--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Decembrie 2015, nr. 12 (308), an XXVI (serie nouă)
Liturgica
--- pagina: 3

Călătorim spre Betleem alături de Maica Domnului…

de Cezar Login

Au trecut treizeci şi cinci de zile de post şi rugăciune stăruitoare. Acum călătoria duhovnicească spre sărbătoarea Naşterii Domnului se apropie de ţinta sa. Nevoinţa se intensifică, iar cateheza imnografică ne călăuzeşte paşii tot mai atent pentru a străbate în mod adecvat şi ultima parte a Postului Crăciunului.

După cum praznicul Naşterii Domnului este adesea numit în imnografie „al doilea Paşti”, tot aşaşi perioada cuprinsă între 20-24 decembrie este frecvent numită „Săptămâna Mare a Crăciunului”. Mai mult, această perioadă are drept model chiar Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Şi este firesc, pentru că între Întruparea Domnului şi Învierea Sa, care este punctul culminant al iconomiei mântuirii, există o legătură indisolubilă.

Începând cu data de 20 decembrie, la slujba Pavecerniţei apar canoane de rugăciune speciale, alcătuite după modelul canoanelor cântate la Deniile Săptămânii Mari. „Titlurile” (acrostihurile) acestor canoane fac referire la Săptămâna Mare şi sunt preluate nemodificat din cadrul slujbei Deniilor. Aceste „titluri” ne călăuzesc paşii. În data de 20 decembrie există două canoane, corespunzătoare primelor două zile (luni şi marţi) ale Săptămânii Mari: primul canon are acrostihul „În cea de a doua [zi din săptămână, adică luni, cânt]”, iar al doilea este intitulat „Iar a treia [zi]”, adică marţi, îmi continui cântarea. Adresarea este directă şi ne vizează pe fiecare dintre noi. Următorul canon ne trimite cu gândul la Sfânta și Marea Miercuri, model pentru următoarea zi a înainteprăznuirii (21 decembrie): „În a patra [zi a săptămânii, adică miercuri] cânt”. Slujba din 22 decembrie este modelată după exemplul Sfintei și Marii Joi, canonul fiind intitulat „În a cincea mare zi [joi] cântare aduc”. Data de 23 decembrie îi corespunde Sfintei și Marii Vineri, fiind descrisă de canon ca ziua „Înainte de sâmbătă”. În sfârşit, Ajunul Crăciunului (24 decembrie) apare ca o repetare a Sâmbetei Mari, canonul fiind intitulat „Şi astăzi laud Sâmbăta cea Mare”. În fapt, slujbele din Ajunul Crăciunului seamănă foarte mult şi cu cele din Sfânta şi Marea Vineri (se cântă „Ceasurile Mari” sau „Împărăteşti”) şi cu cele din Sfânta şi Marea Sâmbătă (este slujită după-amiaza Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia – Privegherea Crăciunului, iar seara târziu Pavecerniţa Mare, Litia şi Utrenia).

Particularitățile tipiconale sunt dublate şi susţinute de imnografie şi conţinutului său teologic. Aceste zile ne sunt prezentate ca un pelerinaj… o călătorie a Maicii Domnului spre cetatea Betleemului, avându-L în pântece pe Pruncul dumnezeiesc: reprezintă o actualizare dramatică a călătoriei care îşi găseşte finalitatea în momentul Naşterii Domnului. Însă nu este vorba doar de o călătorie a Maicii Domnului, ci şi noi toţi suntem chemaţi să parcurgem duhovniceşte acest drum, un veritabil pelerinaj al întregii Biserici spre Betleem.

Invitaţia ne este adresată explicit: „Mai înainte să prăznuim popoare Naşterea lui Hristos şi, ridicându-ne mintea spre Betleem, să ne suim cu gândul şi să vedem cu simţirile cele sufleteşti pe Fecioara mergând să nască în peşteră pe Domnul tuturor şi Dumnezeul nostru; Iosif văzând mărirea minunilor Lui, i s-a părut că vede om, ca un Prunc cu scutece înfăşat; dar L-a cunoscut din lucruri a fi Dumnezeu adevărat, Cel ce dă sufletelor noastre mare milă” (20 XII). Aşadar, o chemare urmată şi de motivaţia sa.

În fiecare din aceste zile ne este reamintită călătoria Maicii Domnului, pentru ca nici noi să nu uităm scopul itinerarului nostru duhovnicesc: „Fecioara astăzi pe Cuvântul cel mai înainte de veci merge să-L nască în peşteră negrăit. Dănţuieşte lumea auzind, slăveşte cu îngerii şi cu păstorii pe Cel ce va să se arate Prunc tânăr, pe Dumnezeu cel mai înainte de veci” (condacul înainteprăznuirii). Şi imnograful nu are nicio îndoială că ne pregătim cu bucurie pentru praznic: „Făptura mai înainte prăznuieşte cu bucurie, slăvind pe Cel ce a lucrat pe pământ nişte lucruri minunate ca acestea” (21 XII).

Imnografia ne arată că urcarea spre Betleem este o împlinire a prorociilor: „Proroceştile glasuri cele dumnezeiești se plinesc, înfricoşata arătarea lui Hristos mai înainte însemnând; că Mieluşeaua se apropie să nască pe Mielul, Mântuitorul şi Domnul tuturor” (22 XII).Pentru aceasta, Betleemul este invitat să se pregătească alături de Maica Domnului pentru a-L întâmpina pe Pruncul Dumnezeiesc: „Betleeme găteşte-te să întâmpini pe Fecioara Maria şi Maica lui Dumnezeu; că, iată, vine spre tine aducând Prunc pe Hristos, Cel pururea fără început cu Tatăl şi cu Duhul; pe Care Îl va naşte în peşteră, şi după naştere iarăşi se va arăta Fecioară” (21 XII).Şi, alături de Betleem, întreaga zidire este invitată la prăznuire: „Vine Fecioara să nască pe Domnul în peşteră, întâmpinaţi-L magilor, păstori acum veniţi, îngeri strigaţi cântare din înălţime: Arătatu-S-a Izbăvirea oamenilor!” (23 XII).

În 24 decembrie călătoria se apropie de sfârşit: „Veniţi popoarele cele de Hristos purtătoare, să vedem minune, care înspăimântă şi cuprinde tot gândul şi cu bună cucernicie închinându-ne, cu credinţă să cântăm: Astăzi Fecioara în pântece având, la Betleem vine să nască pe Domnul; şi cetele îngereşti înainte aleargă…” (stihiră la Ceasul VI), căci „zicerile prorocilor acum s-au plinit, că Dumnezeul nostru Se va naşte mâine, mai presus de cuvânt, din Fecioara Maria, care va rămâne precum a fost mai înainte de naştere. Să se adune magii aducând daruri; fluieră păstorii; să cântăm şi noi: Cel ce Te-ai născut din Fecioară, Doamne, slavă Ţie” (stihiră la Utrenie).

De asemenea, imnografia face trimiteri sistematice la Sfintele Pătimiri şi la Învierea Domnului: „Vino Betleeme, găteşte cele de naştere, mergi Iosife de te scrie cu Maria; preacinstită iesle, de Dumnezeu purtătoare scutece, în voi Viaţa înfăşându-se, va rupe legăturile morţii, Hristos Dumnezeul nostru strigând pe oameni spre nemurire” (24 XII); sau „Din ospăţul Stăpânului şi din masa cea nemuritoare, în peşteră săracă, cu gânduri înalte, veniţi credincioşilor să ne îndulcim, pe Cuvântul cel ce S-a întrupat, în chip de negrăit învăţându-L, pe Care Îl mărim”, imn care ne trimite cu ochii gândului la Cina cea de Taină. Conţinutul teologic al imnografiei ne arată unitatea iconomiei mântuirii, care nu este alcătuită din evenimente izolate, ci care este un eveniment mereu actual, alcătuit din evenimente istorice comemorate în timp, dar care se conţin reciproc şi stau în strânsă legătură cu unicitatea persoanei divino-umane a Mântuitorului Iisus Hristos, Care le-a săvârşit.

Încheiem, lansând din nou, alături de imnograf, invitaţia să ne continuăm călătoria duhovnicească şi în aceste ultime zile de pregătire pentru Crăciun: „Cel ce locuieşte întru lumina cea neapropiată şi împreună ţine toate pentru milostivirea cea negrăită, din Fecioară Se naşte şi cu scutece Se înfaşă ca un Prunc în peşteră şi în ieslea dobitoacelor Se culcă; să ne grăbim a veni în Betleem la închinarea Lui împreună cu magii, aducându-i roade de fapte cuvioase, ca nişte daruri” (24 XII).