui pe care copilul îl va primi, aspect atât de important pentru gândirea creştină.

Potrivit învăţăturii creştine, omul este persoană. El se defineşte ca cineva şi nu ca ceva. De aceea acest cineva are întotdeauna un nume care îi dă identitate personală, prin care el relaţionează cu alte persoane şi mai ales cu Persoana supremă după chipul Căruia a fost creat. Pentru Hristos este atât de important numele care ne defineşte ca persoană, şi pe care noi îl înnobilăm prin virtuţile creştine, încât ne făgăduieşte că va pomeni numele nostru înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor: „Cel ce biruieşte va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui” (Apoc. 3, 5). Aceasta înseamnă înveşnicirea noastră în viaţa lui Dumnezeu, căci la Dumnezeu este depăşit timpul. El trăieşte în veşnicie şi cel pomenit la El se împărtăşeşte prin har de viaţa şi de veşnicia Lui.

Cum alegem atunci numele copilului nostru? Ce nume îi punem? Desigur că în această chestiune nu-l putem întreba pe el ce nume i-ar plăcea să aibă. Aici singura hotărâre e a părinţilor. De aceea ei trebuie să fie cu luare aminte, ca mai târziu, numele pe care i l-au dat, să îl înnobileze, iar nu să îl ruşineze. Ar fi bine ca numele să se potrivească etosului românesc. Apoi trebuie avută multă prudență cu nume inspirate din telenovele, filme, romane sau ale unor vedete. Numele pe care-l dăm copilului poate mai târziu să-l frustreze, de exemplu atunci când, crescând mai mare, el nu va avea un sfânt ocrotitor sau, într-un caz şi mai sensibil, dacă va avea vocație preoţească și va fi hirotonit. În general se recomandă numele unui sfânt. Dar şi când alegem nume de sfinţi din calendar, e bine să le potrivim în aşa fel ca ele să sune bine româneşte. Sfântul Ioan Gură de Aur sfătuieşte în legătură cu punerea numelui: „Să insuflăm de timpuriu copiilor zelul virtuţii plecând de la numele lor. Nimeni aşadar, să nu se grăbească să-şi cheme copii după numele strămoşilor, tatălui, mamei, bunicului şi străbunicului, ci după numele drepţilor. Şi acest lucru să fie pentru ei un imbold spre râvnă […] aşadar, vă rog şi eu să numiţi copii după numele sfinţilor”[5]. Dacă totuşi nu a fost ales un nume de sfânt, nici aceasta nu-i o tragedie. Să ne gândim că la începuturile creştinismului, creştinii purtau nume păgâne pe care le-au sfinţit cu viaţa lor. Personal, cred însă că alegerea numelui copiilor este un lucru serios şi merită mai multă atenţie din partea Bisericii şi la nivel de educaţie catehetică, dar şi la nivel de comunicare pastorală, făcută familiei care urmează să aibă copii.

În sfârşit, Rugăciunea de la opt zile nu se referă numai la punerea numelui. Preotul îl roagă pe Dumnezeu pentru copil ca să se însemneze în inima şi în cugetul lui Crucea lui Hristos ca să fugă de deşertăciunile lumii şi de vicleşugurile diavolului. Cu alte cuvinte, să i se deschidă apetitul sau setea spre mântuirea în Hristos prin Taina Botezului, iar prin lucrarea virtuţilor, numele lui să fie înscris în “cartea vieţii” şi “să dobândească fericirea celor aleşi ai Împărăţiei”. Rânduiala de la opt zile se încheie cu închinarea copilului la icoana Maicii Domnului şi a Mântuitorului care se află în pronaosul bisericii.

---

[1]Molitfelnic, publicat cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2013, p. 16.

[2] Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi, vol. 1, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuților, p. 107.

[3] Molitfelnic, ed. cit., p. 16.

[4] Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, op. cit., p. 108.

[5]Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre cum se cade să-și crească părinții copiii, în Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Deisis, Sibiu, 2006, p. 152.